Un ursuleţ de pluş ţinea un iepuraş de pluş în braţe, ca într-o poveste tristă, iar prin preajmă nu era niciun copil care să vină să se joace cu ei sau să-i ia acasă, să nu-i lase singuri pe străzile reci. Mi s-a părut trist. Extrem de trist, ca şi cum un mare gol ştergea orice cuvinte aş fi putut închega, referitor la imaginile următoare.
Duioşenia asta brutală a pozelor îmi macină cuvintele, căci mă chinui de o săptămână să scriu un text drăguţ care să comunice ceva. Însă, ca în povestea tristă de mai sus, în care copiii întârzie să apară, la fel, şi în cazul meu cuvintele întârzie să apară. Poate pentru că un cămin fără copii e ca o bărcuţă de hârtie dusă de ape, fără mal şi fără direcţie. Mi se pare trist!
so sad
si-am vrut sa nu deschid tot articolul… ufff
:s Păi no, dacă nu te-ai putut abţine. :s