Prinși în vâltoarea unor clipe efemere și dureroase
Trăim ca niște fluturi într-o lume cu ofilite flori
Și sorbim însetați din iluzia că zburăm pân-la nori,
Însă adesea, din grabă, nădejdiile ne mor voluptoase.
Apusul a durat foarte puțin și mi s-a părut extrem de poetic și de filozofic cu soarele apunând între nori și dealuri, între cer și pământ. Într-un fel e ca viața noastră, agățată undeva între rai și iad, între dezamăgire și speranță.
