Când văd cum gâtul subțirel se leagă de trup, cu oasele ieșite în afară evidențiind bărbia și cărnița moale și caldă, deja mă apucă pandaliile. Să nu mai spun că, atunci când gâtul este puțin răsucit într-o parte, mușchii gâtului scot în evidență urechiușele, ceea ce mă face să bolesc…

Ah, în cazul în care vă întrebați, am scris asta întrucât nu puteam să dorm din cauza tuselor și aveam nevoie să mă gândesc la ceva frumos, ca să mă calmez…

Pe șerpuitul drum de întoarcere, privind pădurile și dealurile maronii, la un moment dat aveam impresia că noi doi călătoream printr-o îngălbenită și veche fotografie alb-negru, precum într-o călătorie într-un alt timp, și doar pe alocuri, ocazional, acoperișuri și case colorate intrau și ieșeau din peisaj, ca niște actori în deja clișeica shakespeareană comparație. Însă sentimentul pregnant era că noi călătorim într-o fotografie îngălbenită și trebuie, deci, să admit că a fost destul de interesantă faza.

Voi ați trăit ceva deosebit în scurta vacanță care a trecut?

Deși au fost împreună toată ziua, neavând unde să meargă, cei doi jucau un fel de joc suprarealist pentru mine, imaginându-și aventuri și detalii, pentru a alunga monotonia și pentru a avea despre ce povesti, alinându-și bătrânețile. Genial. Cam așa:

- Și ce ai mai făcut?, îl întreabă ea, zâmbindu-i ușor, cu drag și cu o anume candoarea rarisimă…

- Am fost la pescuit, îi răspunde el, râzând complice.

- Și ai prins ceva?

- Da, vreo cinci carași și…

… și n-am mai putut să mă concentrez pe poveste, plus că nici nu era frumos, pentru că eram copleșit de sentimente contradictorii, frânturi de revelații și valuri de întrebări fără răspuns.

Poate acesta o fi secretul fericirii?

Ce-i drept, eram încă destul de proaspăt, vineri fiind, mulțumită cafelei cu lapte preparate în cantități generoase, așa că nu avea să îmi fie somn pentru încă multe ore, de atunci încolo.

Numai că în tren era o căldură infernală, sistemul de încălzire fiind setat pentru temperaturi de iarnă, afară fiind temperaturi de toamnă incipientă, ceea ce m-a epuizat fizic, psihic și intelectual, și asta nu doar din cauza setei groaznice ce m-a făcut să sufăr ca un câine în călduri ci și faptului că trebuia să fiu vigilent…

Totuși, am avut noroc și am ațipit un pic între patru și cinci dimineața, până când copilul unei familii de retardați a început să țipe prin vagon, ațâțat de bunica sa atât de retardată, încât nici nu putea să vorbească. Amu, să nu mă înțelegeți greșit, n-am nimic cu oamenii, ei sunt bolnavi fără voia lor etc. Doar povestesc niște fapte aici.

No, întrucât plămânul tânăr și, încă, nefumător țipa de se cutremurau șuncile din bagajele călătorilor pe o un diametru de trei vagoane, unul dintre controlori a venit și le-a spus ălora să nu mai țipe, fiindcă vor fi dați jos din tren.

Ei bine, asta nu m-a făcut să dorm mai bine. De fapt, nu m-a făcut să mai dorm deloc. Ceea ce a început să-mi dea junghiuri emoționale (eram bosumflat) și apoi spinale, fiindcă stând zi și noapte pe scaun fac impulsurile nervoase bătături pe sinapse…

Ajung în Gara de Nord, am dat checkin pe Foursuare, după care m-am îndreptat spre metrou. Și m-am pierdut. Că eu căutam magistrala patru iar la gară era semnalizată doar magistrala unu. Probabil n-au mai avut bani și de un semn de-ăsta de plastic la preț de bordură de marmură sidefată a la Videanu.

No, sun un prieten, îmi explică și înțeleg sistemul de metrou din București din primul minut, după ce m-am prins unde mă rătăcisem….

Ajung la amicul de mai sus, bem o cafea, băgăm o jumară, după care se face timpul să o tai și eu, fiindcă trebuie să mă loghez la NH Hotels București și, eventual, să și dorm un pic.

No, ajung la hotel, mă cazez, urc în cameră, mă pun să fac un duș și constat că ăștia au produse de igienă ecologice și de bună calitate. Să zicem că gelul de duș ecologic a fost cum a fost, cam de un patru din cinci, în schimb șamponul ăla ecologic a fost de vis și mi-a făcut părul ca de bebeluș, moale și plăcut la atingere de nu vă pot descrie.

Să zicem că era cam 11,45 când m-am pus în pat. Dar vai, să nu încep așa…

Eram obosit, eram terminat psihic, eram rupt în gură de somn ca un pisoi drăgăstos în al cărui mâncare s-a injectat cafea ness concentrată. No, dar când fesele, coapsele și apoi zona lombară au atins patul acela făcut la comandă special pentru NH Hotels, dintr-o dată viața mea a devenit mai frumoasă, mai moale și mai confortabilă…

Moliciunea asta a saltelei precum sânul de femeie era precum revelația atotcuprinzătoare a dragostei la prima atingere, era precum mângâierea iubitoare a buzelor călduțe și umede pe piept și pe buric și mai jos, sau precum cea mai frumoasă odă adusă întinării trupești într-un amoros joc de-a v-ați săturatelea, era ca un vin bun după o masă gustoasă într-o companie plăcută, era semnificativ de bine.

După un duș cald cu produse de calitate, somnul mi-a fost la fel de dulce și de liniștitor precum senzația de împlinire absolută pe care doar o iubire incipientă și apoi reconfirmată până la maturitate ți-o poate da, nu știu cum să explic mai bine de atât.

În fine, ce vreau să spun este că ăștia de la NH Hotels au niște paturi mișto rău de tot, făcute la comandă special pentru ei. Camerele sunt Ok, sunt curate și ordonate, cu tot ce ai nevoie pus la îndemână, dar paturile sunt cele mai tari și sunt în special recomandate cuplurilor (așa dor m-a luat de gheruța mea, oioioi).

Și nu, aceasta nu este o reclamă plătită, ci o odă adusă unui pat plăcut precum o guriță drăgăstoasă. Mai ales că, dacă nu dormeam atât de bine, chiar dacă puțin, deveneam și mai irascibil…

Stăteam liniștit la birou, pregtind un test, când un coleg care urmărea, din când în când, competiția SuperBlog, se apropie de mine, cumva timid și pus în dificultate de ceva interior, indescriptibil în cuvinte:

- No, Robin, cum e? Ai câștigat, sau nu, la SuperBlog?

- Am câștigat.

- [Radiind sincer a fericire, mândrie și o serie largă de sentimente pozitive și incredibil de autentice:] Super. Felicitări!

Cum să spun? Autenticitatea emoțiilor pozitive ale domnului acestuia, o dovadă de supremă frumusețe spirituală, m-a copleșit și cred că doar cu puține ocazii mi-a fost dat să mai văd cum cineva se bucură atât de sincer pentru mine. Am și rămas, dealtfel, profund mișcat, atât pentru că autenticitatea, sinceritatea aceasta m-a mișcat, cât și pentru că omul nu m-a ignorat, ceea ce pentru mine, mai ales în această perioadă, înseamnă foarte, foarte mult. Plus mă flatează interacțiunea cu oameni de așa o înălțime spirituală.

No, întrucât fazele astea drăguțe sunt atât de rare, poate aveți și voi una pe care s-o împărtășiți cu noi, să facem cu toții un duș de frumusețe spirituală autentică… Ce ziceți?

În ziua de azi, să-ţi iubeşti patria e un pic riscant. E ca în povestea lui Shakespeare: nu poţi să ştii dacă nu cumva familia ei o să te prindă şi-o să te bată. Să-ţi iubesşti ţara înseamnă să repeţi greşeala îndrăgostiţilor din Verona şi să crezi că inima funcţionează ca balonul cu aer cald, care se ridică deasupra neajunsurilor omeneşti – cum ar fi gunoiul din faţa blocului, aruncat şi el tot de strămoşii dacilor şi romanilor.

Lectură obligatorie

La mulți ani, români. La mulți ani, România!

În iarba gri, s-ar fi confundat cu o tufă, având aceeași culoare, și poate nici n-aș fi văzut-o dacă n-ar fi avut gâtul gros și elegant și dacă nu și-ar fi ciulit urechile spre noi, la doar vreo treizeci de metri de calea ferată, privind împietrită mișcarea trenului, ne-explicându-și ce fel de vietate este aceea..

Chiar am rămas stupefiat, privindu-i frumusețea neașteptată, văzându-i silueta doar cu puțin mai înaltă decât iarba mare din jur, făcându-mă să zâmbesc și să mă simt norocos. Clar n-aș fi crezut că așa ființe sperioase se pot apropia atât de mult de oraș și de calea ferată.

Dragi cititori, ați avut parte, vreodată, de așa o surprinză neașteptată? Despre ce era vorba?

Astfel, în exemplul pe care doresc să-l dau, pentru a-și lumina curtea, omul respectiv în loc să-și pună patru sau mai multe becuri, câte unul la fiecare colț al casei și încă altele pe lângă șură și ce-o mai avea, în total vreo trei clădiri, omul și-a pus un bec mare și galben pe un stâlp situat fix în mijloc, cu el luminând toată curtea într-o manieră simplă și elegantă.

Trebuie să vă mărturisesc faptul că, dacă m-aș fi confruntat cu aceeași problemă a iluminatului, nu sunt sigur că aș fi gândit, măcar, această soluție extrem de elegantă.

Voi aveți astfel de exemple pe care să ni le putem însuși și noi?

1. Sorin Ovidiu Vântu a fost arestat pentru a treia dată. Cum se cheamă asta? Este un început bun.
2. Realitatea TV și ai săi acoliți manipulatori și-au furat căciula și s-au dus naibii. Este un început bun.
3. Un parlamentar (Nati Meir) a făcut pușcărie pentru infracțiuni de corupție. Este un început bun.
4. Un lider sindical (Marius Petcu) este în arest pentru infracțiuni de corupție. Este un început bun.
5. O judecătoare coruptă (Georgeta Buliga) a fost condamnată pentru infracțiuni de corupție. Este un început bun.
6. Un șef de poliție (Constantin Greu) este în arest pentru infracțiuni de corupție. Este un început bun.

Mi se pare mie, sau lucrurile încep să se miște?

Ieri am găsit pe birou o cutie neagră, ceea ce m-a surprins. Apoi mi-am adus aminte că a fost joi și că mai mulți colegi de birou ne-am comandat mâncare japoneză la prânz, cu câteva zile înainte. Bine, am crezut că se amână faza, colega care se ocupa de asta nefiind la birou, fiind un pic deprimat că, no, parcă mi-ar fi plăcut ceva exotic la prânz, dar…

Când am ajuns la muncă după pauza de masă, aveam asta pe birou:

O cutie neagră cu un set de bețișoare pe ea - oare ce delicatese japoneze or fi înăuntru?

Mega-curios, mă uit sub capac să vedem ce nom, nom, nom (mâncare) se află acolo, pentru mine. Oioioi, nu eram pregătit pentru așa ceva:

Un prânz japonez de la Centrul Cultural Japonez din Cluj (?), ceva deosebit și delicios

Să le luăm pe rând, din poză, de la stânga la dreapta și de sus în jos:

1. Rulouri de orez cu nu-știu-ce-plantă, având un interesant gust de pește exotic, probabil datorită uleiului de pește pe care l-am picurat peste ele. A fost cea mai grețoasă chestie din toată tava asta delicioasă, adică au fost bune, dar nu senzaționale.
2. Orez cu legume. Bun.
3. Ceva necunoscut, cu textură de omletă fiartă, dar în fâșii precum carnea. Nu știu ce-am mâncat acolo, dar a fost bun, în centrul tăvii.
4. Chiftele din carne ciudată, în sos dulce. Oioioi, nu știu din ce carne erau făcute, dar au fost senzațional de bune, cu ardei copți (dulci și ei) și salată (nu știu dacă salata și aia trebuia mâncată, sau nu, dar pot să vă spun că a fost bună, cu zeama aia dulce pe ea).
5. Varză cu carne. Nu știu ce carne era acolo, putea fi de la melci și stridii la porc) cu varză, într-un sos dulceag, cu morcovi rași. A fost ceva mai bună chestie din tavă, de-a dreptul senzațională.

20 de lei bine cheltuiți, deci mai vreau, deși l-am servit aseară pe post de cină, cu un vin de Cotnari.

P.S. Nu l-am mâncat cu bețișoarele.

P.P.S. Aveam dilema dacă să-l mănânc cu pâine neagră…