Tot am văzut pe la televizor, de câțiva ani de zile, cum că ar fi bun. Mi-am luat și eu, măcar să nu mor prost. Adică, no, dulceață cu acid citric industrial era gârlă, la șapte lei și ceva. No, la nouă lei și cincizeci de bani, era magiunul ăsta de Topoloveni. De prune, evident.
No, cum să vă spun? Am zis că să gust din el în seara asta. O laie, am băgat în mine ca un spart, ca un nehalit pentru că la început l-am luat cu pâine, dar apoi îl băgam așa, direct, de parcă se băteau turcii la gura mea.
Așa că, da, produsele cu denumire protejată național sunt ca lumea. Vă spun, n-au străinii așa dulceață. Și, la fel, magiunul de Râureni, ăla de prune cu alune, e foarte bun și el.
