Sincer, l-aș fi achitat numai ca să-l momesc să facă recurs, sperând  să-i dea ăia de la ÎCCJ măcar vreo cinci ani cu executare și confiscarea unei părți din avere, fără drept de apel.

Amu serios, decât să-l condamn la doi ani cu suspendare, să facă recurs și să scape, mai bine îl scap eu, să facă el recurs, și să-l condamne cei de mai sus în mod definitv și irevocabil, fără drept de apel la alții decât viitorii colegi de celulă.

În fine, La mulți ani, Adiță! De gherlă!

1. Avem nevoie de alegeri anticipate!
2. Scump? Ieftin ca braga!
3. Cei trei boschetari ai politicii românești!
4. Conducătorul din umbră!
5. PCR 2.0
6. Caschetele roșii – găsiți diferențele
7. Soluția de compromis?
8. Cugetare
9. Manipularea. Secretul rețetei noastre.
10. Noi suntem poporul

Acolo, stând la coadă la jambon afumat, costiță afumată și alte bunătăți de nedescris, un cuplu select pe la vreo cincizeci de ani, genul intelectual, după ce a comandat zece felii de antricot și zece felii de spată sau alt fel de carne de porc, pentru friptură, s-a gândit și la cățeii lor:

- Nu vă supărați, am dori și niște oase de vită. Pentru căței.

Să mor io, mi-a scăpat până acum acest aspect, cum că există câini care mănâncă oase pe care plebeii le bagă în ciorbă. M-am uitat așa la ei, i-am măsurat și mi s-au părut, totuși, normali la cap.

Oare ce spune asta despre mine?

No, masa de persoană era șapte sute de lei. Șapte milioane vechi. Și nu s-a băut Chardonnay din 1943 la masă, respectiv nu s-a mâncat ceafă de prepeliță la grătar, deși sunt sigur că masa și băutura au fost bune.

Aflând aceasta de la un amic, am avut cu el următoarea conversație:

- Bine, bine, dar ce poți să mănânci de șapte sute de lei, într-o seară?
- Cum ce? Orgoliu?
- Ce?
- Păi da, bă, că stai la masă cu primarul, cu unul, cu altul…
- Mă, io nu m-aș fi gândit niciodată la una ca asta, i-am spus cu un anume regret.

Așa că acum stau și mă întreb. Dimineața, când ăia au mers la baie, ce culoare aveau fecalele din orgoliul mâncat peste noapte? Albastre, roșii, verzi? Mov, poate?

Odată întrat în exclusivistul restaurant japonez, am fost surprins de o intensă senzație de cofetărie comunistă, poate și datorită fețelor de masă roz ca florile de cireș japonez și groase, dintr-o țesătură durabilă, călcată în unghi drept.

Ideea ar fi fost să mănânc niște înghețată simandicoasă, dar nu știu exact ce s-a întâmplat și nimerisem la masă unde, din fericire, printre felurile de mâncare de interes era și înghețata pentru care venisem. Așa că mi-am luat o farfurie de plastic, din cele afișate pe masă, cu câteva bucate prin ele:

- Uite, ai cârnaț, spune bucătarul, arătând spre o perniță galbenă și crocantă de prin farfurie. Ăla merge bine cu înghețata…

Confuz, priveam ritualul servirii mesei, așezat printre ultimii la coadă, să fac și cu ce face și restul, nefiind de-al casei. Ei, dar la un moment dat, tipul din fața mea, tot european, ținându-și farfuria în mână, s-a apropiat de o capră albă ce stătea ridicată pe masă. Aceasta, capra, se uită în farfurie, alege ceva brânză din farfurie, o ia, o rumegă un pic, după care, cu limba ei lungă, o pune în gura omului care nu știa dacă să fie dezgustat sau extaziat.

Apoi mi-a venit mie rândul. Bucătarul mi-a explicat că frumoasa capră, albă, blândă și lățoasă, e dresată să aleagă brânza din farfurie și s-o rumege pentru a-i da o textură deosebită.

Adevărul este că am încremenit în timp ce o priveam pe capră luându-mi brânza din farfurie, am numărat cele trei ori, cât a rumegat brânza mea, dar când să-mi bage brânza în gură, cu limba ei cea lungă, m-am trezit dezgustat din vis, înnebunit de greață…

Cum să las o capră șă-și bage limba în gura mea?

Titlul romanului este oarecum asemănător unei perdele de fum: “- Oare Otilia și Pascalopol se iubesc și și-o trag?”Răspunsul este evident, strecurat în paginile romanului în peisaje de la masă. Să spui că ai o femeie frumoasă în preajmă și că nu vrei să i-o pui este ca și cum ai spune că vrei căpșuni. Nu ca să le mănânci, ci ca să le privești.

Revenind, Otilia și Pascalopol sunt cel puțin amanți ea fiind, după standardele morale actuale, o femeie de moralitate proporțională formelor de felină, ca să mă exprim elegant.

Secolul XXI: Articol de gazetă: Otilia și-o pune cu Pascalopol. Scandal. Vezi ce zice George, care între timp și-a făcut laba gândindu-se la modurile perverse prin care boșorogul o posedă sadic și gomoreic pe plăpânda bunăciune.

• O hartă tipărită în oglindă, să fie inutilizabilă.
• Un pian care are pe toate clapele aceeași notă.
• Un aparat foto de unică folosință. Defect.
• O carte cu paginile puse aleator: 99, 103, 1, 18…
• Un set de cești de cafea în care toate piesele să fie diferite.

Merge? Voi ce idei de cadouri stupide și inutile aveți?

Astfel, a fiert arpacașul iar pe deasupra a presărat niște nucă de cocos expirată și niște Bombonel bomboane expirate și ele, de la M & Ms. Totuși, întrucât salamul de biscuiți a ieșit foarte bine, am hotărât să nu facem risipă de cremă, așa că n-am mai făcut pe deasupra niște mici forme de răhăței doctrinari cu care să decorăm coliva Ion Iliescu.

Coliva Ion Iliescu (cu Bombonel)

Sigur, n-am pus nici miere, nici nucă măcinată și nici alte cele necesare pentru o colivă decentă, că n-am făcut-o pe bune, dar promitem solemn să facem una, dacă și mumia sa se va duce cât mai grabnic la mă-sa Stalin.

Pfuai, dintr-o dată ziua mea a devenit mai bună cu perspectiva de a deveni perfectă, astfel încât deja căutam steagul să ies la plimbare cu el prin Cluj, după program. Și, mai mult, râdeam isteric și nervos, așteptând un deznodământ nu prea bun pentru necuratul pe Pământ cu mutră de om sărac și cinstit.

Știu, nimeni n-a mai văzut un drac mort, dar eu trag speranță că, în curând, vom vedea. Și chiar ar fi frumos ca, de ziua națională, să ne vedem scăpați de scleroză și beteșug, și să îngropăm licheaua lichelelor ca pe un episod rușinos al istoriei noastre.

Știre în care mie îmi miroase a Ignat cu iz de preinfarct:

Preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, i s-a făcut rău şi a fost internat de urgenţă, aseară, la spitalul Elias. [...] Preşedintele de onoare al PSD a acuzat dureri în piept şi de abdomen.

Sursa

Se duce? Așa să ne ajute Dumnezeu! Pentru toți morții pe care și-a clădit imaginea, Dumnezeu să nu-l ierte și să-l chinuie nițel! Nițel mai mult. Doamne ajută!

Lacul subteran descoperit de sonda Galileo (sub crusta de gheață a satelitului Europa ce orbitează în jurul planetei Jupiter, n.r.) are un volum similar Marilor Lacuri din America de Nord, iar cercetătorii spun că mai multe lacuri de acest tip ar putea exista în zonele subţiri ale scoarţei de gheaţă de pe Europa.

Sursa

Lac de gheață sub crusta satelitului Europa

Descoperirea apei în stare lichidă mi se pare senzațională și cred că am putea fi în pragul unei descoperiri epocale, întrucât apa în stare lichidă poate susține viața în aproape orice condiții, deci chiar cred că s-ar putea să găsim viață în acel lac submers.

Dar surpriza cea mai mare cred că va fi faptul că viața de acolo ar fi asemănătoare cu viața de pe Pământ, lucru absolut inedit, cu bacterii și nevertebrate mici precum cele din apele de adâncime.

Apoi, dacă ar exista viață acolo, ceea ce mi se pare destul de probabil, cred că principalele forme de viață ar fi bacteriile. Iar bacteriile au obiceiul de a produce gaz, ceea ce mă face să-mi imaginez existența unor pungi de gaz la suprafața acestor lacuri submerse. Desigur, nu foarte mari ca volum.

Acolo, cred, am putea vedea niște pești ciudați ce respiră prin niște branhii mari și externe gazul eliberat de bacterii în apă, iar regnul vegetal ar fi format din forme de viață ciudate, ca niște ciuperci ce plutesc prin apă, duse de curenții lini de apă generați de presiunea pereților exteriori care se dilată și se contractă în funcție de poziția satelitului pe orbita planetei.

Cred că ar fi interesant de văzut niște căluți de mare complet transparenți și care trăiesc în întuneric. Și-mi imaginez că nu ar fi prea mulți, și că atunci când se găsesc, rămân împreună pentru toată viața lor scurtă și, împerechindu-se, strălucesc albăstrui sau roșu în pătrunzătorul întuneric abisal…

Îmi imaginez că spre fundul lacului, unde și temperaturile sunt mai mari, colonii de bacterii ciudate formează o mâzgă deasă și agitată ce alunecă dintr-o parte în alta a fundului apei, și ele purtate de curenți, așa cum fac și algele în apropierea țărmurilor.

Și cred că ar fi posibil să vedem și mici meduze cu brațe lungi și leneșe și cu mii de cili lungi în vârf, ca un fel de meduze pletoase, nu mai mari decât o nucă și imposibil de fine, carnivore desigur, care mănâncă acei căluți de mare și care, ocazional, se mai ridică la suprafață, fără a vedea cerul, ci doar întunericul de sub gheață și unde, ocazional, pe pereții reci mai lucește câte un miriapod fosforescent…

Sigur, aberez în imaginația mea, dar știrea anului îmi dă aripi să visez și să cred că viața extraterestră nu este musai atât de abstractă pe cât ne-o imaginăm noi. Adică, ce ne face să credem că viața din această parte a universului diferă semnificativ de cea de pe Pământ? Nu ar fi mai logic ca formele de viață din zonele apropiate ale universului să fie asemănătoare pentru a se putea recunoaște și, deci, a se conserva viața?

În fine, sperând că v-am trezit și vouă imaginația de dimineață, cum credeți că ar arăta viața într-un asemenea mediu?