De dimineață, în timp ce mergeam la muncă, am văzut o fază mișto rău de tot, care mi-a înveselit ziua așa, de dimineață, mai ales că am visat urât, luicru ce nu mă caracterizează.
L-am văzut de la vreo cincizeci de metri. Era înalt și zvelt, îmbrăcat în blugi și cu o cămașă călcată exemplar, cu pantofi negri și cu un pulover legat la brâu, ținând în mână o mapă elegantă. Și alerga. M-am uitat la el, dar n-aș putea să jur că atingea pământul.
Avea pasul mare, cu picioarele deschizându-se șa in unchi de 145 de grade, un pic țopăind, ca un baschetbalist care se pregătea să dea la coș. Noi, tinerii de prin zonă ne uitam uluiți la tataie ăsta de peste 70 de ani, subțirel și cu părul alb, cum ne dădea rușine atletică. Plus că avea o stamină pe el de Doamne – Doamne, mă și întrebam ce mănâncă ăsta dimineața.
Jur că nici n-a respirat în ăia 50 de metri, la fel cum jur că nu și-a mototolit cămașa, lucru care m-a dat complet pe spate. Plus că nenea ăsta se uita în jur ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși noi ne simțeam ca și cum l-am fi văzut pe Tutankamon alergând la maraton.
Na, stii acum cum m-am simtit cand l-am vazut pe Bruce duminica aialalta la Cluj =D Am zis ca ma las de sala, imi pun DVD-urile live si incerc sa-i imit topaiala =D Ca nu am eu forta sa sar asa sus e alta chestie. Macar incerc. Trebuie sa recunosc ca primele runde au fost destul de distractive. Nu stiu cat de distractiv o sa fie daca fac bucati ceva… ori oasele proprii ori mobila din casa =D
=D Bună comparație. =D