Dar pot fi folosite pe post de taxi eco-ieftin, la jumătate sau sfert de preț față de concurență, pot fi folosite la curierat rapid și chiar la livrări la domiciliu.

Eu chiar mi-aș face o companie de eco taxi care să folosească mopede auto și care să aibă tarife de 0,49 lei pe kilometru. În oraș nu-ți trebuiesc mai mult de 45 de kilometri pe oră, că-n rest au de toate.

Voi ce părere aveți?

Eu aș vrea o clătită babană cu dulceață de vișine sau cu urdă sărată, unt și verdeață, mulțumesc frumos.

… a face un restaurant unde, alături de ospătarul care vine să-ți ia comanda, vine și un medic nutriționist care să te ajute să-ți alegi un meniu îndestulător și care, totodată, să nu te umfle ca pe un porc pus la îngrășat.

Desigur, mâncarea trebuie să fie și ea bună, nu doar ideea mea.

Deosebirea constă în faptul că având clienţi plimbându-se între tarabe poţi să pui diverse reclame de pe care să iei bani. Şi mai iei bani pe chiriile tarabelor. În principiu modelul de afaceri este similar cu cel de pe internet.

Acolo faci un site (denumit proprietate), atragi vizitatori şi iei nişte bani din reclamă. Evident, în spaţiul real numărul de vizitatori este limitat de aceea ar putea fi necesar (pentru acoperirea diverselor costuri) să iei un procent din vânzările celor ce folosesc spaţiul.

Ştiu că pare complicat, dar nu este. Pui o taxă pe tarabă (ca un fel de impozit forfetar) şi ceri şi un procent din vânzări (să zicem 2% – 5%) de la cei ce-ţi folosesc proprietatea. Estimez că o tarabă într-un astfel de agromall poate genera minim 15 – 20 de lei pe zi (chiar mai mult, în funcţie de specific).

1. Aş fi cumpărat nişte acţiuni ale unor bănci mari, bănci pe care, cu sigurnaţă, nimeni n-ar fi dispus să le lase să falimenteze. Cumpăr acum acţiuni şi peste 5 – 10 ani scot înzecit.
2. Aş prelua una sau mai multe companii mici, chiar cu probleme, cu potenţial de a se redresa şi a ajunge iarăşi pe profit în 1 – 2 ani. Companiile ar putea fi dintre cele mai diverse: unităţi de producţie, firme de leasing, etc.

Păcat că n-am pus deoparte măcar vreo 20,000 de euro că în 5 – 10 ani scoteam mult mai mult. Morala: să m-apuc de făcut bani serioşi, să nu mai ratez următoarea criză ce va avea loc peste vreo 10 ani.

Dacă aş avea bani să-mi deschid o astfel de firmă jur că aş face-o. Sunt sigur că se poate obţine un gust foarte bun cu un astfel de produs. Trebuie doar puţină măiestrie şi un strop de imaginaţie. Cunoştinţele mele de tehnică îmi spun că pentru a-l produce se poate folosi o linie de producţie a untului de arahide, puţin modificată.

Cred, de asemena, că cele mai bune rezultate s-ar obţine din castane prăjite, nu fierte. Eventual în amestec cu nuci şi/ sau arahide (ori alune). Un inginer alimentar poate spune mai multe.

Poftă bună! Şi succes!

Aş pune în magazin tot felul de şunci, mai crude, mai fierte, mai afumate sau nu, mai de specialitate şi mai simple, etc. Să am câte o bucată de carne pentru oricine (o va plăti). Când aş lansa câte un produs nou aş pune într-o farfure nişte bucăţele înfipte în scobitori şi aş pune un text: “Produs proaspăt lansat. Serviţi, vă rog! Gratis.”.

Şi, ca să fie treaba treabă, aş face oferte: începând cu ora 18 aş reduce (cu mult) preţul la unele produse (care expiră într-o lună sau două) ca să poată oricine să ia şuncă de la mine (a se observa rima).

Ideea e a lui frate-mio Rolly.

Mai mult: acestea ar putea să vândă de toate: sandvişuri eco, mâncare de nuntă eco sau pentru mese festive, şamd. Sunt convins să se vor găsi suficient de mulţi oameni care să dorească să trăiască un pic mai sănătos.

Îndrăznesc chiar să presupun că mâncarea eco poate fi produsă astfel încât să respecte standardele impuse de Ministerul Sănătăţii pentru elevi, şi, ca atare, s-ar putea înfiinţa puncte de desfacere în şcoli.

Am fost la un prieten şi mama lui făcuse un nectar de pere (şi de mere, dar, cu regret, trebuie să spun că pe ăla nu l-am gustat) de stătea mâţa în coadă, totul natural, fără 10,000 de E-uri, etc. Aşa ceva mi-ar place să consum şi într-un local.

România este plină de deşeuri. De ce nu le-aş strânge, topi şi redistribui? Şi de ce nu aş face bani buni din asta? Se poate. S-a demonstrat peste tot. Oricât de ecologişti am fi, plastic tot vom folosi, ca atare, trebuie să-l reprocesăm pentru că altfel devine tot mai scump, datorită creşterii preţului petrolului.

La fel şi cu sticla. Este simplu de reprocesat şi simplu de redistribuit ca materie primă sau produs finit.

Aş cumpăra una sau mai multe hale vechi de printr-un orăşel aflat în apropierea unui oraş mare sau într-o zonă cu o mare densitate a populaţiei. Ca să am acces la mai multe materiale reciclabile.

Aş cumpăra o linie de procesare (reciclare) şi câteva autovehicule pentru transportul materialelor. Şi m-aş apuca de treabă. Plasticul reciclat pote fi vândut fie pulbere, fie biluţe sau chiar lingouri. Sau, de ce nu, oferit direct ca şi produse finite (sticle, recipiente).

Sticla este şi mai uşor de procesat. Se spală. Se sortează. Se face cioburi, se topeşte şi se toarnă. Simplu şi eficient.

Eu asta aş face.

Fie investiţi de un fond privat undeva în ceva productiv asemănător ca fond cu o societate financiară care oferă servicii de pensii private pentru pilonul doi, fie doar strânşi, ca la bancă, pentru zile negre, cu o anumită dobândă, dar toate acestea să se facă automat, fără a fi necesară deplasarea de la domiciliu.