Ce va face UE în legătură cu migrația

Știți că mă preocupă subiectul salvării vieții tuturor oamenilor, știți că le-am scris atât celor de la Comisia Europeană, cât și altora, iar astăzi am primit un răspuns., care conținea o trimitere la Agenda oficială cu privire la migrație.

Pentru că încă n-a fost tradus în limba română, ceea ce mi se pare dezamăgitor (n-a fost tradus în nicio altă limbă, până la ora târzie a scrierii acestor rânduri), sunt nevoit să spicuiesc doar câteva idei de acțiune pe care Comisia Europeană le are cu privire la migrație:

  1. În primul rând, se urmărește salvarea vieții celor aflați pe mare. Astfel, se va tripla bugetul operațiunilor comune de căutare și salvare. Dacă sunt găsiți mai repede, au mai multe șanse să nu se înece.
  2. Rețelele de transfer al imigranților vor fi vânate de Europol, iar posibilele vase de transport al transfugilor vor fi monitorizate.
  3. Mediul electronic va fi și el monitorizat, pentru a găsi anunțurile rețelelor de trafic de oameni.
  4. O schemă de absorbție temporară a până la 20,000 de imigranți a fost pus la punct, și fiecare țară va primi, temporar, un număr de refugiați. Recomandările Comisiei sunt ca România să primească un număr de 657 de imigranți, până-n 2020. Desigur, vorbim despre o recomandare, nu o obligare.
  5. UNHCR (Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați) recomandă EU preluarea anuală a 20,000 de refugiați, până-n anul 2020, iar UNHCR va avea sarcina de a identifica situațiile în care oamenii nu pot fi în siguranță în țările lor (gen: ateii din Bangladesh, care-s pe o trecuți pe o listă, pentru a fi vânați și uciși!).
  6. Desigur, pentru relocarea refugiaților, se vor aloca mai mulți bani. Acum se vor aloca încă 50 de milioane de euro (2015 – 2016) și se poartă negocieri pentru sume mai mari, pentru mai mult timp. Asta e tot ce s-a putut agrea atât de repede, în aceste condiții.
  7. Comisia Europeană și EEAS (European External Action Service) vor lua acțiuni imediate în țările de origine a migrației, precum și-n țările de tranzit, pentru ca, măcar, oamenii să nu mai moară pe drum. Nu ne imaginăm că 100% din cei care pleacă și ajung la noi. Sau 90%…
  8. Concret, în Africa de Nord și-n Africa de Est, CE va implementa niște programe pentru dezvoltarea regională (pentru că oamenii ăia nu pleacă de la bine!). Concret, în Niger se va construi un centru multi-funcțional în care imigranților ocazionali să li se explice ce șanse au să ajungă teferi în UE, și ce șanse au să și rămână.
  9. Misiunea CSDP (Common Security and Defense Policy) deja existentă în Mali și Niger se va întări pe controlul frontierelor.
  10. Pentru a opri afluxul consistent de refugiați din Siria și Libia, CE a pus la cale un program umanitar în valoare de 3,6 miliarde de euro, în special pentru a încerca rezolvarea politică a conflictelor de acolo, prin formarea unor guverne de uniune națională.
  11. Pentru a opri migrația ocazională generată de conflict și inegalitate socială, în perioada 2014 – 2020, UE are un program de asistență în vederea cooperării internaționale (pentru că nicăieri nu se face nimic, dacă nu sunt bani) cu un buget de 96,8 miliarde (da, miliarde!) de euro. Dezvoltarea țărilor asistate stopează sau reduce fluxul de emigranți.
  12. Imigranții care nu îndeplinesc condițiile de azil (precum erau țiganii noștri în UK și Suedia în anii 1990) vor fi returnați. În prezent, doar sub 40% din deciziile de returnare în țara de origine sunt puse în aplicare.
  13. Țările care nu se implică în rezolvarea problemei imigrației ilegale vor intra în “infringement”, locul juridic european unde nicio țară normală la cap nu vrea să ajungă. Până acum s-a mers pe burtă că “nu-i problema mea, nu la mine au venit” și mii de oameni au murit. Gata.
  14. Din cele 600,000 de cereri de azil depuse către țările UE, 55% au fost refuzate iar, în cazul anumitor naționalități, acestea au fost refuzate în proporție de 100%. Adică se abuzează de sistemul legal de azil, până când acesta devine nefuncțional. Se vor lua măsuri concrete, plictisitor de detaliat.
  15. În 2014, 72% dintre cererile de azi au fost procesate de doar cinci dintre cele 28 de țări membre UE. Practic, țările nu se implică decât la Charlie Hebdo. În rest, mniezo cu pila.
  16. La sosirea în UE, toți imigranții vor fi amprentați. Unii nu reușesc să rămână din prima, așa că insistă, sub o altă identitate, plătind bani grei către rețelele de trafic de persoane, ceea ce le face periculos de puternice, în defavoarea noastră.
  17. Vom îmbunătăți sistemul de migrație legală. În special, oamenii cu studii superioare vor putea migra mai ușor (se lucrează și la echivalarea diplomelor) și se dorește crearea unei baze de date cu imigranți care știu meserie, pentru a-i ajuta pe aceștia să ocupe un loc de muncă perfect conform cu pregătirea lor și cu nevoile economice ale țărilor membre. Astfel, locuri de muncă europene nu vor mai rămâne neocupate.
  18. Fără migrație, populația UE ca scădea cu 17,5 milioane de oameni doar în următorul deceniu, deci încercăm să permite imigrația, în cazurile rezonabile.
  19. Programele europene de studiu (Horizon 2020 și Erasmus) vor avea în vedere atragerea oamenilor pregătiți, ca să vină în UE.
  20. Regimul curent de vize va fi actualizat, iar unor țări li se va putea impune obținerea vizei (Rusia, India) sau, din contră, vizele vor fi ridicate (Ucraina, Georgia).
  21. 20% din Fondul Social European (ESF) va fi dedicat integrării sociale (educație, limbă, servicii publice) a imigranților.
  22. 24 de milioane de euro vor fi alocate către Comunitatea Economică a Țărilor Vest-Africane, pentru sprijinul inișiativei lor de mobilitate socială (oamenii pot trece liber dintr-o țară în alta).
  23. Pentru a sprijini dezvoltarea țărilor mari generatoare de emigranți, se are în vedere facilitarea unor sisteme mai ieftine, mai sigure și mai rapide de transfer al banilor. Astfel, banii trimiși de emigranți vor ajuta mai bine de dezvoltarea țărilor lor, ceea ce va reduce migrația.
  24. Se are în vedere, pe viitor, crearea unui Sistem European Comun de Azil. Negocierile sunt în toi.
  25. Se are în vedere, pe viitor, crearea unui sistem comun de management al frontierelor, întrucât problema este comună.
  26. Se are în vedere, pe viitor, modernizarea sistemului de migrație legală.

Totuși, CE poate doar recomanda, iar țările nu sunt obligate să facă nimic din lista de mai sus. Și nici nu pot fi/ nu trebuie să fie obligate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.