Cineva a luat un credit. În contract era trecută o valoare DAE (Dobândă Anuală Efectivă) de plată, în realitate, din calcul, era o altă valoare, mai mare.

Justiția din Slovacia a adresat Curții Europene de Justiție, instituția supremă din Europa în materia justiției, două întrebări:

1. Datele false din contracte se pot constitui ca abuzuri de încredere, sau țepe?
2. Dacă banca îți dă o țeapă cu contract, poți rezilia contractul de credit?

Mi se pare interesant, cel puțin din prisma următoarelor aspecte:

1. La nivel instituțional, UE pare să nu fie la fel de coruptă ca guvernele din UE.
2. Totuși, curtea nu a stabilit în acest caz ce se întâmplă cu banii, respectiv cine rămâne cu creanța.
3. În alte domenii, contractele se anulează dacă oricare dintre clauze nu este respectate. De ce n-ar fi așa și în cazul creditelor, când una dintre părți nu-și asumă integral clauzele contractuale?
4. Presa spune că cei care au credite scumpe sunt avantajați. Este o aberație. Dacă ai un credit scump, dar cu un contract corect, fără clauze abuzive, ești bun de plată. Decizia asta îi apără pe clienții abuzați. Atât. Faptul că ți-a crescut rata la un credit în franci elvețieni nu este un abuz, deși este o dramă.
5. Dacă, totuși, “posibilitatea de a reveni la situaţia iniţială, de dinaintea contractării împrumutului” înseamnă executare silită?  Ce se întâmplă cu ratele deja plătite? Dar cu comisioanele?

Nu știu voi, dar eu m-am îngrijorat foarte tare! Oare ce va urma?

Video via Zero Știri

P.S. Și comunismul este o societate consumeristă, în care fraierii consumă inegal, ia șmecherii consumă mai mult, că așa-i la partid. Cred că acum ne-ar trebui ceva eco-tech, dar parcă poți să mai știi?

Era bine trecut de miezul nopții când, în puterea beznei adânci, am auzit pași de bocanci intrând în casă. Lutalo, fratele meu mai mare și mult mai puternic, m-a ridicat de pe rogojina de pe care dormeam și c-o mână m-a azvârlit pe geam afară, spărgând obloanele improvizate din papură, strigându-mi să fug pentru viața mea, să nu mă opresc și să nu mă uit înapoi, ceea ce am și făcut.

M-am ascuns în lanul de porumb necopt de lângă casă, și mi-am întors privirea spre casă. Mama și cu tata țipau, iar fratele meu, ridicat de gât de una dintre gorilele trupei de gherilă, privea înspre mine și înspre bestie, cu ochii mari și îngroziți de spaima ce, printr-o mișcare brutală a unei macete ce lucea la lumina jarului roșu, i-a despărțit capul de trup, rostogolindu-se muribund pe preșul din frunze de porumb, îmbibând pământul cu sângele morții sale.

L-am văzut pe Lutalo murind pentru a mă salva pe mine din ghearele rebelilor, am văzut cum a fost decapitat, ucis cu sânge rece precum omoară fermierul puii de găină pentru a-i vinde dimineața în târg, am auzit țipătul mamei și am leșinat de spaimă și de durere, prăbușindu-mă nesimțit printre firele ce semețe se ridicau înspre cer.

În noaptea aceea, când porumbul verde mirosea a moarte și a spaimă, precum și în nopțile ce aveau să urmeze, am dormit în plantația de lângă casă, fie ploaie, fie vânt, și n-am ieșit nici măcar atunci când autoritățile au venit să-i ridice cadavrul lui Lutalo, nici măcar atunci când biata mama striga după mine, implorându-mă să mă întorc acasă la ea, fiindcă nu e corect să-și piardă ambii fii din cauza unor bestii.

O vreme nu am băut apă decât din mlaștina de la marginea câmpului, am mâncat din puținele fructe necoapte la care puteam ajunge fără a mă îndepărta prea tare de plantație și, vreme de trei zile, am conviețuit cu băiatul unor vecini care, și el, se ascundea de gherilele locale ce s-au pus să omoare sau să răpească copii pentru a-i antrena și transforma în copii – soldați.

Dar Ogwambi, căci acesta era numele lui, a fost zărit de către o patrulă de gherilă în timp ce se furișa spre casă pentru a-și sărbători ziua de naștere, ar fi împlinit doisprezece ani, și nimeni nu l-a mai zărit de atunci. De fapt, gherilele erau, în general, destul de discrete și, dacă n-ar fi fost dâra de cadavre lăsate de-a lungul timpului în această parte a Ugandei, prea puține ar fi trădat atrocitățile care se întâmplă aici.

Dar noi știam. Doar noi știam…

[...]

Cine este Joseph Kony și de ce ne-ar păsa, în aceste vremuri tulburi până și pentru noi? Cu atât mai mult cu cât nici Wikipedia n-are vreo fotografie recentă de-a lui. Și totuși…

1. Joseph Kony conduce Armata de Rezistență a Domnului din Uganda și împrejurimi.
2. Pentru a avea soldați în așa-zisa sa armată, copii – soldați de fapt, acesta i-a răpit pe tineri de la familiile lor, le-a pus arma în mână sau i-a transformat în sclavi sexuali.
3. Copiii au fost obligați să-și ucidă părinții. Și au făcut-o.
4. Din cauza acestei grupări de gherilă extrem de sângeroase, o jumătate de milion de oameni au plecat de la casele lor.

Este important, deci, de reținut că Joseph Kony este un ucigaș de război, primul pe lista marilor criminali de război de pe Curții de la Haga. Cu toate acestea, încă umblă în libertate, de mai bine de un sfert de secol profanând sanctitatea umanității cu faptele sale condamnabile.

Puteți vedea acest video pentru mai multe detalii, se merită, puteți vedea pagina pe Facebook în engleză sau română, sau puteți vedea ce au spus și alții, respectiv Andrei Crivăț, Răzvan sau Gaben.

Ceva trebuie făcut!

1. Silvio Berlusconi își pierde puterea și demisionează la 12 Noiembrie 2011.
2. Michele Zagaria, șeful mafiei napoletane, este prins de către carabinierii italieni la 7 Decembrie 2011.

Cum ar veni, la mai puțin de o lună după ce Berlusconi pleacă de la conducerea Italiei, poliția italiană câștigă o luptă semnificativă împotriva mafiei italiene.

Poate fi, asta, o coincidență?

De exemplu, recent au ieșit la iveală câteva forme de agresiune americană la adresa statelor din Uniunea Europeană, cel mai proaspăt exemplu fiind războiul economic dus de SUA împotriva Franței, pe motiv că aceasta s-ar opune organismelor modificate genetic, în timp ce Spania a sucombat sub presiunea politică americană.

Mă rog, lista este mai lungă și n-aș vrea să mă abat de la subiect. Iar subiectul este că, la un moment dat, pentru a corija aceste atitudini greșite, s-ar putea ca Uniunea Europeană să fie scutul sub care aceste state și-ar putea organiza defensiva comună, impunând un embargou unilateral asupra bunurilor și serviciilor țărilor ostile, de exemplu SUA.

Vă dați seama, UE este cea mai mare entitate economică din lume și, oricât de greu ne-ar fi nouă fără importurile din țările supuse embargoului, cei aflații în colimator și-ar vedea economia sublimată peste noapte, lucru nu tocmai plăcut.

Desigur, acest scenariu apocaliptic, fiindcă pentru economia mondială repercursiunile unei astfel de acțiuni ar fi incalculabile, este unul fictiv, întrucât țările uniunii europene nu sunt atât de unite în interesele comune politic declarate încât să formeze un front comun atât de puternic.

Și totuși, câteva beneficii social – politice ar fi. Dar știm care?

Apoi, mi se pare semnificativ faptul că Germania și-a impus punctul de vedere în ceea ce privește stabilizarea economică, totodată făcându-i și Franței o parte din concesiile necesare păstrării stabilității macroeconomice ale Hexagonului.

Din păcate, și asta iarăși mi se pare relevant, Regatul Unit a trădat Uniunea, punând bețe în roate semnificative noii abordări și blocând schimbarea tratatelor europene și impunând găsirea unei alternative…

Amu, de ce o fi trădat Regatul?, mă întreb. Oare pune la care modificarea Commonwealth-ului și reinstaurarea unui soi de imperiu? Sau au decis că le este mai bine cu aliații lor americani, caz în care am putea presupune că suntem în tabere diferite? Oricum, cred că se întâmplă ceva semnificativ, dacă Regatul și-a asumat riscul de a fi următoarea țintă a atacurilor financiare. Or, asumarea unui risc enorm, presupune cel puțin perspectiva unui câștig pe măsură. Ceea ce ar putea însemna că Regatul se pregătește pentru o retragere din UE întrucât aceasta va cădea? Sau preferă să se detașeze de cei zece, cincisprezece ani de recesiune controlată din Zona Euro?

Partea bună este că, măcar de data asta, n-am trădat nici Germania și nici Franța. Partea proastă este că pentru a ratifica modificarea Constituției s-ar putea să fie nevoie de sprijinul politic inclusiv al PSD și PNL. Iar aceștia sunt susceptibili nu doar de trădare națională, ci și europeană. Ceea ce mă îngrijorează, însemnând că s-ar putea să trădăm peste trei luni, la votul din Parlament…

Oricum, partea cea mai bună este că UE nu s-a destrămat și că suntem împreună în asta, ceea ce înseamnă că dincolo de divergențele politice și interesele naționale unilaterale, s-a găsit o formulă de abordare care, iată, ne face cinste.

Nu, nu cred că ne va fi foarte bine de acum încolo, dar cred că nici nu vom trăi foametea din anii 1990. Pe de o altă parte, însă, vesticilor le va fi mai rău și parcă îmi pare rău de ei. Oricum, pentru respectarea noului acord, cred că aproape toate guvernele vor tăia în carne vie și dintr-o Europă socialistă, vom ajunge o Europă liberală.

Ceea ce mă face să sper la încă o sută de ani de dominație economică. Iar cei ce, evident, se opun, dorindu-și propria supremație, nu văd asta cu ochi buni. Pace să fie…

În fine, cum credeți că va evolua politica economică internațională, după ce țările Uniunii au făcut front comun? Credeți că se va ajunge la situația în care piețele internaționale de capital vor ajunge la un excedent de bani, deci o scădere a randamentelor, pe fondul împrumuturilor tot mai mici accesate de țările Uniunii? În fond, dacă pe capitaliști nu-i mai poți împrumuta, ce vei face cu atâta bănet?

Să vă dau un pont: fără a ne bucura pentru asta, economia Ungariei este în veceu iar guvernul actual a tras apa cu TVA de 27% și alte măsuri menite să sponsorizeze un stat social, doar ei sunt socialiști…

Pe de-o parte, îmi pare foarte rău de ei, mai ales că acolo situația este cam disperată. Pe de o altă parte, însă, zic să beneficiem cu toții de situație și să-i și ajutăm în același timp, cumpărând și de la ei, să nu moară de foame și, în felul acesta, să mâncăm și noi un gulaș bunuț, mai ieftin.

Nu de alta, dar se cade să-ți ajuți vecinul când îi este greu. Iar lor le este greu. Atât de greu, încât prevăd că în ciuda creșterii TVA-ului, produsele se vor ieftini cam cu vreo 10 – 25%.

Greșesc cu ceva?

P.S. Oare la ei de ce se ieftinesc toate de sărbători, în timp ce la noi se scumpesc?

Mă rog, e mult zis că ar merge, s-ar încerca proliferarea în continuare a modelului economic al creșterii continue (într-o lume cu resurse limitate, adică), ceea ce ar fi destul de grav fiindcă, deși nu sunt economist, nimic nu poate să crească la infinit fără să ducă la scăderea altui parametru.

În acest caz, cred, vorbim despre valoarea reală a banilor, după părerea mea. De exemplu: v-ați întrebat vreodată de ce un dolar din 1900 valorează mai mult decât unul din 1999?

În ciuda a două războaie mondiale devastatoare, a creșterii consumului și producției, deci a economiei, unitatea de bază a acesteia și-a pierdut din valoare. Or, chestia asta este ridicolă: banul ar trebui să-și piardă valoarea când oamenii n-ar mai avea ce face cu ei, dar noi încă n-am rezolvat problema sărăciei sistemice din două treimi ale lumii, ceea ce ar trebui, pe mai departe, să ne facă să ne întrebăm: unde s-a dus diferența de valoare dintre puterea de cumpărare de atunci a unei unități monetare (leu, dolar, ce-o fi) și cea de acum?

Oare, nu cumva, în buzunarele celor care conduc de atunci finanțele lumii?

Amu, cam e de rău, că programele spațiale fie se vor opri de tot, din lipsă de fonduri, fie vor încetini foarte, foarte mult. Și, mai mult, avem neșansa de a pierde scutul american anti-rachetă. Că nu sunt bani. Asta pe de-o parte.

Pe de o altă parte, însă, vestea bună este că internaționala cursă a înarmărilor s-ar putea să încetinească sau chiar să regreseze. Adică dacă SUA își reduce armata, principalii competitori militari s-ar putea să o facă și ei, urmând să investească banii în ceva mai bun.

Mă rog, în mare cred că așa va sta treaba fără, însă, a spera la foarte mult. Mă uit la noi în grădină și văd că vom băga mai mulți bani în armată în 2012, după cum s-au prins și Cațavencii.

Totuși, voi ce părere aveți? Credeți că scăderea semnificativă a banilor investiți în arme va avea ca efect scăderea intensității și probabilității conflictelor sau, din contră, producătorii de arme vor face discounturi semnificative, doar pentru a avea vânzare, sprijinind apariția conflictelor?

Cenzură în SUA

Sigur, mișcarea asta este atât morală cât și legitimă, în ciuda elementelor extremiste de tot felul care s-au aciuat pe lângă manifestanți și care mai tulbură apele. În schimb, cred că cei mai extremiști sunt polițiștii care fac exces de zel în ceea ce privește modul de abordare al acestor proteste, împărțind cu generozitate bâte în cap și arestând tot felul de manifestanți dubioși și cu un ridicat grad de pericol social, precum babe și moși nemulțumiți că și-au pierdut munca de o viață și am văzut inclusiv cum o doamnă într-un cărucior cu rotile era dusă la duba ce mergea la secție, pentru identificare.

Amu, departe de mine gândul de a le da lecții de democrație americanilor, dar după părerea mea, atunci când libertatea de exprimare și de protest, adică de împotrivire, este echivalentă cu libertatea de a lua bâte în cap pentru că nu ești de acord cu ceva, libertatea de exprimare este serios afectată, fiind în moarte clinică.

Atunci când poliția oprimă manifestații legitime sub pretextul igienei și salubrității publice, sau când la țipetele de oprobiu public răspunde cu bastoane și gaze lacrimogene, șeful poliției care a dat ordin de represiune trebuie să fie jupuit de viu în piața publică, evetual ars pe rug ca în Evul Mediu, pentru că proliferând metode și practici de Ev Mediu, trebuie să fii pedepsit pe măsură.

Iar cenzura manifestațiilor este o practică de Ev Mediu, ceea ce se întâmplă acolo fiind similar cu ceea ce a făcut Iliescu în Iunie 1990, când a adus minerii să planteze panseluțe pe mormintele cârcilor protestatarilor care-l contestau…

Oare se pregătește SUA de o revoluție etică anti-avar-capitalistă?

L.E. Foto via Moș Călifar.