Nuanțe literare

Pentru mine, exprimarea în nuanțe denotă o foarte bună înțelegere a artificiilor literare ale limbii și, mai mult decât atât, consider că este esențială pentru buna imersiune a cititorului în text și context. Bine, aduc această lămurire întrucât la prima vedere s-ar părea că eu văd lucrurile doar în nuanțe de alb – negru. Și nu e chiar așa.

Să luăm, de exemplu, propoziția:

Apusul roșiatic era rece.

Sec, aș spune eu. Dar, folosind nuanțe, calitatea detaliilor se poate îmbunătăți:

Norii apusului erau de un trandafiriu violent, purtați de un vânt albăstrui și tăios de rece.

Este că acum calitatea detaliilor este semnificativ mai bună? Este. Sau:

Vântul mă biciuia în amurgul înroșit ca niște buze însetate de iubire, dar rece precum niște ochi albaștri plini de ura cea mai crudă.

Sau:

Ca niște cireșe de Mai coapte în soarele ce sta să adoarmă, norii roșiatici erau purtați de vântul rece ca într-o dimineață siberiană ce se plimba deasupra zărilor nesfârșite.

Sau:

Apusul purta cu el, pe nesfârșitul ocean al cerului, lungi și groase pete de sânge, dându-i luminii o anume durere coloristică, amorțită doar de aerul rece al unei înserări triste și singuratice de toamnă târzie.

Este că imersiunea cititorului în text și context este mai bună, folosind nuanțe? Pentru că, pentru mine, nuanțele acestea lingvistice sunt precum acuarela ce așteaptă să fie așezată pe foaie. Este, dacă vreți, precum refacerea unui tablou dintr-o fotografie alb – negru, sau precum refacerea unei tablou folosind un număr mic, finit, de culori.

Bine, într-un fel m-am obișnuit să gândesc așa, în nuanțe și, ca atare, am ajuns, de multe ori, să vorbesc așa. Și lumea se uita lung la mine, întrebându-se ce am fumat. Mă rog, este ca un frumos defect profesional.

Mă rog, putem să ne mai jucăm cu nuanțele cât vrem noi. Voluntari, ceva? Lăsați un comentariu cu o propoziție și nuanțele acesteia. Nu contează cât de reușite sunt, contează nuanțele în sine. Ce spuneți?

Dacă ți-a plăcut acest articol, recomandă-l și altora folosind butoanele pentru Twitter, Facebook și Google +1.
Acest articol a fost publicat în Opinii. Salvează legătura permanentă. .

12 răspunsuri la Nuanțe literare

  1. camil spune:

    :)
    cred ca depinde de natura mesajului si de intentia celui care scrie. uneori un stil anticalofil e mai expresiv decat unul incarcat de epitate si metafore, alteori nu.

  2. TNH spune:

    Eu când aud exprimări de genul ăsta procedez astfel:
    - dacă e o carte, sar paginile
    - dacă e o replică într-un film, derulez
    - dacă e unul care se dă mare cu ce vrăjeală are în el şi care pozează în romantic incurabil, zic \”hai sictir\”
    - dacă e unul care chiar vrea să-mi descrie ceva, atunci să-mi dea o poză; dacă n-are, să mă lase-n pace că găsesc eu una pe net
    - dacă e unul care mă sună, să treacă direct la subiect şi să nu mă mai plictisească.
    De fapt, ăsta-i motivul pentru care nu citesc descrierile din romane. Hai, un rând-două să-ţi faci idee în ce cadru se desfăşoară acţiunea, dar când descrierile astea pline de nuanţe ajung la două pagini e deja bătaie de joc. :evil:

  3. Molnar Bianca Andreea îi spune lui TNH:

    Sunt de acord cu tine. La fel procedez si eu =D

  4. Robin Molnar îi spune lui camil:

    =D Bănuiesc că depinde de scop și de mesaj. =D

  5. Robin Molnar îi spune lui TNH:

    =D Da, două pagini deja este prea mult. Cred că un scurt paragraf este de ajuns. =D

  6. Mihai Todor îi spune lui Robin Molnar:

    Ce ți-or tăiat fetele macaroana :lol:

  7. Robin Molnar îi spune lui Mihai Todor:

    T_T Păi da. Dar amu ce să mai fac? T_T

  8. Mihai Todor îi spune lui Robin Molnar:

    Apăi insistă, că nu toate-s la fel de insensibile :lol: :lol: :lol: (fac pariu că o să mi-o aud și eu pentru replica asta :P )

  9. TNH îi spune lui Mihai Todor:

    O să-ţi auzi, dar numai laude. Doar n-o să lăsăm nerăsplătite complimentele. :blush:

  10. Robin Molnar îi spune lui TNH:

    =D După cum spuneam: toți bărbații sunt inconștienți. =D

  11. Sincer, mie nu-mi plac dulcegariile astea. Mai bine o declaratie scurta si sincera decat sa vii sa ma ametesti cu asa ceva. =D
    Probabil te vei alege cu ceva cuvinte de genul: \”Mergi ma de-aici. Ne la oi!\” =D

  12. =D Mie, sincer, nuanțele astea nu mi se par dulcegării. =D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.