Sau cum mă plimbam eu prin Cluj și m-a luat așa o poftă să mă scald văzând apa azurie dintr-o fântână arteziană, ceva de speriat. Pur și simplu, ca un fel de Fata-morgana, mă simțeam atras de apa aceea, de parcă o Mare Egee sau o Mediterană m-ar fi chemat.
M-am uitat, așadar, la apă, am oftat, am înghițit în sec, am regretat, mi-am dorit. Și totuși, am mers mai departe. Totuși, în mine a prins sămânță o mică mediterană.
