Tronam pe tron cântând liniştit şi absolut nimic nu-mi trecea prin cap, dar nimic, nu aşa, când, la un moment dat, din dreapta mea se aude un zgomot puternic. Noroc că tronam, că altfel mă umpleam de… respect.
Instantaneu mi-a trecut prin cap că, no, poate vreun şobolan s-a gândit să înveţe să înoate tocmai la mine în cadă (n-am văzut şobolani prin bloc, sper să nici nu fie şi sper să nici nu aflu) şi, no, mi-e cam thriller de ei. Stau câteva secunde să-mi revin, îmi încordez genunchii, care la ora aia erau cam gelatinoşi, şi mă duc să mă uit ce este.
Şi nu, nu-mi explic. Pur şi simplu o cantitate apreciabilă de apă a curs prin robinetul închis. Brusc, aşa. Şi misterios. Oricum, apa a trecut, preinfarctul a rămas…
Ce fain! Bine ca nu a curs apa cu sange. Sa vezi atunci! Horror ahahahaha =D
XD Ce de treabă eşti! :nuu:
Mie nu mi-e frica de bau-bau
mie nu mi-e frica de bau-bau
=D =D XD o_O
=D Nu aşa venea ci:
[quote]
Nu mi-e frică de bau – bau,
Nu mi-e frică de bau – bau. [/quote]
=D Mă rog, îmi este. Câteodată simt cum prizul mă pândeşte pe la spate şi cum vine să mă înhaţe. XD :nuu:
Sensibilule. :nuu: :kawaii:
=D Eh, aşa sunt eu. Acum mănânci, acum te culci. =D
Bre, familia Molnar, pot sa intervin si eu? :snicker:
=D Da, desigur. Aici suntem toţi o mare familie, sau cel puţin asta îmi place mie să cred. =D
Pingback: Nu m-a mușcat prizul când eram mic... | Personal | Robintel