Zice că ardeleanul coboară pe Feleac spre Cluj cu căruţa cu nevasta şi copilul. Ajungând în dreptul Teatrului, copilul întreabă:
- Tata, da’ casa aiasta mare cu doi caţei pe ea ce-a fi?
- Nu ştiu, dragu’ tatii.
Apoi, in Piaţa Unirii:
- Tata, da’ omu aiesta de hier pe cal, cine-o fi?
- Nu ştiu, dragu’ tatii.
În fine, lângă Parcul Mare:
- Tata, da’ la balta aiasta mică, oare cum i-a zice?
- Nu ştiu, dragu’ tatii.
Femeia, agasata de insistenţele copilului, intervine:
- Da’ mai lasă-l în pace pe tata-to, mă copile, nu vezi că-i trudit?!
La care ţăranul răspunde cu bonomie ardelenească:
- Lasă-l, femeie, pe copil sa întrebe, ca numa’ aşa învaţă!
Mulţumesc frumos Septimiu!
