Cred, de aceea, că filmul “Life in a Day” ar trebui proiectat în școli și licee, și comentat, ca o unealtă a păcii, pentru că la întrebarea “De ce anume te temi?” n-am văzut, din montaj, să răspundă cineva că s-ar teme de război.

Pentru mine a fost interesant să văd pe ecran niște emoții autentice ale unor oameni ce jucau roluri de actori în marele film al vieții și  cred că, peste o sută de ani, filmul va fi cu adevărat documentar în sensul de a arăta cum trăiam noi la începutul noului mileniu.

Evident, îl recomand măcar ca și experiență culturală de raportare la alte culturi, dorindu-vă vizionare plăcută.

Pe de altă parte, mie mi-a plăcut că eram numai noi, și ne-am simțit extrem de bine, ba jucând un baschet pe terenul sportiv care era bun și pentru mini-fotbal și tenis de câmp, ba păzind frigăruile făcute pe un grătar zidit special pentru așa ceva, unde am gătit și grătarele, dealtfel, ba jucând cărți și tenis de masă în bucătăria de vară, o sală destul de mare, pretabilă la multe activități.

La parter, cabana dispune de o bucătărie dotată și cu o sală de mese, iar cabana este curată, camerele fiind dotate cu baie și fiind rezonabile.

Pro:

• E liniște multă acolo.
• Nu ai semnal pe telefon la Vodafone și Cosmote, dar Orange are cinci linii.
• E un loc destul de intim și de retras.
• Saltele paturilor sunt foarte bune. După ce mi-a trecut agitația bahică, am putut să dorm.
• S-ar putea să vă meargă internetul WiFi.
• Camerele sunt călduroase (dacă sunt pornite caloriferele).
• Oamenii fac mâncare bună. Noi ne-am comandat numai niște melcișori cu nucă (fiindcă am cărat o jumătate de porc și alte cele de la Cluj) și au fost foarte buni, la fel cum bune au fost și prăjiturelele pentru dulceață de la micul dejun.
• Au cea mai bună cafea din Măguri – Răcătău, făcută la un expresor profesionist.
• Nu se fumează în camere/ cabană.

Contra:

• De la drumul asfaltat, mai aveți de mers un pic pe un drum de țară.
• Nu ai semnal pe telefon la Vodafone și Cosmote, dar Orange are cinci linii.
• S-ar putea să nu-ți meargă internetul WiFi, ceea ce nu e chiar o tragedie.
• În anumite perioade, nu bate soarele direct pe complex.
• Nu se fumează în camere/ cabană.
• N-am văzut mijloace active de protecție împotriva incendiilor.
• Lumina este dificilă pentru anumite aparate de fotografiat.

No, pozele:

Pădure tomnatică în Măguri - Răcătău - Soarele bătea primprejurul cabanei într-un mod foarte frumos, dar pe cabană nu bătea, desigur că nici nu era atât de întuneric pe cât ar părea în poză, e din cauza contrastului

În curtea pensiunii Valea paradisului: grătarul (stânga), foișorul (spre centru) și banca în spatele căreia am făcut ceaunul de gulaș (dreapta)

În curtea pensiunii Valea Paradisului din Măguri - Răcătău: foișorul (stânga), sala de mese (dreapta) și un pod peste pârâu

Păstrăv mov și galben lângă sala de mese/ bucătăria de vară a pensiunii Valea Paradisului din Măguri - Răcătău

Vedere din camera 8 spre dealul vecin, asta se vede pe geam

Vedere de la etajul 2/3 spre deal, mai în detaliu

1. Dacă vreau un telefon cu Android sau iOS, pot să recomand acest telefon? Nu, pentru că este altceva. Nokia N9 nu te va convinge să-ți iei altceva decât îți dorești.
2. Aș renunța la un dual-SIM pentru un Nokia N9? Cam da.
3. Ce părere am despre sistemul de operare MeeGo? La prima vedere, pare a fi Android fără bloatware inutil. Are Facebook, Twitter, suport pentru e-mail inclusiv via Microsoft Echange, are hărți care se încarcă repede, are mod de fotografiere și filmare, are multe…
4. Aș recomanda acest telefon? Nu oricui. MeeGo este un fel de Linux și are un sistem de fișiere foarte performant, mai performant decât au majoritatea desktopurilor și laptopurilor actuale, ceea ce îl face pretabil la multe hackereli hard core, deci este senzațional pentru linuxiști. Dar multora, celor care preferă să aibă instalate tot felul de prostii inutile, s-ar putea să nu le placă faptul că încă nu sunt zeci de mii de inutilități aplicații disponibile.
5. Aș da douăzeci de milioane pe unul? Nu cred că aș da atâția bani pe niciun telefon.
6. Cum e cu swipe, ăla pe ecran? MeeGo este un pic ciudat. Inițial, nici n-am știut de unde să-l iau, dar apoi s-a dovedit foarte intuitiv și simplu de folosit. Adaptarea durează cam un minut, două, după care îi simți geniul.
7. Telefonul cum este? Păi, dintr-o bucată, subțirel, plăcut la atingere, plăcut de ținut în mână, cu un ecran de calitate… E deosebit.
8. Cu hardware-ul cum stă? Este destul de asemănător cu un netbook mai slăbuț, cu procesor ARM 7 și 1 GB de RAM (deci e bunicel pentru un telefon). Doar că bateria ține vreo două – trei zile, în funcție de ceea ce faci cu telefonul.
9. Accesorii? Are câteva foarte interesante, pe Bluetooth + NFC. NFC este o tehnologie fără fir, asemănătoare cartelelor de acces, tehnologie prin care atingi telefonul de dispozitiv (sau invers), iar acestea se cuplează automat prin Bluetooth, fără parole, alea. De exemplu, mie mi-au plăcut niște căști simple care au un fel de colier digital care atârnă de gât, foarte comod și interesant de purtat.
10. Bateria cum e? Are 1200 de mAh și ține câteva zile, în funcție de ceea ce faci cu el. Dezavantajul este că nu ai acces direct la ea, căci telefonul este dintr-o bucată.
11. Ce mi-aș mai dori de la el? Păi e chiar logic: suport microSD, că n-are. Și o consolă (shell, command line) de acces la Linuxul respectiv.

Nu se poate și fără o mostră foto, totuși.

Telefonul Nokia N9 cu sistemul de operare MeeGo, o mică bijuterie tehnologică, plăcută, fără a fi senzațională

1. E frumos, destul de intim iar scaunele sunt făcute ca să stea comod toată lumea, inclusiv grașii.
2. Este curat spre foarte curat.
3. Are prețuri decente la băuturi și popcorn.
4. Personalul este OK.
5. Dar calitatea video cam lasă de dorit. OK, nu zic să fie detalii Full HD la 1920 x 1080 ca la muncă, sau 1366 x 768 ca acasă, dar vreau să se vadă bine. Pur și simplu, unele trailere și unele reclame (gen Fanta) se vedeau ca în anii 1980…
6. Nu mai băgați reclame sau trailere care se văd sau care se aud ca naiba, că mă dezumflu tot și-mi piere entuziasmul de a vedea filmul pentru care am venit.
7. Da, unele filme, gen Loverboy, se văd bine. Dar asta numai pentru că sunt procesate ca lumea.
8. Nu știam că reclama la Doncafe, cea cu Maia Morgenstern, este mono! Am crezut că leșin de râs. Vă spun, mergea doar canalul stânga.

Evident, o să mai merg, dar o să fiu mai circumspect.

Văzând filmul Loverboy, o anume revoltă a crescut în mine și mă făcea cu tandrețe să îmbrățișez răcoarea tomnatică și am ajuns aproape obsesiv să cânt pe stradă una dintre piesele din film, piesă dintr-o fază genială în care, la montaj, în loc să lase muzica de la petrecere să cânte în fundal, piesa a fost introdusă în coloana sonoră, direct, fără să se mai propage prin aerul petrecerii unde unii au văzut doar un cuplu dansând, iar alții vedeau un anume pericol.

Pe drept cuvânt, nu știu dacă ceea ce am văzut a fost o comedie, unele faze fiind mai de grabă comice, sau dacă am văzut o dramă și nu știam nici măcar dacă să includ acest articol în categoria “Reclame” sau “Recenzii”…

Eram bulversat de o poveste care, mie unul, mi s-a părut fascinantă, poveste despre cum o fată ajunge să se prostitueze pentru a-l ajuta financiar pe iubitul ei. De fapt, aici intervine realitatea din spatele racolării prostituatelor care, mai nou, nu mai sunt racolate cu forța, ci sunt “pescuite” de pe vremea când sunt virgine de așa-numiți loverboys care le seduc, le dezvirginează, de aceea având o influență semnificativă asupra lor, după care le conving să se prostitueze pentru a-i ajuta pe ei.

Sigur, unora nu le-a plăcut finalul, în special fetelor, sperând că în ceea ce au văzut este mai mult decât ceea ce este, ceea ce mă face să cred că oamenii n-au înțeles acțiunea filmului care se desfășoară cam așa: fetele sunt seduse, după care loverboy-ul le plasează rețelei de prostituție. Desigur, sunt și excepții, nu?

Evident, dată fiind natura subiectului, filmul are și unele scene cu sex iar actrița Ada Condeescu atât de genial a mimat o scenă de amor, încât avea sfârcurile întărite. N-am mai văzut, într-o scenă de film non-adult, așa ceva.

Totuși, dincolo de scenele erotice, de scenele dramatice prin care peștii (loverboys) le creau amintiri victimelor care ajungeau să fie traficate, dincolo de povestea asta fascinantă prin care aproape orice fată ar putea, la o adică, să ajungă o victimă a unei rețele de trafic de persoane ce exploatează comercial cel mai înălțător sentiment uman, filmul are și o puternică și semi-obscură conotație filozofică, întrucât dezbate condiția victimei, cu întrebări precum:

1. A forțat-o el, sau s-a dus ea de bună voie să se prostitueze?
2. Care este valoarea reală a liberului arbitru?
3. Există liber arbitru la victimele manipulării?
4. Se poate compara violența fizică sau verbală a unui părinte abuziv cu perversiunea abuzivă a unui loverboy?.

Văzând filmul Loverboy, dacă veți decide că vreți să-l vedeți, am certitudinea că vă veți pune și voi asemenea întrebări, poate și altele. Eu îmi mai permit, doar, să anticipez câteva dintre ele, oferind direct răspunsurile:

1. Filmul este inspirat de fapte reale.
2. Metoda de racolare folosind “iubiți” este și ea reală.
3. Fetele se dăruiesc rețelelor de prostituție din dăruire pentru “iubiții” lor.
4. Din motive evidente, acestea nu se autodenunță/ nu denunță astfel de activități la poliție.
5. Multe nici nu mai ajung să o facă.
6. Pentru a menține o influență emoțională semnificativă asupra victimelor, “iubiții” preferă să fie primii bărbați din viața lor.
7. Și le iese.
8. Victimele sunt, în general, din familii dezorganizate sau din care lipsește dragostea părintească, dar nu numai.
9. Există centre și organizații care să ajute victimele rețelelor de crimă organizată să se recupereze și să se re-integreze în societate.
10. Realitatea este că astfel de povești nu pot avea un final fericit.
11. Nu cred că facem destul pentru a preveni astfel de drame. Nu știm care sunt statisticile, dar cred că este vorba despre mii sau zeci de mii de fete. Anual.
12. Conceptul de conștiință este un apanaj intelectual sau moral al ființelor superioare.
13. Ce dragoste, ce umanitate, ce conștiință? Fetele sunt seduse, prostite să se “ofere voluntare” să-l ajute pe el, prostituându-se, după care victimele sunt abandonate și predate rețelelor re trafic de carne vie.
14. Nu, nu vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți.
15. Da, mulți scapă nepedepsiți.
16. Nicio clipă n-a fost vorba de iubire sau afecțiune, era doar o piesă de teatru de crâșmă bine regizată. În interes pecuniar, desigur.
17. Paul (George Piștereanu) s-a auto-mutilat ca să o facă pe Veli, victima sa (mă rog, una dintre ele) să creadă că a pățit ceva rău din cauza problemelor pe care le are.
    1. Un prieten, Dumnezeu să-l odihnească, a spus așa: “Oare de ce majoritatea femeilor se cred Maica Tereza și vor să ne salveze?”
18. Nu am dubii, tot ce a făcut în așa zisa relație era regizat ca să o prostească pe ea. Nu cred că mai poate fi ceva neclar aici.

În fine, vă recomand călduros să mergeți să-l vedeți. Pentru mine a fost o experiență semnificativă.

Țin să le mulțumesc frumos celor de la Oxygen PR pentru invitația de la avanpremieră. Apreciez.

P.S. Am ajuns acasă și mi-am pus un pahar cu vin, că prea m-a mișcat acest film care mi-a luat un fel de văl de pe ochi și-mi dau seama că, nefiind atât de pervers încât să mă prind care-i faza, am făcut mișto de o victimă a unei astfel de scheme. Regret.

Piesa în sine este un fel de comedie mai ciudată situată într-un târg de provincie în Mai 1936 sau 1937, comedia fiind ciudată în sensul că se râdea un pic în rate, în ciuda subiectului mai de grabă lipsit de umor, subiect axat un pic pe tema intelectualului de la țară având condiția unui demiurg sau geniu neînțeles.

Astfel, povestea este cam așa: profesorul de matematică și astronomie Miroiu a descoperit o stea necunoscută și a comandat o carte de astronomie foarte scumpă pentru a vedea dacă acea stea are, sau nu, un nume.

În paralel, o damă bine de la oraș (pe nume Mona) neavând bilet de călătorie este dată jos din tren în gara micului târg de provincie și, printr-un concurs de împrejurări, ajunge acasă la profesor unde cei de au parte de o pasiune fulgerătoare, în ciuda intervenției neașteptate a “domnișoarei” Cucu, profesoara de fizică și chimie, o virgină (probabil) frustrată (sigur) de vârstă matură (poate patruzeci de ani) care vine acasă la profesor (noapte, adică) însoțită de domnul Udrea (un tip destul de haios, compozitor, a compus o simfonie în patru părți pe care nu vrea să o cânte nimeni, în Mi bemol major)  pentru lămurirea unor probleme irelevante sau care nu o privesc (de genul: – Ce carte ai luat de 22,000 de lei? Și de ce?).

A doua sau a treia zi după duduie vine un tip elegant și cu mașină (pe nume Grig), plin de bani, având o relație cu respectivul pe care i-l prezintă profesorului cu titlul de “frate”. La un moment dat discuția dintre “frate” și profesor-ul care intenționa să o ia de nevastă era cam așa:

- Eu sunt de acord să vă luați, dar aș vrea să știu despre Dumneavoastră. Ce salariu aveți? 300 de lei?

- 322 de lei.

- Asta da, asta face diferența. Îi ajung cam o zi…

La fel, “fratele” discută cu duduia ce viață o să aibă în acest târg de provincie, ea, cea pentru care violetele de Parma aduse cu avionul în Decembrie și alte asemenea forme de lux nu sunt suficient de fine…

Revenind la tema demiurgului, viața profesorului este luminată pentru scurt timp de această femeie frumoasă și pasională, ca o stea. Fără nume.

În fine, dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți asculta piesa de teatru radiofonic, diferită totuși de piesa pe care am văzut-o eu prin faptul că are mai multe detalii și mai puțină artă (în piesa de la festivalul Viceversa era și muzică de pian și poezie de Minulescu: Eu știu c-ai să  mă înșeli chiar mâine/ Dar fiindcă azi mi te dai toată/ Am să te iert, e vechi păcatul/ Și nu ești prima vinovată.).

Interpretarea a fost bună și haioasă și nici nu știu când a trecut piesa (că de început conform programului sigur n-a început!), însă m-am simțit foarte bine și foarte proaspăt după piesă. De aceea vă recomand să o vizionați pe seară, înainte de a merge la o plimbare.

Am făcut și o poză, nu prea reușită, din cauza luminii extrem de schimbătoare.

Compania de teatru Viceversa din Cluj la finalul piesei Steaua fără nume de Sebastian Mihail, în cadrul festivalului de teatru Viceversa 2011

Fiind bolnavă, visul fetei este să se mărite, astfel că o serie întreagă de pețitori de toate condițiile sociale se perindă pe la casa celor două, aceștia murind omorâți fie de mamă, fie de fiică. Bine, prefer să păstrez misterul cu privire la finalitatea piesei: dacă și cu cine se mărită fata, până la urmă, evidențiind un singur aspect: când iubirea unui părinte este toxică, prea puțini sunt oamenii suficient de buni încât să le fie suficient de buni copiilor.

Sigur, dragostea toxică a părinților are multe forme, una dintre cele mai grotești fiind aceasta, la fel cum avem și o altă formă în piesa de teatru și încă multe altele din viața de zi cu zi, morala fiind, totuși, una singură.

Despre interpretare pot spune că a fost bună, mai ales scena în care unul dintre pețitori era înecat sistematic cu capul într-o găleată, iar fazele (semi)erotice erau deliciul publicului tânăr, în timp ce publicul un pic mai trecut se gândea că a devenit cumva prea conservator.

De aceea, cred că și această piesă ar trebui inclusă în lista obligatoriu de vizionat a liceenilor, pentru că uneori trebuie să te revolți împotriva părinților, ca să nu fii completamente bou sau, după caz, vacă. Oricum, piesa este clar recomandată adolescenților după ce aceștia s-au certat un pic cu părinții. Le-ar deschide câteva perspective noi.

Piesa este un fel de dramă erotică adolescentină, dominată clar de vise erotice și de pasiune, având un puternic rol moralizator (copii, nu faceți sex) susținut de o poveste dramatică pe măsură.

Întrucât povestea este formată dintr-un șir narativ închegat ce se împletește cu varii vise erotice și năluciri, piesa este dificil și neesențial de povestit, dar când o veți vedea veți înțelege de ce ar trebui și ea să fie o piesă obligatoriu de vizionat de către liceeni.

Piesa este despre pasiune, erotism, vicii, moarte, responsabilitate și pedeapsă, întrucâtva asemănătoare cu piesa Romeo și Julieta a lui William Shakespeare, iar interpretarea a fost bună, firească și aproape naturală pentru tinerii actori.

Piesa o recomand atunci când vreți să fiți inspirați cu anume picanterii adolescentine aproape uitate între așternuturi (dacă treceți peste partea cu păcatul, pedeapsa și moartea, desigur).

La finalul piesei de teatru despre păcat, pasiune, sex și consecințe Deșteptarea primăverii de Frank Wedekin, regia Tiberiu Roșu

Piesa de teatru este un fel de comedie cu doi sinucigași care, stând cocoțați pe geamantanele lor, povestesc și se apropie uman unii de ceilalți și povestesc și, la final, intuim că, de fapt, ei sunt niște escroci care s-au întâlnit, el prostind fetele aflate în pragul sinuciderii pentru a le lua micile economii, ea la fel.

Mă rog, ca să nu stric piesa, nu intru în anumite detalii plăcute și haioase, ca de exemplu întrebarea pusă de el-sinucigaș către ea-sinucigașă:

- Veniți des în acest parc?

În fine,  piesa e destul de comică și mi-a inspiat o replică de agățat la sinucigași/ sinucigașe:

- Păpușu/ă, te fac o sfoară/ funie?

Totuși, cel mai bine este să o vedeți voi fiindcă nu durează mult, iar piesa este lejer de jucat. De fapt, s-ar putea, chiar, să o mai fi văzut-o deja cu ani în urmă, dar nu sunt sigur.

În sine, piesa este o comedie pe alocuri spumoasă, cu faze precum:

- Nina, vrei să fii soția mea?

- [Liniște]

- De ce taci?

Sau:

- Cine mă iubește pe mine?

- [Liniște]

- Aud?

- [Liniște]

- Nimeni.

Pe lângă umor de dialog, piesa este presărată cu varii forme de umor de descriere, umor pe care și eu îl mai folosesc ocazional, de exemplu când unul dintre personaje o descrie pe nevastă-sa într-un mod care “nu tocmai o flatează”.

Pe lângă acestea, în piesă regăsim și un pic de umor de situație când două personaje povesteau despre mâncare și își imaginau că o și mâncau, după principiul: “Cea mai bună masă este imaginația”, ca să citez din memorie.

Sigur, la o privire mai atentă, se poate observa o anume influență shakespeareană în opera lui Cehov, în acest caz prin Hamlet (“A ști sau a nu fi”, dacă nu îmi joacă feste memoria.).

În fine, piesa are câteva replici memorabile, din care îmi permit să reproduc doar două:

- Vă prinde doliul. Ah, pardon, negrul!

respectiv:

- Starea naturală a omului e să fie caraghios.

Interpretarea a fost bună spre foarte bună. Sigur, mie nu mi-a plăcut că piesa era prea dinamică pentru o comedie, în sensul că spectatorii nu erau lăsați să râdă, piesa evoluând un pic prea repede. Adică mi-ar fi plăcut o pauză de câteva secunde pentru fiecare repriză de râs.

Dar, altfel, interpretarea a fost bună, actorul principal ridicându-se la înălțimea unui profesionist prin naturalețea și tehnicitatea sa, lucru pentru care a fost și premiat (luând unul dintre cele două premii pentru cel mai bun actor).

Piesa v-o recomand mai ales dacă aveți chef să mergeți la bere sau la masă, întrucât vă va aduce într-o dispoziție veselă și plăcută, agreabilă pentru toată lumea.

Compania de teatru Dor fără sațiu la finalul piesei Lucruri mărunte de A.P. Cehov, regia Dora Lazăr (premiul pentru cea mai bună regie, Viceversa Cluj, 2011)