Filmul We Were Soldiers (Am fost soldați) este, prin realizare, unul dintre acele filme care te inundă de adrenalină. M-am trezit în miez de noapte, n-am putut să mai adorm, așa că m-am pus să mă uit la el.
Filmul, ciudat, mi-a dat o senzație de tremur continuu, chiar la multe ore după ce acesta s-a terminat, atât de bun a fost (n-aș vrea să fac aici o paralelă cu un alt fel de tremur, că nu e locul potrivit).
Acțiunea se petrece la începutul războiului din Vietnam și se lasă cu un adevărat carnagiu, lucru interesant ținând cont de finalul real al războiului. Oricum, componenta umană a filmului oferă niște momente de respiro, adevărate guri de aer, în tot tumultul și agitația unor lupte crâncene, istovitoare.
Nu, filmul nu este doar despre război, ci despre teama de a nu mai ajunge niciodată acasă la cei dragi, teamă ce este pusă în spatele listei de priorități, prioritatea absolută fiind dată de necesitatea de a mai supraviețui o altă zi. De fapt, și aici vroiam să ajung, filmul este despre nașterea curajului dintr-o teamă inimaginabilă, la fel cum este despre optimism în cele mai pesimiste condiții.
Oricum, din cauza scenelor de-a dreptul cumplite, filmul nu se pretează la vizionarea de către minori, au cei slabi de inimă.
