No, pe lângă onoarea de a fi parte din așa ceva, țin să mă bucur și de un alt aspect, mai puțin vizibil în afara competiției: oamenii sunt ingenioși când vine vorba de gătit și nu cred că există vreo rețetă, oricât de antică, ce să nu poată fi adaptată și, de ce nu?, îmbunătățită cu ajutorul tehnologiei de eră spațială încorporate în aceste vase ceramice foarte durabile.

Sigur, la o primă privire, performanța vaselor de gătit pare ceva utopic, e ca și cum ai vorbi despre performanța vaselor de veceu sau a lingurilor de inox, care au o formă cam standard. Și totuși, fiecare om are o lingură preferată sau alte obiecte standard care, totuși, sunt diferite sau le par diferite…

Evident, întrucât jurizarea impune anumite rigori, nu pot da link spre nicăieri, ca să nu se interpreteze. Totuși, este bine că suntem un popor care știe să gătească bine, savuros, hrănitor și ingenios. Poate că în acest context nu se vede, dar cred că mai avem o șansă de a evolua ca popor, fiind uniți de bucătărie (în ciuda divergențelor politice, adică).

În fine, multă baftă participanților!

P.S. Ați pățit vreodată să vă ia o poftă nebună de fructe? Aseară am demontat frigiderul pentru niște mere. Au fost cele mai bune mere uscate și scofâlcite pe care le-am mâncat vreodată.

Stăteam aseară și mă uitam la roțile Murgului și încercam să-mi dau seama de ce mi se pare mie că ar avea anvelope de vară, respectiv ce semne clare se văd în privința asta. De exemplu, prin lipsa semnelor M + S (Munte și Zăpadă) mie mi se pare logic că sunt cauciucuri de câmpie, pentru vară, dar poți să mai știi (?), mai ales că unele sunt bune pentru asfalt, altele pentru drumuri forestiere, altele sunt anvelope speciale cu proprietăți deosebite și mai sunt și unele care seamănă cu niște anvelope de iarnă, dar nu sunt anvelope de iarnă (or fi de toamnă?) și naiba mai știe ce fel de cauciucuri mai avem. M-am auto-debusolat complet.

Cine se pricepe să mă-nvețe și pe mine să mă uit la anvelope cu un ochi critic și să-nțeleg la ce mă uit? Este un manual, ceva, sau doar experiența mă poate ajuta? Cum se face? Cum îți dai seama la ce fel de anvelope te uiți?

Și încă o întrebare, tot legată de anvelope: dom’ne, în Smart unde pun io roata de rezervă?

P.S. Deci vine așa:

1. Anvelope speciale – pentru raliuri și mai știu eu ce…
2. Anvelope iarnă – despre care mai știu câte  ceva.
3. Anvelope vară – astea ce știu să facă și cum le deosebesc de celelalte? Sau ele sunt standardul și celelalte excepția?

P.P.S. Nu mi-am început bine dimineața.

Nu știam, atunci, ce fel de poezie este aceasta, așa că m-am dus la biblioteca liceului și am cerut o carte cu haiku. Între timp, iubirea aceea carnală a trecut, dar arta din inimă s-a mai cizelat și a rămas, dar eu – în continuare – nu știu a scrie poezii haiku. Și mi-ar plăcea să particip la un atelier – unul dintr-o serie mai largă – unde să învăț mai multe despre ele.

Desigur, îmi mai place mâncarea japoneză și mănânc în fiecare joi, când este posibil, dar mi-ar plăcea să văd și cum se prepară, la fel cum mi-ar plăcea să mă duc la festival și să aflu mai multe și despre ikebana.

Din punctul meu de vedere, anumite aspecte culturale japoneze – precum înclinația spre frumos – sunt de o universalitate incontestabilă. Iar eu, ca și cetățean al mapamondului modern, am nevoie să înțeleg și să admir lumea asta mare. E și firesc, nu?

Japan Play Transilvania

„Cultura se poate îmbogati prin respectarea tradiiilor altor popoare.”

Daisaku Ikeda

La Cluj Napoca se va desfășura prima ediție a festivalului de cultură japoneză intitulat Japan Play Transilvania. Din programul care cuprinde de toate pentru toți, de la mâncare la pictură, haiku și istorie, enumăr:

1. Concursul de Cosplay de la Japan Play Transylvania va fi prima competiție de acest gen din Transilvania. Termenul „cosplay” provine de la combinația termenilor „costume” și „play”.
2. Concursul AMV este o competiție deschisă tuturor celor interesați de montaje audio-video. AMV, abreviere de la Anime Music Video, constă în montaje audio-video cu secvențe din serialele și filmele de animație sincronizate pe o melodie.
3. Saiki este un termen japonez care definește o persoană cu un talent aparte. Concursul de Saiki reprezintă o oportunitate pentru tinerii pasionați de arta și cultura japoneză, care doresc să-și etaleze talentul în fața publicului.
4. Zona de gaming va fi principalul punct de atracție al evenimentului, reprezentând o zonă în care iubitorii de jocuri pe PC și console se vor putea delecta cu cele mai noi, interesante și interactive jocuri, realizate sau foarte populare în Japonia.
5. Pe parcursul Conferințelor din cadrul festivalului vor avea loc discuții deschise, pe subiecte legate de tematica festivalului. Dezbaterile vor avea invitați precum: artiști manga, persoane din industria de animație (cum ar fi regizori sau actori de voce), artiști și formații japoneze invitate la festival, personalități locale sau  persoane din comunitatea fanilor.

Bonus:

1. Zona Comunităţilor este alcătuită din standuri de prezentare a ONG-urilor și a comunităților online (forumuri, bloguri etc.). În această zonă se vor desfășura
   activități care au ca scop creșterea comunității sau promovarea unei cauze, a unor curente culturale sau a unor valori.
2. Zona Expozanților Comerciali va oferi ocazia multor companii să comercializeze produse relevante pentru tema festivalului: producători sau distribuitori de jocuri sau console; distribuitori de animații japoneze și jucării; sau comercianți de figurine din animațiile nipone sau din benzile desenate internaționale.
3. Atelierele de creație, denumite workshop-uri, oferă posibilitatea celor interesați de a deprinde tehnici folosite de anumiți artiști. Workshop-urile pregătite pentru acest festival vor fi: de animație, cosplay, accesorii de cosplay, AMV, desen, waraji, clame personalizate, origami modular, kirigami, action origami, Hama-Bead Art, charms, săbii de lemn, plamo și light grafitti.
4. Aleea Artiștilor este un spațiu în care vor fi amenajate standuri comerciale unde artiștii își vor putea expune, prezenta și vinde lucrările.
5. Nelipsite de la JPT vor fi concerte de muzică – unul dintre punctele forte de atracţie ale festivalului. Două dintre formaţiile invitate au fost deja confirmate:
   Ultimu’ Nivel şi Trupa OM. În curând, organizatorii să anunţe şi celelate formaţii care își vor face apariția la festival, din listă făcând parte: The Mono Jacks, Robin
   and the Backstabbers și Les Elephants Bizarres. Aceste nume au fost alese în urma unui sondaj de opinie realizat de JPT pe Facebook și pe site-ul festivalului, www.japan-play.com.
6. Pentru delectarea publicului, Japan Play va pregăti o sală de stand-up comedy. Spectatorii vor avea parte de multe surprize haioase.
7. Pentru că vom acorda o atenție deosebită culturii tradiționale, Turnul Croitorilor va găzdui evenimente importante și interesante. Dintre acestea menționăm: prezentare și probare de kimono-uri, expoziții de ikebana, expoziții istorice, culinare, artistice, demonstrație de artă reciclată, atelier de haiku, demonstrații de arte marțiale.
8. Pentru că de cele mai multe ori preparatele din pește, gătite după rețete japoneze, sunt „piperate” ca preț, puțină lume își permite luxul de a le servi. Japan Play Transylvania va veni în întâmpinarea pofticioșilor, oferindu-le lecții de preparare a unor mâncăruri 100% japoneze.
9. În cadrul festivalului susținut la Turnul Croitorilor vor exista activități destinate copiilor veniți împreună cu părinții lor.
10. Diferite tipuri de luptă vor fi puse în scenă de profesioniști în cadrul demonstrațiilor de kendo, kenjutsu, aikido, shotokan, kyokushin, iaido și judo.
11. În cadrul expoziției istorice, publicul este invitat să privească armuri tradiționale japoneze, coifuri, kimono-uri, obi (fundele de kimono-uri), ornamente tradiționale, stampe, suluri de hârtie ilustrată, dar și o prezentare a obiceiurilor și tradițiilor japoneze.
12. Expoziția artistică va face o trecere prin istorie de la stampele japoneze (Ukiyo-e) la pictura modernă pop influențată de cultura anime (animației) și manga (benzilor desenate).

La un moment dar ghidul din fața mea întâlnește un obstacol submers și-i strigă ceva unuia dintre ghizii din spate. N-am înțeles ce, fiindcă nu știam limbi asiatice, așa că am fost doar atent să nu mă împiedic de creanga de cireș de sub apă și pe care am intuit-o cu picioarele în locul evidențiat de ghidul nostru.

[...] Unul dintre ghizi ne-a întrebat de unde suntem și i-am răspuns, cumva paranoici, că din România și, probabil simțind că întrebarea ne-a incomodat, am continuat să mergem prin delta aceasta mică într-o liniște profundă. [...]

Îmi plăcea că apa maronie curgea blând pe lângă mine, că era călduță și lină, iar cerul albastru și cei câțiva munți de primprejur se reflectau în depărtările apelor albastre, iar nuferii, în această perspectivă a reflexiilor pe apă, păreau un fel de nori de verde crud, foarte frumos.

Nu știu cât am mers, dar adânciți în frumusețea aceasta blândă, la un moment dat ne-am apropiat de destinația noastră, un templu deosebit pe care ghizii încercau să ni-l prezinte în limba lor. N-am înțeles nimic, dar am continuat să mă mir de frumusețea locului.

În față, spre dreapta, se deschidea un mic golf cu apă maronie și mai puțin adâncă, iar în dreapta se ridica un munte destul de uniform, triunghiular, asemănător unui con perfect, unde în vâr era ciudatul templu, în timp ce jos, în golf, pe un fel de plută improvizată, plutea o locomotivă cu aburi, negru cu galben și verde și roșu, în apropierea golfului fiind un sătuc din case de paie, dar unde n-am zărit pe nimeni, deși i-am auzit.

Am ieșit, deci, din apă, iar ghizii au vorbit cu un călugăr de religie necunoscută să ne conducă. Mă rog, vorbit e mult zis, întrucât călugărul n-a zis nimic, ci dar a ascultat ce avea  ghidul de zis.

Apoi a plecat pe scările cu dale de piatră, noi urmându-l, urcând pe laterala conului muntos, iar dacă pe apă pluteau nuferi iar la mal erau trestie și tufe, muntele era lipsit de vegetație stufoasă, fiind acoperit doar cu iarbă scundă. Și, mai mult, când am ajuns în spatele muntelui, în zona opusă deltei, o vale pietroasă cu stânci ascuțite și triunghiulare ieșite din pământ, orientate spre dreapta, crea un peisaj spectaculos și incredibil de neașteptat.

Am continuat, totuși, să mai urcăm și, aproape imediat, am ajuns la intrarea în templul ce, în mod ciudat, avea coloanele drepte, subțiri și elegante precum ale Panteonului grecesc, ceea ce era ciudat pentru un templu asiatic.

În templu, pe stânga, era un mare perete de stâncă gri, urcând din podea spre perete cu o pantă potrivit de lină, acoperindu-l complet. Și nu știu de ce, atunci am simțit nevoia de a păși pe stânca asta, de a lua o mână de bănuți, dintre care cei mici erau de bronz, iar cei mari de aur, după care m-am apropiat de preotul ce, în partea dinspre satul și locomotiva de sub noi, părea a oficia o slujbă mută.

După care a scos niște bănuți, de unde îi avea, și i-a aruncat prăvălindu-se pe una dintre stâncile de sub noi. Așa că am procedat și eu la fel, neînțelegând de ce am fost adus aici, neînțelegând exact unde sunt și… [...]

Îmi mai amintesc, totuși, apusul portocaliu, cu soarele gălbui care brăzda cerul din direcția satului, aerul templului devenind portocaliu, cerul devenind portocaliu și până și apa deltei devenind portocalie, un portocaliu plin, cald și liniștitor.

Nu mult, după aceea, cerul a început a se albăstri, cu un soi de ceață lăptoasă ridicându-se spre înălțimea la care eram, ceea ce ne-a făcut să coborâm din nou în vale, până la ghizii noștri ce ne așteptau pe malul deltei în al cărei apă neagră se reflectau stele mii și mii.

[...]

Am scris lunga introducere cu și despre locuri frumoase și primitoare, despre vis și fantasmă și peisaje inedite, întrucât cei de la Cinema City, în urma scandalului din iarnă – scandal care, vă amintiți, m-a scos din pepeni – au luat măsuri pentru ca persoanele cu nevoi speciale să aibă un mai facil acces în incinta lanțului național de cinematografe.

Pe de-o, parte apreciez că au amenajat locuri speciale pentru vizitatorii în scaun cu rotile, rampe de acces și toalete speciale. Mi se pare un act de curaj social să iei de bună o critică incorectă prin excesele ei și să acționezi cu bună credință în sensul acesteia. Mi se pare minunat. Asta arată că, deși prinse cu ușa într-o poziție din care nu pot să riposteze, unele companii înțeleg să se replieze și să prevină pe viitor astfel de probleme, acționând preventiv în sensul criticilor.

Asta înseamnă atât progres uman, cât și un pas nou și puternic în direcția egalității șanselor de acces pentru toată diversitatea umană.

Gândind un pic, realizăm că gestul de a acționa pozitiv, chiar în virtutea unor critici incorecte, denotă că progresul social este un act cognitiv individual, la nivelul celor care au luat decizia de a implementa progresul pe banii lor.

Deși, continuând pe aceeași notă sinceră, mi-ar fi plăcut să fac următorul experiment: l-am întrebat pe reprezentantul asociației dacă știe ce obligații are în caz de incendiu. N-a știut. Dar n-am putut să-i întreb pe angajați. Sunt imparțial în chestiunea asta, așa că am libertatea de a exprima ceea ce simt: angajații Cinema City sunt sub-contractați de la altă companie, gen Adecco (habar n-am care și, oricum, e irelevant). Deci, pe românește, nu știu cum să acționeze în caz de incendiu, căci n-au fost instruiți. Totuși, se cere precizat, în alte părți, sub-contractații au aceleași drepturi și obligații precum restul angajaților. Inclusiv în ceea ce privește prevenirea și stingerea incendiilor și evacuarea în caz de pericol.

Sigur, pericolul este nul, fiindcă cinematograful are o construcție anti-incendiu, cu uși anti-incendiu și mochetă anti-incendiu și, pe pereți, vopsea anti-incendiu. Dar dacă fumul, ca o ceață lăptoasă, ar veni de undeva, din altă parte, cineva trebuie să știe cum să evacueze oamenii.

În mod normal, stabilirea rutelor de evacuare ar trebui făcută de Iulius Mall. Dar…

Pe de altă parte, ca să mă exprim elegant și ca să închei, progresul social, cerut de diverse ONG-uri și de progres în sine, nu este și nu poate fi un act cognitiv unilateral, oricât de profunde ar fi implicațiile.

Greșesc?

Naivitatea nu este un defect, atunci când oamenii din jur îi văd sau îi simt substratul, naivitatea nu este o politică ci un joc de-a fi, cu bunele și relele sale, este ca o alegere de a trăi liber și neîngrădit de neîncrederea celorlalți.

Naivitate înseamnă lipsa suspiciunii, ancorarea în sinceritate și în crezul că sinceritatea va fi răsplătită cu sinceritate, blândețea cu blândețe  și iertarea cu iertare, naivitate înseamnă să-ți asumi maturitatea de a-ți prelungi copilăria.

Și înseamnă mai mult decât atât, după cum sper că voi afla azi, la librăria Cărturești din Iulius Mall (Cluj – Napoca), începând cu ora 19.

[...]

Soarele scăpăta din ce în ce mai mare și mai roșu spre amurg când, împrospătat de șprițul vioi cu apă minerală și vin roze pe care îl serveam în cameră dintr-o carafă mare, m-am hotărât să cobor și eu la masă. Cumva, pauza aceasta rurală înainte de răsăritul autumnului mă pregătea pentru hibernalul ce, rece și întunecat, negreșit va veni.

[...]

În curte, un pianist începător interpreta fragmente aleatoare din varii artiști, mai mult din exercițiile de practică decât dintr-un repertoriu cognoscibil, iar în colțuri și în jurul fântânii arteziene din centru, chelnerii au aprins făcliile ce ardeau cu lumini galbene și sprintene înviorând, parcă, atmosfera boemă a înserării albastre.

Acolo, în această atmosferă limpede cu cerul presărat cu miliarde de stele, ședeam la masă savurând leneș friptura cu sos roz și parfumat. Și tot acolo, tot atunci, am văzut-o pe ea. Și am știut, chiar din acea clipă, că femeia cu buclele negre și rochia roșie mulată pe sâni, strângându-i laolaltă ca un coș plin de fructe dulci, avea să-mi fie muză.

Femeia aceasta misterioasă, Emilia, avea un anume stil de a fi, de ne-a lăsat, pe mine și pe restul mesenilor, cu gura căscată, atât prin felul grandios în care arăta, cât și prin vocea ei, care-i venea ca o rochie de seară într-un pat de amorez, ce ne mângâia cu dulcile-i acorduri fine și cu versurile-i de femeie în toată plinătatea feminității ei.

Se crease, cumva, un contrast, între noi, cei care o ascultam și ea, cea care ne cânta, ne încânta, ea fiind ca o zeiță pe scena improvizată la un geam de la etaj. Iar noi, îmbrăcați în ținute casual, eram fermecați de o zână cu o simplă dar elegantă rochie roșie de in văratic, respirând primăvara din versurile ei arse de pătimașa sa iubire față de un țigan nebun, cu părul negru și lung și privire de șoim.

[...]

Cumva, scena aceasta mi s-a întipărit în minte precum se pune muzica pe discurile de vinil ale unui gramofon doar că, în loc de zgârieturi, muzica era brăzdată pe alocuri de emoțiile a ceea ce simțeam, de ecourile a ceea ce-mi transmitea muzica femeii acesteia misterioase și frumoase.

[...]

Alexandru este un tânăr de vreo douăzeci și patru, poate douăzeci și cinci de ani, cu toate țiglele pe casă, specialist în chestiuni de securitate și extrem de amabil și de orientat spre satisfacția clientului.

Ei bine, m-am decis că scriu despre domnul Alexandru Djuvara pentru că, deși și-a făcut doar datoria de serviciu ajutând un client aflat într-o dificultate extremă, modul în care a făcut-o ne-a lăsat și pe mine și pe clientul lor cu gura căscată. Adică, nu știu cum să spun, s-a conectat cu o aplicație la computerul omului și s-a apucat să-i repare defecțiunile și tot.

Scurt, eficient, chirurgical, fără tergiversări, fără bube, fără nervi, răbdător și la obiect, salvând activitatea unei mici companii de familie care produce haine pentru câini.

Așa da! N-am cuvinte!

Omul a rămas în pană cu mașina,  a făcut rost de câteva numere de telefon de la remorcări și platforme de transport auto, dar s-a înțeles în final cu un tip care în cincisprezece minute a ajuns la fața locului.

Însă nu doar că omul a fost punctual, nu doar că pasagerii din mașină au fost transportați gratuit, cum ar fi și normal, însă din când în când, întrucât colegul meu era și cu fetița, șoferul oprea pe dreapta, ieșea din mașină, se uita la remorcă și fuma câte o jumătate de țigară.

Deci omul, din respect față de client, ieșea din mașină ca să fumeze.

Genial. Oare un astfel de om de bun simț merită un pic de reclamă moca? Eu cred că da!

Așadar:

T.D.S AUTO SRL

Ovidiu Felezeu
0742.621.409
0728.621.409
Tractari cu platforma auto
Remorcari auto intern si international
Inchirieri platforme auto: 2, 2.5 , 2.7 tone
Baia Mare , Maramures