Musafiri la masă

[Advertorial] [...] Maria, una dintre gospodinele din satul acesta atât de prăfuit și de uitat de vremuri, ne-a invitat să-i facem plăcerea de a-i fi musafiri la masă, lucru care pe Finn l-a învigorat nespus, întrucât urma să vadă și el care este ritualul la masă al acestor oameni încă ancorați în ancestralele obiceiuri de multă vreme uitate prin alte părți.

Adevărul este că nici eu nu le știam prea bine și, până atunci, n-am pus prea multă greutate pe ritualul de preparare și servire a mâncării, însă chiar în acea zi, de la acea femeie simplă și deschisă, am înțeles că modul de servire a mesei este la fel de important ca și masa în sine.

[...]

În casa de chirpici, destul de solidă, dealtfel, văruită într-un alb orbitor, bucătăria ocupa un spațiu lateral, spre apus, pentru a păstra o anume răcoare în zilele caniculare de vară. Desigur, în apropiere ședea leneș și Grivei, un maidanez bătrân și lățos, blând, un pic surd și pe jumătate știrb, cu blana închisă și de culoarea cenușii și care, cu demnitatea unui paznic de bancă, păzea această curte nedelimitată de vreun gard.

Văzându-ne, Maria a ieșit în prag să ne întâmpine, așa cum cere datina când ai musafiri, dând dovadă de o absolută naturalețe a ospitalității, lucru care ne-a marcat și care ne-a ajutat să ne acomodăm mai ușor în noul mediu în care ne aflam.

Bucătăria Mariei era o încăpere lungă și dreptunghiulară, cu geamuri spre apus și miazănoapte, simplă și extrem de curată, ca un fel de umil templu adus bunăstării, cu câteva șiraguri de ceapă și usturoi așezate cumva deasupra și în laterala unei sobe pe lemne, sobă făcută și ea tot din chirpici și în care focul părea a se fi întețit bine, semn că și coșul de fum este îngrijit.

[...]

Pe masa rotundă făcută din roata unui car pe au fost bătute niște scânduri, Maria a așezat un pahar de apă proaspătă în care se găseau câteva flori de câmp și, în timp ce ciorba de pui dădea în ultimul clopot, pe ea a așezat niște frumoase ștergare brodate cu motive de muncă a câmpului, peste care mândră a pus niște blide de lut lucrat manual și care, fără îndoială, erau la set cu oala în care fierbea ciorba noastră.

După aceea a luat oala de lut de pe foc și a tras-o mai în dreptul sobei, la loc neîncălzit și ne-a pus la fiecare câte un blid, dojenindu-ne că noi, domnii de oraș, numai prostii mâncăm și că viața adevărată este acolo unde mâncarea este pe măsura și gustul omului și că doar ceea ce este crescut cu mâna ta îți poate oferi la masă acea satisfacție a lucrului bine făcut, mai ales când mâncarea este bună, cum este și această ciorbă țărănească de pui un pic acrișoară.

Îmi plăcea ciorba, în ciuda faptului că eu nu mănânc mâncăruri fierbinți, întrucât avea zeama limpede și ușor roșiatică, cu câteva mărgele glăbui de la pui, cu cărnița fragedă așezată în laterala blidului alături de două găluște, în timp ce cu lingura savuram legumele cu zeama dulce, mai ales că era o combinație de cartofi, cu roșii de grădină, un pic de țelină, pătrunjel și câteva ierburi folosite pentru condimentare și despre care nu știam mai nimic, ceea ce făcea ca meșteșugul gospodinei să fie cu atât mai mare…

După aceea, Maria a adus niște platouri mari pe care ni le-a așezat în față în timp ce noi, conform ritualului, lăudam, pe bună dreptate, calitatea și cantitatea tratației, lucru care pe gazda noastră o bucura nespus, în ochii ei negri ca smoala licărind într-un fel anume o lumină misterioasă.

Apoi, ca un făcut, aceasta a scos o tavă din lut neornamentat dintr-un compartiment al sobei, după care a pus-o pe masă, cu generozitate servindu-ne pe platouri niște pui fripți cam de o jumătate de kilogram fiecare, alături de câte o bucată de împletitură de porc, în speță un fel de ruladă din mușchi frumos condimentat și dat la cuptor, împăturit precum un cozonac și, pe alocuri, umplut cu legume, ouă și brânză și cârnați afumați…

Era foarte migăloasă friptura aceasta împletită și, evident, era și foarte delicioasă cu boabele de muștar și miezuri de semințe de bostan presărate pe ea, mai ales că o serveam cu niște mămăligă simplă sau, după preferință, mămăligă cu verdețuri, adică tot un fel de mămăligă simplă în care s-a pus măghiran și alte asemenea minunății, dându-i un gust extrem de specific și extrem de bun.

Uluit de intensitatea și naturalețea senzațiilor gustative, Finn picta-n mujdei din usturoi și chimen și ultima parte dintr-un pui, privind cu interes și rulada care, aburindă, se afișa neputincioasă în fața lui precum o babă ce se roagă în fața unei icoane în timp ce gura ne era și templu dar și desfătare, în timp ce parcă toată câmpia s-a strivit în noi, în toată această baie de gusturi tradiționale românești.

Până și garnitura era departe de a fi simplă, doar mămăligă, într-un fel de coș din ceramică roșie și care era mai de grabă plat, Maria punând niște cartofi și porumb care au copt în jar, respectiv într-un bol mare punând o salată de roșii cu ceapă roșie, castraveți și leuștean, totul îmbibat bine în oțet de vin și ulei de bostan.

Practic, răsfățul nostru culinar era atât de mare, încât eram copleșiți de onoarea de a-i fi invitați la masă, lucru pe care negreșit i l-am comunicat Mariei, o femeie între două vârste, văduvă și cu copiii plecați la oraș, la școli…

Apoi, ca să ne mai răcorim, Maria ne-a pus pe masă două vedre ceramice din lut pictat în verde și maro, proaspăt coborâte din podul de șindrilă unde au stat mai la răcoare, gâtlejurile noastre însetate de prea multă mângâiere găsindu-și alinarea și liniștea în sărutul candid al bahicei licori seci și aspre, precum ciulinii câmpiei acesteia uitate de lume.

- E frumos aici, a spus Finn înainte de a ațipi într-un colț răcoros, cumva chircit pe un moale și vechi divan tapițat cu mătase mov. E frumos și este foarte important să păstrați ceea ce aveți. Pentru că noi am uitat. Și uite ce pierdem.

[...]

Scris pentru SuperBlog 2011.

5 Comentarii

  1. Mihai Todor 05 noiembrie 2011 la 02:38 - Raspunde

    “Finn picta-n mujdei din usturoi și chimen și ultima parte dintr-un pui” – Mare gurmand Finn ăsta… Cam ca și tine când stai la job și n-ai de lucru, de te trezești visând numa’ la potoale :P Io cred că ar trebui să-l anunți pe șeful tău să-ți dea mai mult de lucru, că văd că ai timp să te gândești la metafore și epitete finuțe :)

    PS: Chiar există cuvântul “degrabă“. Cred că ar trebui să-l folosești din când în când :D

    • Robin Molnar 05 noiembrie 2011 la 10:29 - Raspunde

      Mihai, crezi că un asemenea text poate fi scris de la muncă? Eu nu cred. Când m-apuc de scris pentru SuperBlog, păi îmi fac în cameră o atmosferă plăcută, destup o diodă cu anod de plută, pun muzică bună, aștept câteva minute și de-abia după aceea mă apuc de scris și nu mă mai opresc până nu termin. =))

      • Mihai Todor 05 noiembrie 2011 la 12:55 - Raspunde

        Apăi, dacă programul de la muncă ar fi ca la mine în ultimele 2 zile, atunci ai putea scrie chiar mai multe :D Noroc că eu am alte preocupări pe cap :)

        • Robin Molnar 05 noiembrie 2011 la 13:26 - Raspunde

          Nicio șansă. =)) De fapt, îmi programez cu două – trei zile înainte când să scriu, să pot să-mi fac timp și alte condiții.

          P.S. Multă baftă cu cele trei cursuri.

          • Mihai Todor 05 noiembrie 2011 la 15:00 -

            Mersi :)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.