Cadouri

Friptură la cuptor cu garnitură de cartofi mediteraneeni

[Articol nerecomandat cardiacilor şi femeilor însărcinate! Nu glumesc!]

OK, reţeta asta este o adaptare a unei reţete de-a mamei. În principiu este simplu de realizat. Se curăţă cartofii, se taie măricei, se pun în tavă. Se spală carnea, se curăţă, se pune în tavă. Evident, am pus şi nişte slăninuţă afumată (ştiţi secretul) şi nişte cârnaţi de casă afumaţi, proaspeţi (dacă aveţi). Până aici e clar ca lumina zilei şi e simplu.

No, acum lucrurile devin interesante. Peste conţinutul tăvii se pune destul de mult rozmarin (eu am pus în două ture, o dată la început şi încă o dată la sfârşit). De aici şi denumirea de friptură mediteraneeană. Acesta este primul secret. Apoi, când friptura mai avea doar vreun sfert de oră, douăzeci de minute, am pus nişte căţei de usturoi pe deasupra dar, atenţie, necurăţat, că se arde (da, este învelit în coaja lui naturală). No, acesta este cel de-al doilea secret. Să mă prindeţi pe stradă şi să-mi căraţi borduri în gură şi bâte în coaste dacă efectul nu va fi imediat, copleşitor şi devastator.

Cum să spun, nu credeam că-mi iese aşa o friptură. Sincer. Este cea mai bună friptură pe care am făcut-o vreodată! Totul, cartofii, slăninuţa, carnea de pui şi cârnaţii, totul, absolut totul se topea în gură şi parcă mi se scurgea în suflet, umplându-mă de desfătare, de bucurie, de echilibru. A ieşit o nebunie, ce mai, şi nu, nu-mi pare rău că m-am făcut de cacao cu ea! Iat-o!

Al treilea secret ar fi că puteţi folosi folie de aluminiu pentru gătit (personal nu folosesc). Efectul devastator este garantat!

Dacă ți-a plăcut acest articol, recomandă-l și altora folosind butoanele pentru Twitter, Facebook și Google +1.
Acest articol a fost publicat în Reţetar. Salvează legătura permanentă. .

4 răspunsuri la Friptură la cuptor cu garnitură de cartofi mediteraneeni

  1. Anonim spune:

    :kawaii:

    foarte foarte bun

  2. Robin Molnar îi spune lui Anonim:

    =D Da, foarte bun. =D

  3. Diana spune:

    Buna! Imi face cu ochiul friptura ta! Ai pus ceva apa sau ulei?

  4. Robin Molnar îi spune lui Diana:

    Un pic de ulei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.