Dacă tot mi s-a făcut poftă de jumări la Cluj, cu pogăcile alea cu jumări, primul lucru pe care l-am făcut acasă a fost să, evident, fac jumări. Şi au ieşit tare bune. Iniţial am vrut să le fac pastă de jumări, dar m-am răzgândit, că no, îmi era prea poftă. Cum era seară (mă rog, era ora 3) n-am apucat decât să le gust, aşa că m-am desfătat la micul dejun de la ora 15.
Nu au ieşit prea multe (aici se vede prima serie din cele trei), pentru că le-am prăjit de să le ia… mama zborurilor. Că aşa am vrut eu. Oricum, cică mă pricep.








Păi nu-s bune dacă nu le prăjești până nu mai rămâne mai nimic din ele
Ce rău ai fost, da\’ ai baftă că azi e o zi specială și te iert
Pingback: Să sfârâie puiul, să urle mațele de poftă | Diverse | Robintel