Aviz tuturor celor care cred că că mișcarea asta este total dezinteresată și apolitică.  Sau măcar apolitică. Îmi pare rău să văd că oameni pseudo-inteligenți put botul la manipulările politice ale tuturor partidelor politice. Să nu credeți că unii sunt mai curați decât alții.

Ca exemplu, când o mie de oameni de pe o platformă industrială oarecare din țară protestează pentru ceva, se face o știre scurtă și gata. Când cinci sute de oameni protestează, la comanda politică a părților interesate totul este exagerat.

E păcat că am ajuns să fim români contra români, după principiul “divide et impera”. Dar cui îi pasă?

P.S. Acum, când economia a început să își revină, începem să dăm cu piciorul?

Nu e mare filozofie la mijloc. Pe măsură ce concentrația alcoolică din sânge crește, pe rând sunt stimulate de alcool cortexul cerebral, când oamenii vorbesc vrute și nevrute, creierul mamelian (mamifere) din cerebel, când oamenii vorbesc zgomotos, respectiv creierul reptilian din cerebel, când aceștia devin și violenți.

Bine, știu că de fapt mecanismul care duce la preempțiunea acțiunilor este altul, bazându-se pe alte teorii, dar pe cuvânt că teoria de mai sus pare a explica multe.

Indiferent de ceea ce declară politicienii din orice țară, țările bogate generează o prosperitate călduță în zonele lor de influență. Iar dacă ele strâng cureaua, înseamnă că este groasă iar noi, de exemplu, o să strângem bine din fese și, probabil, și din dinți.

De exemplu, țin minte că în Asia centrală, într-o țară despre care nu auzisem să exporte sau să producă ceva, apartamentele costau în jur de 25,000 de dolari, la un produs intern brut de vreo 8000 de dolari pe cap de locuitor, deci cam trei ani de muncă pentru o casă, în timp ce în SUA, în funcție de locație, prețurile variază de la 130 la 230 de mii de dolari, deci între patru și șapte ani de muncă (pentru un PIB mediu pe cap de locuitor de 38,000 de dolari). Pentru o casă. Fără să punem în calcul și dobânzile…

Nu știu voi, dar cu ce am câștigat la SuperBlog, cu ce mai fac în timpul liber, m-apuc să pun deoparte și să strâng cureaua, că vin vremuri dubioase.

* Trecut, prezent și viitor este numele unui blog despre Petroșani.

Evident, nu mă refer la religie, ci la biserică, pentru că biserica nu se mai ține de religie, ci de posesiune. Ca atare, putem să mai sperăm la etică de la așa mașinație?

P.S. Să știți că am formulat-o mai rău de atât.

Da, poate că unora li se pare evident, dar azi m-am gândit la asta mai intens, după textul de aseară (bag de seamă că fie nu v-a plăcut, fie a fost perfect și n-ați avut nimic de zis vizavi de el), și mi-am clarificat în minte acest aspect, împărtășindu-l cu voi.

Așadar, propoziția de mai sus este despre formularea ideii, nu despre vreo descoperire epocală. Deși, pentru mine tot e ceva… În fond, fiecare și le știe pe ale lui, nu?

Și nu spun asta pentru că-l urăsc, ci pentru că încă mai țin la poporul acesta, încă sperând în inima mea că oameni se vor trezi și că vor înțelege. Dar, uitându-mă în jur, mă deprim și mai tare…

“Etica complimentează inteligența.”

Și, mai mult decât atât, etica complementează inteligența la fel cum o face și educația, și nu cred că mai sunt necesare alte lămuriri. Sau sunt?

Lumea ar fi cu adevărat un loc mai bun, dacă și copiii i-ar iubi pe părinți atât de mult pe cât sunt și ei, la rândul lor, iubiți de către părinți.

Cred că dacă și-ar iubi părinții foarte mult, ar avea o jenă în a face prostii majore (crime, violuri, bătăi grave, accidente rutiere datorate vitezei).

Poate că dacă și-ar iubi părinții atât de mult pe cât sunt și ei iubiți, ar ști cum să interacționeze frumos cu ceilalți semeni, i-ar respecta și ar înțelege că și ei sunt copii, părinți sau ambele.

Poate, totuși, sunt prea idealist?

Că dacă ar fi, nu s-ar povesti. De exemplu, ceea ce pe mine mă face fericit, altora s-ar putea să li se pară enervant, așa și pe dincolo. Așa că secretul fericirii este o chestie banal de simplu de obținut, după ce ajungi să știi cine ești și ce-ți dorești.

Fiind, totuși, o chestie subiectivă, întreb și eu, după întrebarea lui Zicu:

- Tu știi care este secretul fericirii tale?

“Trebuie să-i mulțumești fiecărui om care îți face bine, pentru că dacă binele ar fi ușor de făcut, mai multă lume l-ar face!”

Ceea ce nu prea este cazul, adică. Tocmai pentru că este greu de făcut. Așa că măcar un sincer “Mulțumesc!” poate fi minimul minimului decent în astfel de situații. În fine, este o chestie ce ține de decență.