Batjocura de la TV

De Revelion, programul TV a fost o batjocură nesimţită, crasă şi jegoasă. Nu ştiu pe cine reprezintă televiziunile, dar în niciun caz nu mă reprezintă pe mine. Clar. Un aspect deja l-am exprimat aici. Dar mai sunt şi altele.

1. Cum se acceptă să-ţi baţi joc de o poveste clasică ("Albă ca zăpada şi cei şapte pitici", scrisă de Fraţii Grimm) aşa, la modul barbar? Adică ce valoare cultural – literară are scenaristul repectiv de ia în derâdere o operă clasică? Cum adică Adrian Copilul Minune era prinţul? Păi altul mai … n-aţi găsit? Să nu mai spun de interpretare! O penibilitate mai mare n-am văzut!

2. Deşi cultura noastră a împrumutat anumite aspecte de la populaţiile conlocuitoare, acestea, însă, nu sunt reprezentative. Nu vreau să sărbătoresc în stil ţigănesc, că n-am crescut în ghetou ci, din contră, în centrul oraşului şi am alte standarde. Nu, nu îi atac pe ţigani sau ceva, Doamne fereşte! În schimb îmi apăr dreptul de a fi reprezentat în mod corect în televiziune şi radio, ca român!

3. Creativitate zero. Nu am urmărit prea mult din programele de bancuri, pentru că atât cât am urmărit m-am plictisit. Ştiam toate bancurile. Toate. Şi nici măcar nu erau spuse cum trebuie, erau lălăite (să încapă mai puţine) şi spuse greşit (fără mimică, fără gesturi, fără intonaţie, etc). Nimic nou. Nimic. Bine, aici poate greşesc eu când mă aştept ca televiziunile să plătească nişte umorişti să scrie bancuri.

4. Mă uitam la alţii (străini, adică). Aveau inclusiv balet în program, deci aveau şi ceva artistic, creativ, frumos. La noi reprezentaţiile (cu o singură excepţie: TVR, care probabil a avut cel mai decent program special, coregrafia fiind impecabilă) erau la nivelul teatrului de amatori din liceu sau şcoala generală. Dacă doar atât pot oferi televiziunile înseamnă că avem o problemă.

Mi-e teamă că singura scuză pe care le-o pot oferi televiziunilor în cauză este că trecem, ca naţiune, printr-o perioadă de criză a creativităţii. Şi asta se vede. Puţini mai sunt cei care caută să creeze ceva nou (fără modestie, aici mă autoexclud), de la soluţii tehnice la glume şi scenete. Şi n-am niciun dubiu, vom plăti cu toţii, extrem de scump, lenea asta intelectual – imaginativă, prin prostia şi mârlănia ce se întinde ca un foc şi va arde orice brumă de bun simţ a mai rămas pe aceste meleaguri. Şi e păcat.