Cere şi ţi se va da

Astăzi am venit de la Timişoara înapoi la Petroşani, tot cu Normandia. Ce de obicei îi spun şoferului:

- Pune-mă şi pe mine pe lângă o fată…

Râde.

- Dar tu crezi că le mai ştiu?

- OK atunci. E bine şi aşa rău.

Plec la locul meu (25 nu 15) şi mă pun să ascult muzică. Şi cum stăteam io aşa, rătăcit în lumea mea, numai ce aud:

- 26?

- Ăăăă… Da, desgur. Şi zâmbesc.

Şi nici n-aveam cum să nu zâmbesc. Eram tâmpit de frumuseţea ei. Mă uitam la ea de parcă nu mai văzusem niciodată o femeie frumoasă… Era o blondă înăltuţă şi subţirică, ca o viespe, sânii corect proporţionaţi, buzele de un roz năucitor…

Ia domnişoara loc lângă mine şi îşi dă frumosul palton jos de pe ea, şi îi stătea bine, că părul ei lung şi şuviţat se revărsa ca un izvor dătător de viaţă peste sânii ei, şi rămâne într-un taior mov c-o cămăşuţă de un alb imaculat. Pur şi simplu îşi asortase buzele lungi cu taiorul cel scurt. Şi avea şi cizmuliţe mov închis. Delicios.

Îi sună telefonul şi vorbeşte cu prietenul ei, dar nu sunt sigur, că n-am ascultat. Io mă gândeam cum să sparg gheaţa, în timp ce ascultam AB4. În fine, încheie tanti convorbirea şi se aşterne tăcerea aia penibilă… Pentru că îs un gentleman mă ofer io voluntar să mă bag în seamă, că îs în limbă după conversaţii banale fără implicare emoţională, aşa că îmi scot tacticos căştile din urechi şi le înfăşor în jurul iPod-ului, în timp ce ea mă privea.

- Mergi la Petroşani? o întreb. [N-am io norocul ăsta.]

- Nu, merg la Haţeg. [QED.] Şi zâmbeşte.

Frăţie, aşa de intens s-a uitat în ochii mei de am simţit cum mă răscoleşte. Se prinde de fază, că m-a luat cam pe nepregătite, şi-şi fereşte ştrengăreşte privirea, după ce roşeşte. Trebuie să admit că le avea cu interacţiunea umană, doar era studentă la un astfel de profil. Povestim despre tot felul de nimicuri irelvante. Ea era relaxată dar puţin cam somnoroasă.

- N-ai dormit azi-noapte?

-Nu prea, că m-am uitat la TV până târziu iar dimineaţă n-am putut să dorm, că m-am obişnuit să mă trezesc devreme.

- [Vrei să spui că ai fost cu prietenul şi te-ai uitat la tavan, nu?] Aha. Nasol. [Că ai prieten.] Dormi liniştită că nu te deranjează nimeni…

- [Zâmbeşte.] Ah, nu, că oricum nu pot să dorm…

- [Ce coincidenţă. Nici eu.] Atunci te ţin de vorbă ca să nu te plictiseşti. [Te-aş fi ţinut io de altceva păpuşă.]

La fel, continuăm să povestim despre lucruri absolut banale, etc. La un moment dat afară începuse să ningă intens şi atmosfera devenise destul de intimă şi de romantică. Şi ea îşi puse capul pe umărul meu:

- Ce moale e!

- [Doar îi lucrat.] Mă bucur că îţi place.

Şi între noi se aşterne o tăcere duioasă care a ţinut tot restul drumului pe care l-am parcurs împreună. În fine, autocarul ajunge la autogara din Haţeg şi tanti se ridică şi se îmbracă. Îi spun:

- Îţi doresc mult succes!

- Îţi mulţumesc. Şi ţie.

Şi mă pupă pe obraz ca la clasa a treia de am rămas de două ori prost şi o dată mut.

După zece minute autocarul pleacă. Nu se pune că am stat mai bine de jumătate de oră blocaţi în Pasul Merişor din cauză că drumul era înzăpezit. Şi nu se pune că nu mâncasem nimic toată ziua ca să nu mi se facă rău pe maşină (tot degeaba, că mi-a fost rău). Tot ce se pune este că ea era frumoasă, foarte frumoasă, cu membrele subţiri, pielea extrem de albă, oja de culoarea pielii şi nişte ochi negri pătrunzători care mincinos încercau să transmită o oarecare indiferenţă, eşuând lamentabil.

Morala: să nu-ţi fie târşă să ceri ceea ce ai nevoie. Ţin să-i mulţumesc şi şoferului pentru sensibilitatea de care a dat dovadă referitor la nevoile mele…