Mi se întâmplă câteodată să mă regăsesc oglindit în altcineva. Mi se pare fabulos de-a dreptul, mi se pare minunat. Senzaţia regăsirii într-un alt om este, spus într-un mod profan, ca un fel de amor – tango al sufletelor. Pentru că emoţia contopirii este extrem de intensă.
Momentul descoperirii, cu ochii mari şi privirea deschisă, este extrem de rar. Nu unic, dar extrem de rar. Este momentul când revelaţii se lasă descoperite, când renaşte cea mai frumoasă speranţă din toată cenuşa celor mai negre dezamăgiri şi deziluzii. Este momentul în care sufletul începe să prindă rădăcini firave ce poate vor avea şansa să se dezvolte.
Prin însăşi regăsirea în altcineva se deshide o poartă înspre sufletul tău, poartă despre care ai uitat sau nu ştiai că există. Regăsirea este o cheie. Minunăţia acestui moment este dată şi de conversaţie, de cele mai multe ori nu prea simplă, dar şi de tonurile vocilor care încet se schimbă, devin mai calde, ca un vals monoton cu paşii apăsaţi, ca o plutire printre nori, cu pas egal, ca mersul pe valuri sau ca nişte frunze căzând într-o după amiază caldă de toamnă. Mă rog, pe-acolo.
Deşi astfel de momente nu pot să acopere golurile din suflet, pot să arunce o perdea de flori peste ele, înveselind dulcele peisaj intim. Şi este frumos când acest peisaj cuprinde mai mult decât un singur om, mult mai mult decât propriul ego. Este precum o livadă într-un deşert ce dă un rod frumos, bogat, delicios şi dulce, ca o livadă în care însuşi curcubeul a plantat seminţe de culoare, de umezeală şi de linişte. Pe mine curcubeul mă linişteşte, amintindu-mi că mereu este ceva mai mult decât ceea ce este oferit ochilor.
Este minunat să păstrezi aceste amintiri plăcute, rare. Pentru mine fiecare astfel de moment este precum o stea, iar memoria precum un cer. Încet – încet, acest minunat cer, de multe or cuprins de o auroră boreală, începe să se umple de astfel de mici stele frumos sclipitoare.
Încet – încet peisajul devine complet.
