Nu sunt superstițios. Ziua. Dar am o problemă (unora o să li se pară un fel de scuză lame). Cu greu reușesc să mai dorm singur noaptea. După cum spuneam, pare o scuză aiurea.
Biță a fost un câine frumos. Nu știu să mai spun și ce rasă era, dar știu că era o corcitură de Labrador și încă ceva. Avea o talie medie, o zgardă roșie și o anume privire, de puteai să juri că e tâmpit.
Tot din remarca unui prieten/ coleg non-european, mergând pe stradă:
- Îmi place orașul. Sunteți cu toții atât de diferiți între voi, sunt atât de multe nații din toate colțurile lumii, este atât de multă culoare și diversitate. Pur și simplu, nu vezi doi oameni la fel.
Sunt unii bărbații care, pur și simplu, în egoismul lor nemărginit, ar face orice, ca să obțină ceea ce vor. Iar eu am observat o chestie extrem, dar extrem de jegoasă.
Mergeam de la muncă, prin centru, spre Casa de Cultură, la cursul de tango. Îmi era foame, foarte foame. Și cum mergeam eu atent ca o pisică, uitându-mă spre clădiri, să văd unde găsesc Fornetti (da, știu, dar îmi era poftă, nășteam nu altceva), numai ce o văd pe o fată că papă ceva.
I-am văzut de dimineață mergând spre liceu, de mână. Aveau ceva nefiresc, ne-uzual, întrucâtva arhaic, în ținută și atitudine, și erau frumoși cu spume. El era îmbrăcat într-un fel ce aducea leit cu un pictor francez și nebun de iubire, de pe malurile Senei.
Acest site se supune regulilor bunului simţ şi, ca atare, are nişte termeni şi condiţii de utilizare de bun simţ. Nenegociabili.
Precizare
Cred că este logic şi evident, însă în cazul în care nu este: opiniile exprimate pe acest site le aparţin autorilor, în speţă mie şi comentatorilor de pe blog. Opiniile mele pot să coincidă, sau nu, cu cele ale angajatorului meu. Este irelevant, câtă vreme sunt opinii personale, nu de organizaţie. Cu alte cuvine, opiniile sunt ale mele, nu ale angajatorului.
