De dimineață eram la birou, îmi începeam treaba, totul era normal. Bine, era ceva mai multă veselie în birou decât de obicei. No, la un moment dat, se discutau chestii tehnice la care un coleg, foarte simpatic și natural, spune:

Nu râdeți, nu mai am unde conecta toate cele. Am pe placa de bază o fufă mufă, dar nu găsesc cablu pentru ea. No, io de-ăla vreau, că am fost papagal și nu mi-am luat când am văzut cu 8 lei undeva, iar acum nu mai au deloc. Mă gândesc că poate se face trafic și speculă cu ele, altfel nu-mi explic de ce s-au vândut toate pe sub mână. Eu nu vreau decât să-mi scot în față USB5 și USB6 (sau, mă rog, în spate). Cer prea mult? Știți de vânzare? mulțumesc frumos anticipat.

Mă întreb cam ce ar putea să-l determine pe un tip să-și decoloreze musca (barba mijlocie), s-o vopsească în alb și să o tundă în formă de inimioară, totodată având și o barbă grizonată. Am rămas prost, când unul de-ăsta se hlizea la mine, azi. Cică sunt un bunoc.

OK, sigur sunt căpcăun și îmi scapă mie ceva, dar am văzut o fază aiurea. Eram la Poștă (era cât p-aci să sciu cu "p" mic) și înăuntru era un scandal monstru, din ăla cu promisiuni de dat afară, cu nesimțiri și rude decedate, cu sistemul care e de vină... Ce mai, era tacâm complet.

Mă refer la ancheta aia imensă cu droguri, de la Hunedoara. Ce să spun? Unii or cam supt-o rău de tot. Adică, no, mă uit la cum arată domnul Traian Berbeceanu. Pot să bag mâna în foc că ăia i-au vândut droguri, la fel cum pot să bag mâna în foc că arată așa tocmai ca să-i facă pe ăia să pună botul.

Prima parte din procesul de reconstrucție constă în a distruge ceea ce stă pe locul în care vrei să construiești. Dacă nu am avea frica asta nativă de distrugere, pe undeva cred că am construi mai mult, poate nu mai trainic, ci doar mai mult.

Eram la birou și după ce am băgat cam multă cafea, am zis că hai să-mi fac și eu un ceai verde cu lămâie. Iau două plicuri, le bag în cană, și tor apă fierbinte peste. Pfuai, și atunci m-am lovit cu melancolia în cap, căci ceaiul mirosea fix a ceaiul făcut de tata când eram mici.

Deja nu-i mai suport pe ăia care vorbesc în romgleză. Când îi aud cât de stâlcit vorbesc îmi crește tensiunea până la cer și înapoi. Plus că, absolut sincer să fiu, am certitudinea că cei care vorbesc așa habar n-au despre ce vorbesc.

Cireșica: - Cafea de criză: se ia o boabă de cafea, se leagă cu o ață și se scufundă de 2-3 ori în cana cu apă fierbinte. La fiecare trei cafele se schimbă ața.