Soarele cerului meu e în tren,
Ard clipe amare şi şoaptele-mi pier,
E fix ceasu-n gară şi puţin frig afară
Cuvinte mai calde să sper.
Am o batistă iubirea-mi insistă
S-o flutur să sper un zâmbet stingher,
Iubirea-mi învinge şi sufletu-mi frânge
Privirea-i mai grea ca de fier.
Uşi şi ferestre închise fac zid
Şi flori de gheaţă pe chipu-i candid
De munţi, de vatră se prinde ceva
E tunul şi cerul din inima mea.
Se-nvârte totul în jur şi trece
Şi vântul pe aripile gândului meu,
O zi caldă moare şi-noapte se-ascunde
Îi dau telefon, dar ea nu-mi răspunde.
Alo, alo, sunt eu,
Te iubesc, te voi iubi mereu.
Sunt eu, sunt eu,
Unde eşti soarele cerului meu?
Citesc o carte cu gândul departe,
Tresar când se mişcă florile-n glastră,
O mână de raze le dă la o parte,
Dar nu e soarele meu la fereastră.
Alo, alo, sunt eu,
Te iubesc, te voi iubi mereu.
Sunt eu, sunt eu,
Unde eşti soarele cerului meu?
Versurile le-am corectat după cum ştiam piesa originală, fiindcă în fişierul audio este un pic schimbată. Şi tot n-am aflat cine cântă piesa originală!
Eh, e folk... Multe melodii de genul ăsta au apărut la o bere în jurul unui foc de tabără...