|
Atenție, articol nu prea tolerant, dedicat atât celor care consumă droguri cât și celor care se gândesc să se apuce!
Sunt de părere că idioții care iau droguri își merită chinul. Adică, fundamental, este o chestie de alegere, dacă alegi să o apuci pe un drum despre care știi că este greșit, sau să nu o apuci. Simplu. Ești idiot și te apuci de droguri? Nasol, că io țin cu selecția naturală care, în mod cert, te va curăța. E ca un suicid. Regretele tardive sunt în zadar.
Bine, admit că și consumatorii de droguri au familii, care suferă din pricina lor. Așa că uite cum fac. Pun pe blog bannerul campaniei "Spune nu drogurilor". Dar nu o fac pentru voi, dragi și stimați retarzi, ci pentru familiile voastre. Că voi sunteți niște nenorociți egoiști care încearcă să trișeze viața, în loc să o ia la trântă. E mai ușor să iei droguri decât să-ți înfrunți demonii! Ceea ce este greșit, lucru pentru care, evident, plătiți scump acum. Cu banii pe care i-ați risipit puteau fi salvate câteva vieți. Ale unor oameni care chiar doreau să trăiască și care n-au ales să meargă pe un drum greșit. Așa că rușine. Să țineți cont de șansa care v-a fost dată, șansă pe care alții, poate, n-au avut-o.
Așa că nu, nu-mi mulțumiți! Încetați să vă mai bateți joc de voi și de ceilalți.
|
This is the kind of text that doesn't make anyone stop. This is the kind of text that makes a drug addict do it once more... admitting he/ she has the drug or the money to get it now. And sometimes it's precisely those loving families that can push a kid into this. A kid that's only twelve years old and has been humiliated for just as many. A kid who is constantly being told by his own parents "you're ugly!" "you're retarded!" "you're a filthy animal!" - that kid won't tell the parents how much those words hurt, that kid will look for an escape. For any kind of emotional anesthesia. It doesn't feel like a choice at that age. And once the ball starts rolling, it gets almost impossible to stop it. Don't judge if you haven't been there.