Specificațiile memoriei Princeton VPM333x64SC25/1G/K:

• Princeton
• VPM333x64SC25/1G/K
• 1 GB
• 333 MHz DDR SODIMM

Așa arată memoria Princeton VPM333x64SC25/1G/K din față

Modulul de memorie SODIMM (200 pini) Princeton VPM333X64SC25/1G/K, din față

Și așa arată pe verso:

Modulul de memorie SODIMM (200 pini) Princeton VPM333X64SC25/1G/K, pe verso

Ca și curiozitate, nu o am pe stoc, este a unui coleg, iar eu doar am fotografiat modulul, că e interesant cu cele 16 circuite integrate de memorie din dotare.

Cele 16 circuite integrate care formează modulul sunt identice și au următoarele caracteristici:

• PRINCETON
• PT128400E
• 2608 308736

Caracteristici tehnice:

• Tip: DDR2 667 MHz (PC5300).
• Viteză: 5-5-5 (letenţele).
• Part No.: MYMP564F72CP8N3-Y5 AC-C 0718

Aşa arată:

Pe stoc: 0.

Detalii tehnice:

• Capacitate: 2 GB.
• Frecvenţă: 667 Mhz (PC 5300).
• Tip: ECC Reg cu paritate, CL5 DIMM, Dual Rank, x4.
• Număr pini: 240.
• Consum: 5,616W (1,8 V)
• Data fabricaţiei: 26.02.2007.
• Assembled in USA.
• 092530US02685087

Aşa arată. Faţă:

Verso:

Ambalat:

Modulul are 36 de cipuri de memorie (128 M x 4 bit):

• NANYA
• 0703
• NT5TU128M4AE-3C
• 646189Z08N

De asemenea, modulul mai are şi două cipuri (microcontrollere, după părerea mea):

• ICS
• 6316448
• UB32866BHLF
• INDO 0640-053

Ţin să-i mulţumesc frumos lui Lurci Viorel (concediu plăcut) pentru că mi-a trimis aest modul de memorie (nefolosit din cauză că merge doar pe anumite plăci de bază) alături de un hard disk Fujitsu MHT2020AT.

Pe stoc: 1.

• SIMM-ul de 30 de pini.
• SIMM-ul de 72 de pini.
• DIMM-ul de 168 de pini.

Din punct de vedere al dimensiunilor iată cum se prezintă situaţia între cele două modele de SIMM-uri despre care am vorbit:

De sus în jos ordinea este (dacă nu este suficient de evident):

• SIMM de 72 de pini.
• SIMM de 30 de pini.

Desigur, introducem şi un DIMM, pentru o mai bună vizualizare.

Acum ordinea este:

• SIMM de 30 de pini.
• DIMM de 168 de pini.
• SIMM de 72 de pini.

Din punct de vedere al datelor stocate:

Tip	Biţi	Baiţi (Bytes)
SIMM 30 de pini	8	1
SIMM 72 de pini	32	4
DIMM 168 de pini	64	8

Din punct de vedere al frecvenţelor:

Tip	Frecvenţa tipică
SIMM 30 de pini	1MHz
SIMM 72 de pini	16 MHz
DIMM 168 de pini	66 Mhz

Au existat mai multe modele de plăci de bază care foloseau atât SIMM-uri de 72 de pini cât şi DIMM-uri de 168 de pini. Era o binecuvântare să le ai, pentru că puteai pune cam orice memorie găseai prin casă. Acesta era chiar un criteriu de achiziţionare.

• SIMM – Single In-line Memory Module (procedeul de conectare a dispozitivelor de memorie este singur pe linie).
• DIMM – Dual In-line Memory Module (procedeul de conectare a dispozitivelor de memorie este două pe linie). Spre deosebire de SIMM-uri, DIMM-urile nu au contacte de redundanţă. La SIMM-uri nu era obligatoriu să ai contactele aurite pe ambele părţi, pentru că fiecare pereche însemna un singur lucru. La DIMM-uri, însă, da, pentru că doar în cazuri speciale, la capacităţi mici, se transmite sau cecepţionează acelaşi semnal pe pinii opuşi.
• SDRAM – Synchronous Dynamic Random Access Memory sau SDRAM (nu am uitat că memoria RAM poate fi atât scrisă cât şi citită).

No bun, să trecem la subiect. Aceste module de memorie au apărut din necesitate. Când Intel a scos pe piaţă microporcesoarele Pentium, acestea aveau magistrala de date de 64 de biţi, însă foloseau modulele de memorie de 32 de biţi (SIMM-urile de 72 de pini) ceea ce făcea ca performanţele optime ale microprocesorului să nu poată fi atinse. Pur şi simplu SIMM-urile nu erau suficient de puternice pentru aceste sisteme, aşa că s-a trecut la DIMM-uri.

Solcurile pentru astfel de memorii arată aşa:

Introducerea în soclu era destul de facilă pentru că se poziţiona modulul deasupra soclului, având contactele aurite perpendiculare (nu paralele) pe placa de bază (soclu) şi se împingea de sus în jos, până când clemele prindeau modulul, ca în imaginea următoare:

Prima serie de DIMM-uri folosea cipuri SDRAM (din introducere), adică memorii dinamice sincrone (aici ar fi o întreagă teorie de expus, nu este rolul meu). Aceste memorii funcţionau, în funcţie de tipul constructiv, la următoarele frecvenţe: 66 MHz, 100MHz şi 133 MHz. Aceste frecvenţe erau proiectate să corespundă frecvenţelor de funcţionare ale microprocesorelor Pentium, sau submultiplilor acestora. Spre exemplu cea mai bună performanţă se obţinea din setul: Pentium la 133 MHz cu SDRAM la 133 MHz, însă acelaşi procesor putea folosi şi DIMM-uri de 66 MHz sau de 100 MHz (acesta este un multiplu de 33, ca şi aproximativ 133).

Placa de bază, prin dispozitive specifice, făcea împerecherea. Şi o făcea bine, de aceea au şi fost folosite inclusiv pentru sisteme cu microprocesoare ce ajungeau până înspre 2 GHz  (se foloseau multipli de 66 MHz sau chiar 133 MHz).

Ca şi spaţiu de memorie au fost construite de: 16 MB, 32 MB, 64 MB, 128 MB, 256 MB, 512 MB,  1 GB (sau 1024 MB) şi 2 GB, însă modulele acestea de mare capacitate erau extrem de scumpe şi se foloseau doar la servere foarte mari.

Ca şi curiozitate ţin minte că o dată am vrut să-mi cumpăr, că erau extrem de ieftine. Şi nu am făcut-o, pentru că am amânat. Peste o lună am zis că să-mi cumpăr, însă se scumpiseră cu peste 25% din cauză că o fabrică de prin Asia s-a închis (preţul era prea mic şi nu mai era rentabil pentru ei). Atât de mare era, la un moment dat, cererea.

Spre deosebire de modulele cu 30 de pini ce stocau 8 biţi la o adresă, aceste module cu 72 de pini stochează 32 de biţi (4 baiţi sau bytes) de informaţie la o adresă, fiind, astfel, mai rapide pe sistemele de operare pe 32 de biţi.

Faţă:

De obicei modulele aveau două feţe relativ identice, dar nu era musai:

Aceste module se introduc în socluri ce arată aşa:

Introducerea acestor module se face astfel. Se introduce modulul în soclu înclinat sub un unghi de 45^o  până când partea cu contactele aurite se sprijină de marginea "şanţului" din soclu, apoi se îndreaptă la orizontală, ca în figură:

Aceste module de memorie erau extrem de fiabile şi de obicei le puteai combina cu altele, fără să fie necesar ca acestea să semene între ele. De exemplu puneai 2 module de 8 MB în paralel cu un modul de 32 MB, sau unul de 8 MB cu unul de 16 MB şi cu unul de 32 de MB. De obicei sistemul se regla astfel încât să folosească frecvenţa SIMM-ului cel mai lent.

Era nevoie de implementarea aceasta deoarece s-au produs SIMM-uri cu următorii timpi de acces:

• 50 ns
• 60 ns
• 70 ns
• 80 ns
• 100 ns

Cred că este evident că un timp de acces mai mic duce la performanţe mai mari. Ca şi curiozitate, modulele nu mergeau chiar în absolut orice configuraţie, aşa că schimbam poziţiile modulelor între ele (de obicei plăcile aveau patru sloturi) până mergeau toate. Mai puteam schimba câteva setări direct din switch-uri (nişte întrerupătoare), numai în caz de forţă majoră, pentru că testarea lua extrem de mult timp (dacă nu aveam manualele de la plăcile de bază iar Google era la început, dacă exista). Dacă nu vroia nici aşa făceam schimburi prin vecini şi toată lumea era mulţumită.

Modulul din imagine are două feluri de cip-uri pe el:

1. NEC Ireland

• MC-42000F3FD-60
• 9728Y8S66

2. NEC Ireland

• 4218165 – 60
• 9717P8T12

Într-un final au fost înlocuite de DIMM-urile SDRAM.

Faţă:

Verso:

Aceste module au fost folosite la sistemele de calcul cu procesor:

• i80286
• i80386
• i80486
• sau asemănătoare, de exemplu Motorola 68000.

Ele aveau o frecvenţă de funcţionare de 1 MHz (citez din memorie) şi stocau 8 biţi de date (sau 1 byte) în fiecare adresă de memorie. Actualmente mai pot fi întâlnite în unele sisteme incluse (embedded).  Am văzut până acum doar doi timpi de răspuns (adică intervalul de timp scurs de la cererea datelor de la o adresă şi începutul sosirii acestora) la astfel de memorii:

• 60ns – aşa aveam noi în 486-le acela.
• 70ns (deci mai lente).

S-au fabricat pe următoarele dimensiuni: 256KB, 512KB, 1MB (1024KB), 2 MB, 4MB, 8MB şi 16 MB. Personal n-am văzut decât SIMM-urile de 1 MB, fiindcă am avut pe-acasă, la un moment dat, un Dell 486 DX2 la 50MHz cu 16 (da, şaisprezece) sloturi de memorie şi care suporta maximum 64 MB de RAM.

Trebuie menţionat că la sitemele pe bază de i80486 s-a făcut tranziţia spre SIMM-ul de 72 de pini. Cei de la Apple au folosit multă vreme SIMM-uri de 32 de pini asemănătoare cu acestea. Practic, tehnologiile evoluau în paralel, cu mici deosebiri. Unele plăci de bază suportau atât aceste SIMM-uri de 30 de pini cât şi cele de 72 de pini, pe slot-uri diferite, evident.

Ca şi curiozitate, 1 GB de RAM din astfel de module, dacă le puteţi înghesui fără să fie spaţiu între ele, ar ocupa 1,2 m² (1024 x 89 x 13 = 1184768 mm²). Cam câtă memorie are, actualmente, un singur cip de DDR2 de numai câţiva mm².

Aceste module sunt importante pentru că au permis pasionaţilor de computere, inclusiv subsemnatului, să-şi configureze singuri sistemele, în funcţie de resurse (bani). Au fost înlocuite de SIMM-urile de 72 de pini.