Mi-e sulfetul ferecat ca într-un vrej ciudat
Ce nu se dechide în niciun anotimp cunoscut
Ci doar atunci când gândul trist devine mut.
Tufa de roze ce-o port în mine s-a uscat.
Mi-e sulfetul prins ca-ntre ghiare o pradă
Ce dă să moară dar trage deşartă speranţă,
Cu ultima suflare încă se-agaţă de viaţă.
Dar ghiara sădeşte-n inima ei o cruntă rană.
Mi-e sulfetul închis de un întuneric profund
Ce trage afară orice fascicul de lumină
Ca-ntr-o gaură neagră plină de vină.
De întuneric încerc în zadar să m-ascund.
Am dinţii dureroşi, încleştaţi de furie
Şi urletul se-opreşte muţit în gât,
Simt doar golul din suflet, atât,
Şi urlu: "Nu merit să mi se întâmple mie"!
OC
