Obişnuiam

Obişnuiam să te urăsc,

Obişnuiam să te iubesc.

E clar, îmi spun, te iubesc!

 

Eu nu-nţeleg de ce suntem departe,

Când te privesc, şi mă priveşti,

Şi-n semne mă doreşti.

 

Eu nu-nţeleg timiditatea ta,

Căci ştii că n-am să te trădez vreodată.

 

Obişnuiam să plâng şi să nu dorm,

Dar astăzi nu-mi mai pasă,

De ce-ntr-o lume de cocori

Să plâng când cea pe care o iubesc

Mă lasă!

 

Obişnuiam să tac şi să nu-mi pese,

Obişnuiam printr-o privire să-nţeleg

Multe cuvinte ne-nţelese.

 

Obişnuiam să te urăsc,

Obişnuiam să te iubesc.

Obişnuiam. Obişnuiesc…

IP

Dacă ți-a plăcut acest articol, recomandă-l și altora folosind butoanele pentru Twitter, Facebook și Google +1.
Acest articol a fost publicat în Ars poetica. Salvează legătura permanentă. .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.