-
Acționăm!
-
Medalert
-
Muzeul Farmaciei
-
SuperBlogger
-
Umbrela Verde
-
Statistici
-
Antispam
Arhiva categoriei: Catrene
CATRÉN, catrene, s.n. Strofă (sau poezie) formată din patru versuri; tetrastih. – Din fr. quatrain. Câteodată unele lucruri pot fi spuse frumos, elegant, coerent şi succint în patru versuri, cu atât mai mult cu cât unele idei pot fi rezumate în doar câteva cuvinte, aranjate frumos ca pe o tăviţă pe care adesea stă o ceaşcă de cafea, o iluzie sau un gând.
Crucea sfintei mele iubiri
La tine s-a oprit drumul lung al micilor cuceriri, Și ești strângerea de mână atunci când mi-e bine, Ești mereu pe calea dulce a regăsirii totale de sine… Doar tu, femeie, ești crucea sfintei mele iubiri!
Caternul descompunerii de toamnă
Peste văi, peste dealuri și podețe și păduri Promoroaca șade aspră și rece, ca un văl, Vântul adie încet, în mlaștină e plin de nămol În care, gloată, gloată putrezesc vreascuri.
Catren ruginit
Surde, cuvintele și-au pierdut vechea rimă Și tabloul iubirii ce-a fost să fie acum e pastelat, Acurela picturii raiului ce odinioară l-am format Acum este pătată cu vagi urme de rugină.
Haiku de vară
Peste valuri mici, portocalii fluturi zboară Lișițe și rațe adormite pescuiesc sub cerul gri, Timpul stă, fluviul curge și păsări zbiară, Ațipit și toropit, am visat să te-ntâlnesc vizavi. X
Muză
Muză, în colțul întunericului celui mai luminos Te aștept ca pe un răsărit al lunii dintre nori Și din pelinul cel mai amar și cel mai veninos, Gusta-v-oi, spre a te-ntâlni din nou în zori. X
Catren plin de candoare
Nu iubesc decât un gest, o leneșă și dulce sărutare Și nu trăiesc decât pentru a întregirii noastre clipă, Nu tânjesc decât după a noastră bună ființă comună Și cu tine și prin tine viața-mi este plină de candoare!
Psaltirea iubirii păcătoase
Încerc, în zboru-mi frânt de aripi dureroase, Să-mi port înspre cerul albastru năzuința, Să-mi urlu în înaltul cerului iubirea și dorința! E psaltirea iubirii noastre carnale și păcătoase.
Publicat în Catrene
6 comentarii
Catrenul sufletului vinovat pe înserat
Pășesc pe cioburi de speranță că-ntr-o zi Iubirea mea va fi tot ce-ți vei putea dori, Iar pe înserat vinovat al tău sufletul meu Te cheamă să-i fii cu drag alături mereu.
Publicat în Catrene
Lasă un comentariu
Catren de 8 Martie
Nu este nici ca roza cea mai roză și nici ca salcia plângătoare Și poartă în pântec și-n suflet minunea de a fi și misterul vieții, Atingerea lui este ca apa vieții, prezența lui este secretul tinereții Și nu-i pe … Continuarea
Catren prăbușit înspre cer
Cu inima-n dinți mă târăsc înspre cer Și mă ridic, totuși, prăbușit înspre rai, Printre dinți spumeg ruga să mai stai, Să nu mă lași niciodată să fiu stingher.
Catrenul nodului din gât
Iubirea asta este ca un nod greu ce îmi stă în gât Și cuvintele-mi sunt amorțite uneori de emoție, Mă bâlbâi de dorință, îmi stă mintea-n aberație Căci aș vrea doar să-ți spun că te iubesc și-atât.
Catren cretin
De-ți sunt turbat să știi că-mi porți de vină Câci mă otrăvește prea dulce fraga inimii tale, Și fiindcă doar atunci când te iubesc nespus Mi-e mintea încețoșată, ca de bibilică.
Catrenul ghimpelui de plumb ruginit
În inimă port un ghimpe de plumb ruginit Și vorba mi-e pasul cu care pe-un drum Lăturalnic pășesc schilodit de un fum În care tăcerea de apă în mine a și încolțit.
Catrenul inimii complicate
Mi-e inima tango și vals și jar și furtună Și-n cântec și-n zâmbet mi-e raza de lună, Mi-e ziua și soarele cald mult prea drag Și-n inimă port un lanț pe post de șirag.
Iubito
În inimă port un roșu tăciune mereu ce mă mistuiește Și-n gânduri mi-e doar cel mai drag, angelic, chipul tău, Icoana frumoasă la care mă închin suspinând mereu. Iubito, ești însăși mintea și inima aceluia ce te iubește.
Catren îmbătat de deznădejde
Mi-e inima stoarsă de strugurii negrii ai deznădejdii dureroase Și vise năruite se prăvălesc zgomotos în a tainei adânci râpe În care nu voi mai așeza aripile unui înger ce din mine rupe C-o mână de fier înroșit din temeri, … Continuarea
Publicat în Catrene
Etichete arta, betie, catren, deznadejde, intuneric, iubire, poezie, vin
4 comentarii
Catrenul navigatorului
Sub povara unei gene încrustate în a unui zâmbet amintire Port mereu durerea iluziei dulci ce nu părea a fi doar un vis Din zilele când eram un cutezător navigator spre paradis, Când eram comandantul navei numite fictiv: Amăgire.
Catrenul topirii de dor
M-ai salvat când eu nu mai puteam fi salvat, Mi-ai zâmbit trezindu-mi inima la viață Topind în mine din sloiuri reci de gheață Un dor nestăvilit ce m-a acaparat.
Catrenul rugii
Dacă tu nu m-ai iubi aș fi o lacrimă vie, o rană Din care ar țipa sufletul meu încleștat de o amărăciune Ce n-ar putea fi spartă decât de o singură rugăciune Care te-ntreabă dacă n-ai vrea să fii a … Continuarea
Catrenul eternității și al ochilor grei
Eternitatea s-a născut dintre sânii tăi, Din inimă a curs ca un sânge viu pe covor, Mi-a intrat în casă c-un suflet și un dor Și la vederea ta de dor mi-s ochii grei.
Publicat în Catrene
Etichete catren, dor, eternitate, iubire, ochi, poezie, sange, sani
Lasă un comentariu
