Iubirea noastră este un tremur sfânt al veacurilor ce-au trecut sfărâmate de înstrăinarea ce nemărginită creștea în noi și între noi, ca o rugă păgână ce profană ridică în slăvi fructul și floarea cărnii, ca un acord ce tremură doar în inimă dar care încovoaie trupul sub durerea de veacuri pe care o plânge, revărsând-o ca pe o apă pe niște trupuri însetate.
Iubirea noastră este tăcere și zbor semeț de uliu, ce rapace caută să comprime timpul – eternul și așteptarea – în plăpânde clipe înflăcărate de amor nesățios dar, mai mult decât atât, este liniștea care se așează în suflet la orice sărut, la orice îmbrățișare – doar când atingi sublimul tăcerea supremă și sfântă apare.
Iubirea noastră este și glas și tăcere, zbor frânt de aripi curajoase, un fel de haos ordonat și misterios, iubirea noastră este pasiune și teamă și amețeala dulce a beției săruturilor însetate de tot ceea ce nu mai speram vreodată să vină, este liniștea și avântul, este cântul și ruga inimii, este bucuria de a aparține și de a fi. Iubirea noastră este frumoasă. Iar eu știu că iubirea mea ești tu.
AM
frumoase scrisorile tale. =)
=) Mulțumesc. Și mie îmi place să le scriu.