Câteva aspecte (2)

Inițial am zis că nu mă leg iarăși de anumite aspecte ale cotidianului, dar se pare că nu mă pot abține, așa că, iacătă, avem un alt articol despre ele. Cam așa:

  1. „‎10 miliarde pe an dam pe pensii. Ale unor generatii a caror munca n-a valorat (la privatizare) mai mult de 20 de miliarde. Cu totul. Au facut fabrici, uzine, banci si baraje. Si acum ii platim ca si cum ar fi facut Manhattan-ul si Champs Elisee. Tzeapa!” zice Lucian Mândruță și eu sunt cam de acord cu el. Îmi pare rău, dar am văzut mentalitatea (față) de muncă a bătrânilor și mi se pare jenantă și neserioasă, cu nenumărate faze de genul „merge și așa”. Nu, nu merge. Ori faci treabă ca lumea, ori lași pe altul să încerce.
  2. Denisa spune o chestie vizavi de fumat: „De câţiva ani, fumatul este permis doar în unele localuri, dar viitorul nu e prea roz nici în privinţa asta. În instituţiile publice, în mijloacele de transport în comun şi în localurile care au ales să-i ignore pe fumători, fumatul este interzis. Prevăd un viitor sumbru, în care Poliţia Antifumat îţi va bate la uşă în puterea nopţii, iar mascaţii vor verifica toate încăperile pentru a-i depista pe eventualii fumători”. Sigur, este o exagerare, dar dumneaei are dreptate: în UK, dacă stai cu chirie într-un spațiu amenajat ca și spațiu de găzduire publică (adică majoritatea locurilor de închiriat), nu ai voie să fumezi în imobil, acesta fiind dotat cu senzori de fum. Vrei să fumezi? Duci o viață de câine plouat și stai în fața ușii, fie soare (improbabil), fie ploaie și vânt (cel mai probabil).
  3. Voi știți ce-i lipsește poporului ăstuia? Tigăi de teflon. Că acuș – acuș vine Ignatul și or să taie toți porcul. Și n-au în ce-l frige…
  4. Cred că unii profesori fac grevă pentru salarii mai mari. După ce au văzut rezultatele de la Bacalaureat de anul acesta…

7 Comentarii

  1. Joita lucian 23 noiembrie 2011 la 15:26 - Raspunde

    Exagereaza si Denisa…dar mie mi se apre o initiativa buna pe care o sustin…ma refer la cea cu fumatul…de ce ce tre sa sufar eu ….pt ca tu fumezi….! daca ar fi o lege in acest sens as fi cel mai mare informator al politiei!:))

  2. relansat 23 noiembrie 2011 la 18:19 - Raspunde

    Nu stiu cum se face, am mai auzit-o si pe la altcineva, majoritatea celor cu care am interactionat si fumau aveau probleme mari de comportament. Ca sa nu ii spun nesimtire.

  3. Mihai Todor 23 noiembrie 2011 la 21:21 - Raspunde

    Mă, știu că și tu ai fumat, dar, în general, omu’ este slab și lipsit de voință. Dacă suntem lăsați să facem fix ce ne taie capu’, o să ajungem iar în epoca de piatră, sau, mai rău… Din punctul meu de vedere, chiar mă bucur că vor interzice din ce în ce mai mult fumatul, în ciuda faptului că la noi vor trece zeci de ani până să fie și respectate astfel de reglementări. Pe mine unul mă deranjează să inhalez fumurile altora și m-am cam săturat să ajung acasă mirosind a hornar.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.