Coadă şi omor

Ieri am avut treabă pe la CEC Bank (ce nasol sună). Nici n-am intrat bine înăuntru că deja m-a şi luat alergia: coadă frate. Dar nu aşa, 1 – 2 – 10. Mulţi. Şi ordonaţi în formaţie de grămadă, în bunul stil latin (că şi italienii sau spaniolii tot la fel fac). Să mă apuce depresia, nu alta.

Cred că am mai precizat că nu-mi place să stau la cozi. Deloc. Mă duc şi-l întreb pe tipul de la pază la ce ghişeu să merg pentru chestiunea mea. Şi-mi spune. Îmi fac, la propriu, cărare, printre ăilalţi. Mă aşez la tăcut ghişeu şi aştept să vină doamna,care era plecată să rezolve problema unei cliente.

După vreo 5 – 10 minute apare şi doamna. Îi explic. Tastează ceva. Îmi cere buletinul. Pfuai, merge repede, îmi zic. Şi nici n-am gândit bine treaba asta, că o văd că se apleacă şi scoate un dosar grosuţ şi scoate din el un formular. Dar nu din ăla decent, nu frate, A4. Mă, îmi zic io, ăştia n-or auzit de termeni precum ecologie sau eficienţă. Şi tastează. Şi mai tastează. Băi, îmi zic, o vorbi doamna pe mirc, ce ştiu io? Şi tasta repede, aşa, ca mine. Repede. Băi, deja mă gândeam să o înregistrez pe telefon şi să număa acasă câte caractere o tastat. Mi se păreau absurd de multe.

Şi am stat 7 – 10 minute să rezolv ceva ce în mod normal n-ar fi trebuit să dureze decât 1 – 2 minute. Deci drum + coadă + aşteptat să vină doamna + formular + semnat = o oră şi jumătate! Atât am lipsit de acasă. Poate numai mie mi se pare aiurea, deşi nu cred.

De aia se mişcă treaba cu viteza melcului în ţara asta: că ne prostim cu detalii. Din ce am numărat eu doamna aia a trebuit să tasteze vreo 40 de caractere până să se uite în buletin cum mă cheamă! Absurd! Cum rămâne cu eficienţa, productivitatea muncii şi alte asemenea?

Alţii stăteau la ghişeu şi câte 15 – 20 de minte. Pentru ce? Să le intre pensiile pe card şi alte de-astea? Dar până acum ce-or păzit?

Nu ştiu de ce dar am impresia că românul este obişnuit să stea la cozi interminabile de sărbători. Nu e crăciun dacă nui-ţi respiră unul în ceafă. Puii mei, stăteam la ghişeu cu spatele la restul şi o doamnă vorbea la telefon cu unii de la un magazin online şi le spunea la ăia că vrea ca parfumul ăla pe care-l comandase să fie pentru bărbaţi.

Şi nu ştiu cum face frate dar m-am trezit cu mâna ei la mine pe fund. Dar nu aşa din greşeală că noh, era aglomeraţie. Nu, frate, ea verifica marfa… Şi nici nu era pe gustul meu. Măcar dacă era mai tânără cu vreo 10 – 15 ani. Mă simt violat…

8 Comentarii

  1. Mihai Todor 18 decembrie 2008 la 23:13 - Raspunde

    \”Mă simt violat\” 😆 😆 😆 😆 😆 😆

    Ba da in 20 si cati ani ai nu invatasi ca gaina batrana face supa buna??? 😆 😆 😆 Poate tipa le are cu BDSM-ul & stuff. Cin\’ stie ce ai ratat 😀

    Ce pot sa zic… Numa\’ tu si Arhi patiti d\’astea. Singura diferenta e ca el avea doar [url=www.arhiblog.ro/2008/10/perversii-din-autobuze.html]13 anisori[/url] asa ca mai are o scuza. 😛 😛 😛

  2. ce 20 decembrie 2008 la 06:21 - Raspunde

    că şi italienii sau spaniolii tot la fel fac

    te inseli amarnic

    • Robin Molnar 20 decembrie 2008 la 08:00 - Raspunde

      😀 Se pote, sunt omeni şi oameni. 😀 Ăia puţini pe care i-am cunoscut eu sunt şi mai împrăştiaţi decât mine. 😀

  3. n.bumbac 23 ianuarie 2009 la 14:22 - Raspunde

    poti sa-mi raspunzi daca tu esti autorul dedicatiei pentru carolina panfil? cine dracu o fi si proasta asta, ca si pe mine m-o socat cu prostia ei, ma deranjeaza gandu\’ ca exista asa personaje, of… :X

    • Robin Molnar 23 ianuarie 2009 la 14:31 - Raspunde

      😆 Da, eu sunt autorul ambelor dedicaţii… 😆

  4. n.bumbac 23 ianuarie 2009 la 14:39 - Raspunde

    ce studii ziceai ca faci?
    inginer? mai bine fa-te publicist sau ceva de genu\’ ca cei care se sparg in comentarii si pareri peste tot n-au ce spune, da tu chiar ai.

    • Robin Molnar 23 ianuarie 2009 la 14:52 - Raspunde

      😆 Acum termin masterul la Tehnici de Conducere Automată a Proceselor din domeniul Automaticii. 😆 Nu vreau eu să mă fac publicist, etc. Îmi place să trăiesc în două lumi. Intelectual sunt inginer, emoţional sunt artist. Cred. 😀

Lasă un răspuns la Robin Molnar Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.