Păgân

Venind duminică spre Cluj, am avut “norocul” de a nimeri cu patru gaițe în compartiment. Pfuai, fără a le da atenție, fiind concentrat pe altceva, mi-au făcut capul calendar, sorcovă, magiun…

Printre doamne era și o țigancă cu fiul ei bolnav psihic, dar nu asta am remarcat, ci faptul că povestea pilde din Biblie cu atâta convingere de parcă ar fi fost martoră la acele scene. Și mi-am dat seama că nu sunt un bun creștin, comparativ cu dumneaei.

Povestea de Iov și de copilul lui și alte asemenea pilde, exemplificând puterea și bunătatea lui Dumnezeu cu mai multă ardoare decât orice preot cu care am avut de-a face. Vă jur, am fost dat pe spate complet și total. Pentru că cea mai bună creștină din România este o țigancă.

Și mă întreb: cum este posibil ca într-o etnie atât de puțin diversă, să existe oameni atât de diferiți? Unii te aruncă din tren, iar alții ți-ar da și haina de pe ei, chiar și unui păgân ca mine, din bunătate creștină. Cum?

2 Comentarii

  1. TNH 28 iunie 2011 la 11:55 - Raspunde

    Stai liniștit, asta era la nivel declarativ, probabil și pentru a face o impresie bună printre lume cu scopul de a primi de pomană. De cele mai multe ori, realitatea e diferită de ceea ce te-ai aștepta să fie auzind oamenii.

    • Robin Molnar 28 iunie 2011 la 11:59 - Raspunde

      Doamna respectivă nu cerșea, avea bilet și era și curată, vorbind mult mai frumos decât “doamnele”. Una dintre ele chiar a spus așa, vizavi de faza cu biletul: “Cine nu belește ochii, belește pula.”. Poetic, nu?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.