Pentru cei interesați (deși unele fraze or să sune aiurea)

Ești om, bărbat sau femeie, nu contează. Și, undeva în adâncul tău știi că ai o problemă. De exemplu, ca bărbat te-ai lăsat condus de parteneră chiar și atunci când nu era cazul (v-am spus deja că s-ar putea să sune aiurea), de unde te-ai ales și cu niște mici… neliniști iterioare, să spunem. Sau ești femeie…

Sau ești genul de femeie autoritară, cea care conduce relația, rezultând în diverse eșecuri amoroase, întrucât bărbatul pe care-l vezi ca ideal nu prea se lasă condus, nu de tine, nu de altcineva, nu se pliază pe personalitatea ta. Sau, din contră, ești bărbat, dar prea autoritar și îți place să conduci doar tu, astfel că partenera nu mai poate respira, pentru că îi suprimi libera inițiativă.

Sau, ești femeie, dar ești prea moale și nu știi când trebuie să te lași condusă și când să-ți manifești independența, de unde te-ai ales și tu cu oarece neliniști. Într-un cuvânt, simți, știi că trebuie să apuci pe un alt drum. Îți spui: trebuie să pășesc pe alt drum, iubirea acasta nu este pentru mine.

Ei bine, există o soluție. Simplă, elegantă și distractivă. Și aici începe partea de anunț pentru cei care se regăsesc în rândurile de mai sus. Soluția este să mergeți la cursuri de tango. Fără mișto. Uite, pentru mine tangoul nu este doar muzică, este liantul dintre pasiunea pe care o păstram latentă în mine, pentru când va fi, și echilibrul pe care doar mi-l intuiam, atât de necesar în relațiile acestea moderne și complicate.

Spun că tangoul este o soluție (poate sunt și altele, însă nu sunt chiar atât de plăcute), pentru că, mare atenție, bărbatul conduce dansul, dar femeia are libera inițiativă, adică bărbatul nu prea poate să-i spună fetei să facă nimic, poate doar să îi sugereze. În schimb, femeia are libera inițiativă de a călca anumiți pași (scheme, să le zicem mai profan), la fel cum are și liberul arbitru de a asculta sugestia bărbatului.

Instinctiv, multe femei simt adevărul legat de acest dans doar privindu-l. Deși tangoul, dansul, este condus de bărbat, de fapt acesta este un dans al femeii, bărbatul fiind mai de grabă un accesoriu. Da, sună urât. Dar la tango, în stilul clasic, bărbatul dansează în interiorul unui cerc, iar femeia în exterior, pentru că ea este baza, ea reprezintă ceea ce este mai frumos și mai crud (în sensul cel mai frumos) din feminitate, din eleganță, din pasiune. Bărbatul are doar rolul de a-i pune frumusețea în valoare (fetelor, dacă vreți să vă puneți frumusețea în valoare singure, fără bărbați, apucați-vă de striptease).

Tagnoul este, de fapt, un mecanism prin care atât bestia, cât și scorpia, sunt îmblânzite, pentru că generează un echilibru excepțional de frumos, excepțional de tandru, ca un vulcan voluptuos sub care stă să erupă, în orice moment, o pasiune mistuitoare.

Așadar, dacă sunteți prin Cluj – Napoca măcar vreo două luni, poate v-ar interesa un curs de tango. Costă în jur de 100 de lei pe lună (cred că sunt și reduceri pentru studenți, nu știu, că eu nu mă încadrez) sau vreo 90 de lei pe lună dacă plătiți ambele luni în avans. Ceva de genul acest, oricum (așa era în Ianuarie când m-am înscris eu).

Nu vă faceți griji dacă nu aveți partener sau parteneră, garantat se vor găsi. Plus că la curs toți băieții dansează cu toate fetele (este o tehnică de învățare inbatabilă) și nu rămâne nimeni pe dinafară. Trebuie doar să vrei să încerci ceva nou, să ai curaj să te redescoperi, să te reinventezi, să evadez. Plus că, vă spun iarăși din proprie experiență, nu cred că sunt lucruri mai frumoase decât să ieși de la muncă, sau de la cursuri, și să dansezi o oră și jumătate ( de două ori pe săptămână). Este ceva magic, care-ți ia oboseala cu buretele.

Nu știu cum să explic mai bine de atât. În fine, cursurile încep în data de Luni, 8 Martie 2010 (pentru întârziați, e bine și în 10, cred), la Salsa Caliente, pe Strada Dacia, numărul 2, prin Centru, adică, sau luați legătura cu oamenii direct de pe site-ul lor. Și nu, acesta nu este un articol plătit.

4 Comentarii

  1. TNH 01 martie 2010 la 15:33 - Raspunde

    Eu m-am gândit să merg la karate. Dac-ai şti ce fain e! Sentimentul ăla că evoluezi ca om, cu fiecare lecţie nouă, nu se compară cu nimic. Păcat că pentru începători cursurile încep la 16:00 sau 16:30, în funcţie de sală, şi nu pot să merg. T_T

    • Robin Molnar 01 martie 2010 la 15:39 - Raspunde

      =D Asta simt și eu la tango, cum cresc, cu evoluez ca om, cum echilibrul din mine se umple într-un fel frumos. =D

  2. Mihai Todor 02 martie 2010 la 10:13 - Raspunde

    \”fetelor, dacă vreți să vă puneți frumusețea în valoare singure, fără bărbați, apucați-vă de striptease\” – Corect! 😆

Dă-i un răspuns lui TNH Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.