Plopi energetici

Plopul energetic este o cultură ce crește în înălțime cam cu doi – trei centimetri pe zi, și am văzut la televizor că cineva și-a făcut o pepinieră prin Banat, pepinieră de unde exportă asemena plopi.

Se pare că omul îi trimite în Ungaria și alte state, unde oamenii îi cresc până pe la vârsta de patru ani, după care îi toacă iar lemnul tocat îl vând posesorilor de centrale electrice pe lemne la prețul cam de 96 de euro pe tonă, în timp ce un puiet de vreo trei metri costă douăzeci de eurocenți.

Chiar și așa, se pare că tot este rentabil. Ceea ce mă face să mă întreb de ce suntem atât de reticenți în a încerca culturi noi?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.