Povestea vieții unui om
De pe tren.
- Din Vulcan, s-a dus la revolta minerilor din Lupeni de la 1977. Ca și acum, autoritățile le spuneau că să intre în subteran la schimbul de dimineață, urmând să discute la ora 13 ce nemulțumiri au. Omul a strigat: – Nu, acum!
- Peste ani, unul dintre maiștrii lui, când acesta a vrut să facă școala de maiștri, i-a spus că nu se poate, fiindcă este un revoluționar.
- În ziua exploziei de la Livezeni, din 1980, zi fatidică în care au fost 53 (sau 54) de morți, acesta a vrut să rămână încă un schimb, ca să nu mai vină și a doua zi (duminică) la muncă. Dar n-a rămas. Acesta lucra fix pe planul înclinat pe care a avut loc explozia.
- Unul dintre soldații în termen care servea stagiul militar obligatoriu în subteran a fost aruncat de suflul exploziei de unde era vreo zece metri în aer și s-a agățat de grinzile tavanului, fiind dat jos cu ranga.
- Autoritățile vremii n-au avut curajul să lase morții la Petroșani, familiile fiind nevoite să-i ia din comuna Pui, la nord de municipiu.
- În 23 Noiembrie 1989, în timp ce era la înmormântarea unui frate, fiul său din prima căsătorie a suferit un grav accident cranio – cerebral pe partea stângă.
- Acesta era la muncă în subteran în acea zi, nu cu tatăl său, pentru că dorea să termine facultatea, fiind în ultimul an la Institutul de Mine.
- A și repetat un an, n-am reținut de ce. De unde și ambiția de a termina.
- În 27 Decembrie era la București. Cu pile de sus a ajuns să-și interneze copilul la Spitalul Bagdasar.
- Paznicii de la Spitalul Bagdasar nu l-au lăsat să urce cu fiul său la un medic specialist, cerând o șpagă pe care omul a refuzat s-o plătească.
- Medicul specialist de la etajul opt l-a văzut pe băiat, dar i-a spus că n-are nimic, și că puroiul care-i ieșea de sub piele este un coș.
- De la accident băiatul dezvoltase crize de epilepsie.
- Din cauza medicilor vremii, care tratau infecțiile cu pansament, băiatul omului a ajuns la spital, la Timișoara.
- În 16 sau 17 Decembrie 1989, omul era în Timișoara și mergea cu tramvaiul de la spital spre gară, ca să ia ceva de mâncare, neștiind orașul.
- Într-un dintre stații tramvaiul nu a oprit, și atunci a auzit două doamne povestind despre revoltă.
- După ce luat mâncare, a mers înapoi pe linia de tramvai. Acolo, la un moment dat, a văzut o fază cu miliția care spunea: „- Circulați în orice direcție, numai nu stați!”.
- Noaptea era la copil, la spital, când a auzit un elicopter survolând orașul. La o jumătate de oră, sau o oră, s-au auzit primele focuri de armă.
- În puterea nopții, o infirmieră cu lacrimi în ochi i-a spus să meargă în altă secție, să vadă ce de morți sunt. Nu s-a dus, ci a rămas lângă băiatul său care, în 7 Ianuarie 1990 avea să fie eliberat din spital, cu infecție intra-craniană.
- Se pare că medicilor vremii nu li s-a părut relevant acest simptom.
- La mineriada din Iunie 1990 nu s-a dus. Era, deja la București, cu băiatul, ca să-i scoată cei de la Spitalul Bagdasar puroiul din cap.
- Au refuzat să o facă.
- Până la urmă, a venit cu el la Petroșani și, de acolo, s-a dus la Târgu Mureș.
- În 1996 putea să iasă la pensie, n-a făcut-o, n-a fugit de muncă ci a continuat să muncească. Nu s-a disponibilizat în 1997, ci a ieșit la pensie mult mai târziu, după 25 de ani de muncă în subteran și 11 ani de muncă la suprafață.
- Acum are și soția bolnavă. Aceasta a făcut un bypass care s-a stricat și a fost operată la Chirurgie III în Cluj, medicul a reparat ce era de reparat, dar n-a putut să repare și bypass-ul care s-a și înfundat, necesitând o a doua intervenție la un medic de la Chirurgie I în Cluj…
- Băiatul său are cangrene la picioare și nu poate merge. Din cauza problemei cu bypass-ul care merge spre piciorul drept, nici soția nu poate merge.
- Cu toate acestea, nu poate sta acasă lângă cei doi, fiindcă băiatul din prima căsătorie a soției este un alcoolic pierde-vară netrebnic și plin de datorii (5,000 de lei doar apa), care și-a vândut casa și s-a mutat la căminul de nefamiliști al unei întreprinderi miniere de unde a fost dat afară în urma abaterilor repetate…
- Acum locuiește în garsoniera omului despre a cărui viață vorbim, pe motiv că nu poate fi indiferent.
Mda…
Lasa un raspuns