RATB introduce cursele de noapte

În mod normal ar trebui să mi se rupă mie la Cluj că RATB introduce cursele de noapte (1) și (2). Dar nu, chiar îmi pasă, pentru că este un semn de normalitate.

Pentru că nu este normal ca într-o zonă metropolitană atât de mare precum Bucureștiul să n-ai cum circula noaptea decât cu câteva linii de metrou și cu taxiul prohibitiv de scump.

În Londra, la Luton, care este un aeroport secundar, la ora trei dimineața pleca un autocar spre oraș din cincisprezece în cincisprezece minute, mai multe linii de transport cu autocarul/ autobuzul fiind active la orice oră din zi și din noapte.

Și da, profitabilitatea este scăzută sau nulă, noaptea, pe de o parte. Pe de o alta, însă, serviciul de transport urban al călătorilor este susținut financiar de comunitate, deci practic compania respectivă trebuie să returneze ceva la comunitate, returnare sub forma serviciilor de noapte.

Amu serios, cum să dai 50 de lei pe o cursă dintr-o parte în alta a orașului, pe taxi? Când, în mod normal, o rută asemănătoare ar fi trebuit să fie acoperită de un serviciu public? Am observat și în Cluj mizeria asta.

Trenurile vin și pleacă de la gară 24 de ore din 24. Sunt cel puțin câteva linii care ar trebui să funcționeze non-stop, chiar dacă la trafic redus: 4, 24, 6 sau 7, 46b și altele. În fond, oamenii au nevoie să ajungă la gară sau de la gară acasă, mai ales noaptea, că nimeni nu umblă de huhurez pe străzi de voie, în loc să doarmă.

La voi în oraș cum e? Tot așa? Doar ziua? Sau, mai bine zis, sunt orașe în care să fie curse de noapte?

28 Comentarii

  1. TNH 15 iulie 2011 la 08:20 - Raspunde

    Mno, nu știam că metroul circulă noaptea. M-ai băgat în ceață.

    • ciresica 15 iulie 2011 la 08:44 - Raspunde

      Ultimul metrou este la 23.15. Dupa aia se inchide pana la 5 dimineata. Cred ca Robin vorbea de Londra. Sau cine stie…poate o sa fie si metroul deschis noaptea. Ca bine ar mai fi

      • Robin Molnar 16 iulie 2011 la 22:17 - Raspunde

        Da, despre Londra. De fapt, despre o anume linie din și spre Londra.

    • Mihai Todor 16 iulie 2011 la 14:29 - Raspunde

      În principiu circulă între 5 AM și 11 PM, dar, de ceva vreme, tot fac încercări de a da drumul câtorva linii și în timpul nopții. Nu știu exact ce și cum, da’ mi se pare că în weekend circulă non-stop…

    • Robin Molnar 16 iulie 2011 la 22:16 - Raspunde

      Nici eu. =))

  2. Yamasha 15 iulie 2011 la 08:52 - Raspunde

    E frumos cand te duci din afara bucurestiului la un metrou sau o statie de autobuz si sa nu ai cu ce sa te deplasezi….ce sa mai vorbesc de bilete?!

  3. Moga Florin 15 iulie 2011 la 10:41 - Raspunde

    La noi e vorba doar de profit. Nu se introduce o rută până nu se ştie sigur că aduce profit. La noi nu se va face prea curând ceva pentru comunitate, iar dacă se face, doar foarte puţin şi sporadic.

    • Robin Molnar 16 iulie 2011 la 22:19 - Raspunde

      Nu știu dacă este vorba despre profit sau despre atenuarea pierderilor.

  4. Ana 15 iulie 2011 la 10:51 - Raspunde

    Dupa cum au spus TNH si Ciresica, metroul nu circula noaptea http://www.metrorex.ro/orar_p59-1

    • Mihai Todor 16 iulie 2011 la 14:32 - Raspunde

      Pe linia Pipera – Berceni am văzut afiș pe metrou că circulă non-stop în weekend. Nu știu dacă e valabil și pentru restul…

      • TNH 16 iulie 2011 la 14:55 - Raspunde

        Interesant. Ar fi fain dacă s-ar circula non-stop și pe M1, și mai ales, să se circule non-stop tot restul anului, nu doar vara.

        • Mihai Todor 16 iulie 2011 la 16:28 - Raspunde

          Vise, maică… Vise =))

      • Robin Molnar 16 iulie 2011 la 22:50 - Raspunde

        Aș fi vrut să văd asta într-o poză.

        • Mihai Todor 16 iulie 2011 la 23:00 - Raspunde

          N-am, din păcate 🙁

    • Robin Molnar 16 iulie 2011 la 22:22 - Raspunde

      Tare. 😀 Halucinant.

  5. Daniela 15 iulie 2011 la 11:11 - Raspunde

    la mine in oras doar ziua ciucula autobuzele, de metrou si tramvaie nu am auzit. Stau intr-un orasel mic. Este o idee buna pentru ca majoritatea nu au bani ca sa plateasca taxiul asa ca mai bine iau autobuzul pana acasa.

  6. Ioana 15 iulie 2011 la 16:11 - Raspunde

    Eu cred ca este o idee buna. Am inteles ca nu or sa circule atatea masini ca ziua dar este bine si asa decat deloc. Nu toata lumea isi permite sa dea banii pe taxi.

    • Robin Molnar 16 iulie 2011 la 22:32 - Raspunde

      Fundamental totul este o chestie de organizare a timpului, în timp ce înainte era o chestie de organizare a banului. Deci cred că e mai bine.

  7. Ana 15 iulie 2011 la 16:18 - Raspunde

    Sa speram ca nu va trebui sa mofifici titlul in „ar fi vrut sa introduca” http://www.click.ro/news/bucuresti/RATB-greva-trasee-noapte_0_1212478799.html

    • Mihai Todor 16 iulie 2011 la 14:37 - Raspunde

      Penibil și tipic românesc. Evident că ăia vor ceva bonus ca să lucreze noaptea…

    • Robin Molnar 16 iulie 2011 la 22:32 - Raspunde

      Nu știu ce să zic.

  8. TNH 16 iulie 2011 la 14:58 - Raspunde

    #^&*!
    Nu știam de ce nu merge site-ul metrorex.ro. Chiar mă gândeam că nu au de gând să-l repare odată, ce mama supărării! Acum am văzut și eu că trebuie să-i pui www în față.

    • Mihai Todor 16 iulie 2011 la 16:27 - Raspunde

      Eh, asta se întâmplă dacă angajezi un amator miserupist ca Webmaster… E praf site-ul ăla.

      De altfel, cea mai penibilă chestie mi se pare faptul că hărțile oficiale Metrorex și RATB sunt doar niște schițe de 2 bani, care nu reprezintă niște glume proaste când dorești să localizezi o stație anume pe hartă. Bine că s-au obosit cei de la Yahoo să afișeze stațiile de metrou, dar, cele RATB n-ai nici o șansă să le depistezi după hartă.

      • Ana 16 iulie 2011 la 19:39 - Raspunde

        Pentru cursele de zi au niste jpg-uri care te lamuresc destul de bine pe ratb.ro
        exemplu

        • Mihai Todor 16 iulie 2011 la 20:15 - Raspunde

          Interesant… Acu’ nici juma’ de an, pe site-ul lor erau doar niște PDF-uri imense cu niște trasee schițate, fără a fi trecute numele străzilor și alte cele…

    • Robin Molnar 16 iulie 2011 la 22:52 - Raspunde

      E greu cu www în față.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.