Băiatul ăsta habar n-are pe ce lume trăiește. L-am văzut aseară râzând, spunând că n-are de ce să fie puternic, că nu-i este frică, mi s-a părut halucinant. Eu știu pe cineva care a fost la bulău, închisoarea are un stil de a te rupe și a te îndoi, încât șmecherașul ăsta nu cred c-o să iasă viu de acolo.

Mai mult, am auzit că s-a înscris în ceva biserică ateistă din Elveția, de am rămas prost. Ateismul, nefiind o religie (ci exact din contră, fiind lipsa uneia) mi se pare aberant să te înscrii la biserica lipsei bisericii. Mă rog, e plină lumea de duși cu pluta, deci „biserica” asta poate fi doar o bună metodă de strângere de fonduri.

Pe de altă parte, faptul că se declară ateu nici nu-l face ateu și nici nu-l descalifică moral, la fel cum un credincios nu este în mod intrinsec bun și cinstit. De aceea și spun, faptul că la știri a fost prezentat drept un ateu pastor la o biserică dubioasă mi se pare irelevant sau, măcar, condamnabil, că a pus în context două aspecte diferite, fără legătură.

Dar articolul nu este despre atei și biserici dubioase, ci despre unul care a folosit mașina pe post de armă și i s-a înfundat și despre cum Instanța Supremă (recte, nu Dumnezeu!) i-a dat dreptate primei instanțe, despre cum s-a încercat politizarea condamnării (ca și cum ar mai putea exista vreo urmă de dubiu asupra stării de vinovăție a lui Andrei Plăcintă) și despre cum o mamă nu și-a putut educa fiul, dar are pretenții că poate gospodări un colegiu electoral.

Mie mi se are că în loc să umble după putere și bănet, fosta senatoare Sorina Plăcintă mai bine s-ar fi ocupat de odraslă, să nu ajungă o pușlama penală condamnată definitiv și irevocabil. Și să nu ne imaginăm că, vai, ăsta era un băiat bun care a avut un moment de rătăcire, nu, ceea ce s-a aflat în presă este doar vârful icebergului și nicio secundă n-a arătat nicio urmă de regret pentru ceea ce a făcut și pentru moartea pe care era să o facă.

Beat de puterea financiară a familiei și de prestigiul acesteia, băiatul acesta are nevoie să gândească un pic la rece sau, mai bine zis, are nevoie să plece un pic de la căldura căminului și să stea un pic la răcoare, să învețe că unele lucruri nu se fac, indiferent de puterea ta și a familiei tale.

Nu mi-e milă de băiețașul acesta, nu diferă cu nimic de șmecherașii care cer taxă de protecție și care cred că lumea este a lor, sau că lumea le este datoare cu ceva. Lipsa compasiunii față de semeni atrage la rândul ei lipsa compasiunii față de cel ce acționează fără compasiune, iar lipsa curajului poate fi mascată sub formă de umor, dar umorul este calitatea care se pierde cel mai repede atunci când ești aruncat în colb.

În fine, povestea n-a ajuns la final și vom mai auzi de șmecherașul acesta.