În curând o să ne amendeze Uniunea Europeană

Am o presimțire, de când verzii au intrat în forul legislativ german (Bundestag). Presimt că în curând Uniunea Europeană o să ne sancționeze pentru că nu reușim să luăm măsuri și să-i pedepsim pe cei care le dau foc pârloagelor pentru a le curăța.

Sigur, o bună parte dintre ele nu sunt prea periculoase pentru mediu, însă sunt și câteva care afectează mediul destul de mult. Cum este și focul pus de un momârlan prost pe un deal de lângă Petroșani, taman în sfânta zi de înviere, de s-au bucurat pompierii la maxim luptându-se toată ziua cu focul.

Incendiu de vegetație pe un deal de lângă Petroșani de sfânta zi de Înviere

Incendiu de vegetație pe un deal de lângă Petroșani de sfânta zi de Înviere

Sincer, îmi crește tensiunea și-mi dă cu virgulă gândindu-mă la acest exemplu prin care un nebun a aruncat un chibrit aprins și o armată de înțelepți a încercat să anihileze efectele, că nu era puțin fum și nici n-a durat câteva minute, ci o zi întreagă. Norocul a făcut ca în acea zi vântul să bată pe axa Nord – Sud, că altfel ar fi înecat o jumătate de oraș. Din cauza unui prost care a zis că-n zi de sărbătoare cu vânturi puternice anunțate la televizor este cazul să-și curețe pârloaga.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.