Bosonul Higgs – viziune artistică
Fiind prin Hunedoara și intrând într-o expoziție cu vânzare de tablouri pictate de Fazakas Tiberiu (Tibor), un artist local, nu mică mi-a fost surprinderea să văd un tablou care, deși avea altă denumire, reprezenta artistic bosonul Higgs, sau „Particula lui Dumenzeu”.
Viziune artistică a bosonului Higgs (Particula lui Dumnezeu)
Să zicem că în partea superioară avem materia „albă”, vizibilă pentru noi, iar în partea inferioară este materia „neagră”, invizibilă pentru noi, la mijloc, cu dungi galbene pe negru, aflându-se legile fizicii.
Bosonul Higgs transcede din materia „albă” fiind absorbit și contopindu-se cu materia „neagră”, cele două forme de materie fiind separate de legile fizicii…
Genial, nu?
Wowwww! Ce super arata! Imi place sa ma duc la un muzeu sau expozitie de tablouri. Iubesc arta…
Da, era interesant.
Bre, io înțeleg că îți place snookerul, da’ să ajungi să botezi bosonul Higgs după John Higgins e prea de tot 😛
Nu mă uit la snooker, bre, deci nici n-am auzit de ăla. De la programat posturi la 1 noaptea mi se trage. =)) Aia e, riscul meseriei.
No, pățăști 😀 Totuși, modifică și numele pozei 😉
Da, mersi! 😀
Nu ca as sti ce-i ala boson, dar din categoria denumirilor amuzant-confundate am auzit odata una si mai tare : Mozzarella Firefox :))
=)) Bună asta. Rară, epică.
Buna asta =))
LE: Mi-ai adus aminte si de asta =))
Si ce denumire avea tabloul?
Nu mai știu.
Era interesant de aflat, ca sa stim la ce s-a gandit autorul cand l-a conceput.
În 2011 a fost pictat, iar titlul nu avea legătură cu fizica.
Da, am inteles, voiam sa vad si latura artistica putin. Uite, as asocia aceasta imagine, plus explicatiile fizicii, cu poezia „Lumina”, de Blaga:
„Lumina
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
„Să fie lumină!”
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci – cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad – minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.”
Ah, aceasta este frumusețea artei, aceea de a stârni în oameni diferiți pasiuni diferite! 😀 Foarte, foarte frumos!