Când vremurile sunt tulburi, lupii se luptă întri ei pentru dominație și pentru ultima fărâmă de carne. La fel, când vremurile devin tulburi, o serie largă de alte animale, poate cu excepția delfinilor, se individualizează, iar cooperarea în turmă devine mai ineficientă decât ar fi în mod normal, în condiții optime.

Da, suntem un popor schizoid și paranoic și egoist și cu o mare nevoie de a învăța să fim mai tandri, dar când m-am prins furtuna la coadă la bilete, am observat că „turma” devenise fluidă și că s-au format grupuri compacte de oameni ce stăteau îngrămădiți unii în ceilalți pentru a-și conserva căldura corpului.

Omul este o ființă socială în mod instinctiv. Chiar și cei mai antisociali oameni sunt ființe sociale atunci când condițiile de mediu o cer, credeți-mă! Pur și simplu, când ploaia cea rece ne lovea cu putere pe piele, instinctiv ne-am strâns unii lângă ceilalți, oricât de ghei ar părea faza (că din punct de vedere rațional părea ghei), pentru a ne proteja unii pe alții.

Acela a fost momentul în care am realizat că dincolo de culoare, rasă, educație și alte deosebiri, sunt uniți în instinctul acesta social, acela a fost momentul în care mi s-a relevat adevărata forță a umanității!

Iar umanitatea este frumoasă! Umanitatea este frumoasă! Umanitatea este despre viață, despre pace, despre confort reciproc, despre prietenie! Să nu ne mai lăsăm orbiți de faptele grotești ale unora dintre noi, chiar făcute și în grup, ele nu sunt o dovadă a umanității, ci o dovadă a ferocității rațiunii dintr-o turmă. Iar aceea nu este umanitate.

Pentru că umanitatea este frumoasă!