Improbabilitate

Care este șansa ca un melc mic să traverseze la ora de vârf o stradă din Cluj cu o bandă pe sens și suficient de aglomerată încât să prinzi semaforul de trei sau patru ori? Este destul de improbabil, nu?

Ei bine, ieri am mai salvat un melcișor (da, știu că au un rol decisiv în propagarea trichinozei), mergând la muncă. L-am văzut de pe trotuar cum se grăbea să vină dintr-o parte a străzii, cumva în diagonală, spre trotuarul meu.

Și era grăbit rău, pe bune, întrucât încă i se mai vedea dunga gri de pe asfalt (că așa merg ei, pe ud), lucru care m-a impresionat. Adică un animăluț atât de mic plecase de lângă un bloc fiindcă nu mai avea ce mânca, aproape ajunsese lângă trotuar când un Audi negru venea fix spre el, moment în care m-am oprit, l-am cules și l-am dus în iarbă câțiva metri.

Inițial, melcișorul s-a speriat, crezând că e gata, dar peste câteva secunde a făcut un ochi mare, apoi încă unul, după care a continuat să se uite cu ambii ochi mari la mine, semn că nu se temea sau ceva, ceea ce, sincer să fiu, mi-a îmbunătățit ziua și m-a făcut să zâmbesc.

E un lucru mare ca un animăluț atât de mic și nu prea deștept să nu se teamă de tine, nu? Și, oricum, ce spune asta despre improbabilitate?

6 Comentarii

  1. ciresica 18 august 2011 la 16:18 - Raspunde

    Eu mereu cand vad pe strada melci ii bag in iarba. se uita lumea la mine crucis, dar imi sunt atat de dragi incat nu as putea sa le fac rau

    • Mihai Todor 19 august 2011 la 00:12 - Raspunde

      Ai mâncat vreodată tocăniță de melci? 😀

      • ciresica 19 august 2011 la 07:37 - Raspunde

        😐 aoleooo!!! criminalule! cum sa omori si sa mananci asemenea animalute?????????

        • Mihai Todor 19 august 2011 la 12:25 - Raspunde

          Ah, nu eu. Nu cred că aș putea mânca așa ceva, pentru că mi s-ar întoarce instant stomacul pe dos, dar no, știu că la unele restaurante, această mâncare este o specialitate…

        • Robin Molnar 20 august 2011 la 21:47 - Raspunde

          Sunt bune.

    • Robin Molnar 20 august 2011 la 21:21 - Raspunde

      Și eu fac asta, da. Deși, hmm, am și mâncat.

Dă-i un răspuns lui ciresica Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.