Șocul și groaza din inima mea
Stăteam în liniștea mea și priveam niște porumbei cum s-au cuibărit la noi pe balcon. N-aveam nicio treabă, deși drept îi că mă gândeam cu un anume drag culinar la ei. Ce mai, îmi cam sticleau ochii, n-o să mint.
No, cum îmi vedeam eu de ale mele și mă gândeam că aș mânca niște porumbei, numai ce mă ia tata și mă duce pe balcon, să-i vânez. Sau, măcar, să mă învăț cu ei și să nu-i mai vânez deloc, să-i ignor. Că prea îmi sticleau mie ochii, fiindcă nu m-am învățat minte de când am căzut atunci, mai demult.
No, deci mă duce pe balcon și mă lasă acolo. Ăștia, porumbeii, cum m-au văzut, erau distruși psihic, rupți în gură de frică și cercetau orice geam, orice locșor poate – poate or putea să iasă. Eu stăteam și împingeam de ușă și mieunam tare să mă lase înăuntru, mințind cu spor că nu mai fac și că o să fiu cuminte.
Porumbeii cum mă auzeau mieunând, cum mai abitir se stresau, crezând că vreau să-i mănânc sau ceva. Ei, doream să-i mănânc, dar vânatul nu este o ocupație pentru o doamnă ca mine care chiar s-a simțit jignită că unii oameni ar crede-o suficient de rea încât să curme niște vieți.
Eu practic vânătoarea, nu și ospățul. Dar atunci mi-a fost frică să mă apropii de cei nouă porumbei aproape la fel de mari ca și mine, pe care tata i-a prins pe balcon și pe care m-a trimis să-i vânez. Mi-era frică și am mieunat câteva secunde bune până să mă lase în casă.
[Articol dictat telepatic de Guți – Guți]
Dictat telepatic de Guti-Guti? Vrei sa te cred? Sadicule!
Pastravi, porumbei… Asta imi aduce amite de tati. Ii trimit pe messenger o poza cu un iepuras simpatic si el imi zice „mi-e foameeee!!!” Sau un amic mi-a zis „dragut iepuras, ce bun ar fi pe varza…” Sunt niste animale dragute, voi numai mancare vedeti in tot? Hmmm, sper ca n-ai si tendinte de canibalism ca atunci stiu sigur ca n-as vrea sa ne intalnim pe strada…
Canibal nu sunt, dar reacțiile povestite de tine mi se par firești. Ce bună ar fi acum o friptură de iepure fraged în aspic, așa moale și zemos și călduț… =))