Băi cum e asta!
E de râsul-plânsul ce-am ajuns. Mai ieri, unii ultra-sensibili, ultra-ortodocși, anti-umani ziceau că ar trebui să ne mai restrângem din drepturi, din motive religioase.
Ei, Sandra, o femelă de urangutan hibrid între urangutanii de Sumatra și cei din Borneo, aflată în grija Grădinii Zoologice din Buenos Aires a primit dreptul legal de a fi tratată ca un om, primind dreptul de a trăi liber.
Desigur, mai sunt necesare niște procese, pentru a determina care va fi casa Sandrei, dar – în principiu – aceasta va fi liberă. Ceea ce mă bucură nespus, pentru că este un prim și îmbucurător pas spre o îndreptare a unei cruzimi nelimitate și nu se cade să ții înlănțuită o ființă inteligentă care n-a greșit cu nimic și care este conștientă de condiția sa.
Dacă, doar, cineva din Europa s-ar gândi și la delfini.




Lasa un raspuns