Scenariu fictiv economico – apocaliptic
Pe măsură ce Wikileaks aduce la cunoștința publicului informații din ce în ce mai relevante (eu aștept după corespondența diplomatică rusească), cred că va exista tot mai pregnant riscul ca unele țări din Uniunea Europeană să dorească să ia măsuri punitive sau corective la adresa unor țări care au comis varii forme de agresiune asupra lor.
De exemplu, recent au ieșit la iveală câteva forme de agresiune americană la adresa statelor din Uniunea Europeană, cel mai proaspăt exemplu fiind războiul economic dus de SUA împotriva Franței, pe motiv că aceasta s-ar opune organismelor modificate genetic, în timp ce Spania a sucombat sub presiunea politică americană.
Mă rog, lista este mai lungă și n-aș vrea să mă abat de la subiect. Iar subiectul este că, la un moment dat, pentru a corija aceste atitudini greșite, s-ar putea ca Uniunea Europeană să fie scutul sub care aceste state și-ar putea organiza defensiva comună, impunând un embargou unilateral asupra bunurilor și serviciilor țărilor ostile, de exemplu SUA.
Vă dați seama, UE este cea mai mare entitate economică din lume și, oricât de greu ne-ar fi nouă fără importurile din țările supuse embargoului, cei aflații în colimator și-ar vedea economia sublimată peste noapte, lucru nu tocmai plăcut.
Desigur, acest scenariu apocaliptic, fiindcă pentru economia mondială repercursiunile unei astfel de acțiuni ar fi incalculabile, este unul fictiv, întrucât țările uniunii europene nu sunt atât de unite în interesele comune politic declarate încât să formeze un front comun atât de puternic.
Și totuși, câteva beneficii social – politice ar fi. Dar știm care?
Mi e tare imi este teama ca aceste razboaie economice sa nu scape de sub control ssi sa se ajunga la al teilea razboi mondial…si ce-o mai ramane D-zeu stie!
Nu se știe.
Stau si ma intreb daca mai avem mult…sau cat mai avem..ca nu vezi …au inceput si la noi cu miscari sociale!
Era și cazul.
Acum dacă e să o dau pe „calea apocaliptică”, cine îmi / vă garantează mie / vouă faptul că Wikileaks şi Julian Assange nu fac parte din exact acelaşi scenariu iar creatorii sunt unii şi aceaşi…
Din ce ştiu eu, întotdeauna realitatea a bătut ficţiunea mai devreme sau mai târziu.
Sigur că se poate. Dar ar fi așa de sadic să-și dea singuri cu tesla în ouă…
Mi-e teamă că USA şi UE se vor concentra în primul rând spre inamicul comun pe care tot ei l-au creat. Abia după aia îşi vor face conturile între ele.
Da, se prea poate.