Bolșevicii moderni din România

Ia să vedem noi cine sunt bolșevicii moderni! Pentru asta vom porni de la lungile discuții despre reorganizarea teritorială a României.

Bun, pornim de la asta și de la principiul KGB-ist:

Trebuie extinsă birocrația statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activității organelor administrative, însa nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului și nici funcționarea normală a aparatului birocratic.

Ia să vedem, pe scurt că este evident:

  • PDL vrea opt județe.
  • UDMR vrea șaisprezece județe.
  • USL (PSD + PNL) vrea un nivel administrativ suplimentar peste județele țării. Adică patruzeci și unu de județe plus încă vreo zece comisii supra-prefecturale (de exemplu regionale).

Ce concluzie tragem noi de aici? Cine sunt bolșevicii moderni?

P.S. Cică actuala structură este din 1968.

6 Comentarii

  1. TNH 14 iunie 2011 la 21:35 - Raspunde

    Numărul de județe este irelevant, relevant este numărul de oameni ce vor lucra pentru administrarea lor. Chiar dacă numărul de județe scade la opt, numărul funcționarilor va crește, iar eu nu vreau să crească. Eu vreau să scadă. Mi se rupe de câte județe vor fi, 7, 47 sau 1000, pe mine mă interesează numărul de funcționari publici. Să nu crezi că dacă un județ de acum are, cu titlu de exemplu, 2 posturi, iar 6 județe au acum 12 posturi, după reorganizare un județ ce conține 6 foste județe mai mici o să aibă doar 10 posturi. E o iluzie, trezește-te!

    Tot încerci să te fofilezi cu ideea că PDL-ul vrea să facă ceva bun cu reorganizarea asta, dar nu vrei în ruptul capului să înțelegi că un județ mai mare presupune un fel de centralizare la nivel regional, nu descentralizare. Iar asta înseamnă mai mulți oameni ai puterii care consumă resurse, că doar nu crezi că noile posturi în administrație vor fi ocupate pe criterii de competență. O centralizare la nivel regional presupune formarea de noi “comiții și comitete”, iar până se prind oamenii de rând de noile scheme de muls din banul public, ei or să fie lupi paznici la oi.

    • Robin Molnar 14 iunie 2011 la 21:39 - Raspunde

      La ora actuală nu se pot face chestii interjudețene (drumuri, alte obiective economice) întrucât județele nu colaborează între ele. Într-un județ se face drumul, într-altul s-a contestat licitația iar în altul s-au sistat exproprierile.

      • TNH 14 iunie 2011 la 21:45 - Raspunde

        Să fie obligate să colaboreze. Persoanele care pun bețe în roate să fie destituite în doi timpi și trei mișcări, să vezi ce rapid o să-nvețe cum e cu colaborarea asta.

        • Robin Molnar 14 iunie 2011 la 21:46 - Raspunde

          Nu pot fi obligate să colaboreze, pentru că au o anume independență.

  2. lupeneanul 15 iunie 2011 la 12:42 - Raspunde

    un mega-judet nu o sa rezolve nimic. eventaul o sa creeze mai multe probleme. eu sunt de acord cu propunerea usl, doar daca membrii comisilor supra-prefecturale sa fie alesi tot dintre prefectii si consilierii judetelor componente.

    • Robin Molnar 15 iunie 2011 la 22:11 - Raspunde

      De ce crezi că un aparat birocratic mai greoi s-ar mișca mai repede?

Lasă un răspuns la Robin Molnar Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.