Cred că am mai vorbit despre asta, nu știu de ce țin să reiau, poate pentru că sper că se va înțelege…

Conform educației noastre istorice, a se citi de sorginte comunistă, bunăstare înseamnă să ai bani. Nu trebuie să și poți cumpăra ceva de banii ăia, ca acum treizeci de ani, ci trebuie doar să-i ai.

Pe de altă parte, în alte culturi, bunăstare înseamnă să muncești două sau trei zile pe săptămână și să trăiești decent, fără greutăți prea mari. Sau înseamnă să ai familia sănătoasă și prietenii alături, fără să-ți rupi oasele cine știe pe unde, chestii de-astea.

Ei, pentru că tot am vorbit de răutate, cred că de aici se trage, nu de la sărăcie, ci de la lipsa de bunăstare, care se traduce printr-o lipsă a educației despre cum să-ți trăiești viața, atât în armonie cu societatea, cât și în înțelegerea nevoilor și posibilităților proprii.

Partea tristă este că bătrânii noștri n-au cum să ne învețe asta, doar noi învățăm acum aceste chestiuni pe care putem doar să sperăm că le vom transmite copiilor noștri. Astfel, n-am niciun dubiu că România va deveni mai bună. Problema va apărea, însă, când noi nu vom mai putea ține pasul. Ca atare, oare ne vom pierde, atunci, bunăstarea?