Despre criza alimentară

Cu riscul să par un înfumurat nesimțit, dar țin să spun că mi se rupe. Sincer mi se rupe și i se va rupe și în continuare. Pentru că, după cum spuneam odinioară, nevoile materiale te motivează. Evoluția a venit din sărăcie.

La mine așa a fost, nu mi-e rușine să recunosc. No, chestia asta m-a motivat să vreau să ajung sus și, vă garantez, voi ajunge. Voi munci cât va trebui să nu mai am probleme legate de chestiuni materiale firești.

Lumea are nevoie să sufere un pic de foame vreo câțiva ani, ca să-și dea seama că mai importante decât un telefon, computer și alte de-astea lumești sunt chestiunile familiale. Poate că lumea are nevoie să fie un pic motivată. Din păcate, însă, tot cei mai săraci vor suferi, deci tot ăia care sunt și motivați, ceea ce a cam nașpa. Că tot lor li se sparg în cap.

Văd la TV, aud și știu cazuri de oameni care-și cheltuiesc 70% din venituri pe mâncare.

Generațiile de după războaie credeți că au pus osul la treabă fiindcă au avut chef? Nu, au muncit până le-a venit rău tocmai ca să aibă ce mânca. Să vă dau un exemplu ajutător. În Irlanda de Nord cunoscusem un tip. Îi plăcea de una dintre româncele noastre, dar era prost ca noaptea. Bine, era de treabă și tot, dar nu avea nimic în cap, doar bere și, dimineața, vid.

Știți ce lucra? Strângea scaunele pe mese și mătura pe jos la ceva pub, după ora închiderii. Nu spun că munca cinstită este rușinoasă, dar e un pic cam de prost gust să fii un ratat în țara ta care, altfel, oferă oportunități incredibile. Trebuie doar să vrei.

Nu poți compara Regatul Unit cu Zambia, de exemplu. Sau cu Namibia. Și totuși, să vină alții și să-ți ia gura de la pâine, în țara ta, spune multe despre tine, ca om, ca individ, ca valoare socială.

Pentru a trăi, o comunitate are nevoie să producă. Pentru a produce, are nevoie de un aflux constant de indivizi pe care să-i ia, să-i proceseze (educe) și să-i folosească în producție. Nu se poate altfel. Nu merge.

Vestea bună este că dacă se vor scumpi toate cele de-ale mațului, unii vor investi mai serios în agricultură. Oricum, sfatul meu este să nu vă culcați pe o ureche: suntem prea mulți și consumăm prea mult.

Pe final:

  • Prețul petrolului a început să crească începând cu 1979 – 1980. Și nu s-a oprit.
  • Prețul energiei a început să crească mai semnificativ în 1987 și încă nu s-a oprit.
  • Prețurile la principalele resurse au crescut, în termeni reali, tot de vreo 20 de ani, dacă nu mai mult.

Aș putea da mai multe exemple, dar n-are sens, ați înțeles ideea.

P.S. Io zic să vă faceți provizii de apă, eventual să vă cumpărați un izvor.

P.P.S. Zoso mi-a adus aminte despre asta, că de când am văzut la știri am vrut să abordez subiectul.

2 Comentarii

  1. aNDRIIpOPA 22 ianuarie 2011 la 09:46 - Raspunde

    In general “nevoia te invata” si “foamea e cel mai bun bucatar”. Ar fi posibil ca in cele din urma romanii sa puna mana si sa lucreze. Dar nu e sigur.

    • Robin Molnar 22 ianuarie 2011 la 13:27 - Raspunde

      🙂 Nici eu nu-s chiar sigur. Va veni statul, tătucul, care va aduna banii din impozite și va plăti mâncarea tuturor, ca acum 20 de ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.